Sursa foto: pexels.com
Infecția cu HPV este o infecție virală caracterizată prin apariția unor excrescențe pe piele ori pe mucoase, acestea fiind cunoscute sub numele de negi în limbaj popular. Există mai bine de 100 de tipuri de Human Papilloma Virus (HPV), unele dintre ele fiind responsabile de apariția unor forme de cancer, potrivit Mayo Clinic (1).
Infecția cu HPV poate fi contractată atât de femei, cât și de bărbați, iar în cele mai multe dintre cazuri este asimptomatică. În funcție de tulpina virusului, aceasta se poate manifesta prin apariția unor negi genitali sau veruci, care pot să dispară chiar de la sine, fără tratament. În ceea ce privește pericolele infecției cu HPV acestea se referă la apariția unor forme de cancer. Concret, unele tipuri de HPV pot determina cancer de col uterin, dar și alte forme, precum vulvar, vaginal, anal, rectal, penian ori oro faringian.
Care sunt factorii de risc în cazul infecției cu HPV?
Infecția cu HPV este comună, fiind întâlnită atât în rândul femeilor, cât și a bărbaților, iar printre factorii de risc se numără:
-
numărul partenerilor sexuali – cu cât acest număr este mai mare, cu atât riscul de a dezvolta o infecție cu HPV este mai mare. De asemenea, să ai relații intime cu o persoană care a avut mulți parteneri va crește riscul de a dezvolta această infecție;
-
vârsta – Denumiți în limbaj popular negi, acele veruci, apar frecvent în rândul copiilor. Cele genitale, în schimb, sunt întâlnite la adolescenți și tineri;
-
sistem imunitar slăbit – persoanele care au sistemul imunitar slăbit, precum cele care suferă de HIV sau care au fost supuse unui transplant de organe, pot să dezvolte cu ușurință o astfel de infecție;
-
leziuni cutanate – persoanele care se confruntă cu leziuni sunt mai expuse în fața acestei infecții. De asemenea, atingerea verucelor unei alte persoane ori atingerea unor obiecte ce pot fi infectate pot crește riscul de infecție.
Care sunt simptomele infecției cu HPV?
De cele mai multe ori, infecția cu HPV nu determină simptome ori probleme de sănătate, întrucât sistemul imunitar are puterea de a lupta cu virusul înainte ca acesta să determine eventuale probleme de sănătate.
În cazuri mai grave, însă, când virusul nu a fost eliminat, iar infecția se manifestă la nivelul organelor genitale, pot să apară leziuni sau excrescențe la nivelul vulvei, dar și în apropiere de cervix, anus ori vagin. În cazul bărbaților, însă, aceste condiloame apar la nivelul penisului, a scrotului sau în jurul anusului. Acestea sunt inofensive, senzația de mâncărime fiind singurul disconfort.
Potrivit Cleveland Clinic (2), infecțiile cu HPV grave nu cauzează simptome decât atunci când ajung să declanșeze forme de cancer, cea mai întâlnită formă asociată cu infecția HPV fiind cancerul cervical. Alte forme de cancere, însă, precum cancerul anal, penian, vaginal și vulvar, sunt mai rare.
Cum ajungi să fii infectat cu HPV?
Papilloma Human Virus se transmite prin contactul piele pe piele în cadrul actului intim, a sexului oral sau anal. Poți să te infectezi, de asemenea, dacă organele tale genitale, inclusiv vulva, vaginul, cervixul ori penisul sau scrotul ajung în contact cu cele ale unui partener infectat, potrivit Healthline (3).
În ceea ce privește depistarea infecției cu HPV, aceasta se face cu ajutorul testului Babeș-Papanicolau, care este recomandat să fie făcut anual, de la vârsta de 21 de ani, indiferent dacă a existat sau nu contact sexual.
Pentru infecția cu HPV nu există, însă un tratament. În anumite cazuri, când o persoană are un sistem imunitar puternic, aceasta poate să fie combătută într-o perioadă. Alte ori, însă, medicii recomandă tratamente care să amelioreze simptomele.
De asemenea, în cazul aceste infecții, prevenția joacă un rol important, iar aceasta se referă atât la folosirea prezervativului, dar și la limitarea numărului de parteneri sexuali. Există, de asemenea și un vaccin anti-HPV, care se recomandă să fie făcut, însă, în copilărie.
Bibliografie: