Economie

Reorganizarea debitorilor devenise o masura de cvasifraudare a bugetului de stat si a creditorilor de buna credinta

Reorganizarea nu mai era, pana la data intrarii in vigoare a noului Cod al insolventei, o masura de revitalizare a unui debitor, ci devenise preponderent o masura de cvasifraudare a bugetului de stat si a creditorilor de buna credinta, sustine Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF).

„Pana la data intrarii in vigoare a noului Cod al Insolventei, planul de reorganizare reprezenta un instrument eficient prin care debitoarea putea taia efectiv creantele creditorilor de buna credinta, ajungandu-se la situatia in care, orice debitor care nu mai dorea sa-si achite facturile si obligatiile, sa se foloseasca de umbrela insolventei pentru a-si regla contabilitatea si pentru a scapa de datorii”, se spune intr-un comunicat al ANAF .

De asemenea, desi legea prevedea obligatia achitarii datoriilor curente conform actelor din care rezulta, chiar si cele din cursul unei reorganizari, de cele mai multe ori debitorii au ignorat plata creantelor curente, ajungandu-se la situatia paradoxala in care creantele nascute in cursul procedurii de insolventa sunt mai mari decat cele inscrise la masa credala.

Potrivit Fiscului, stiind ca pot beneficia de o prevedere legala care le permite sa ajusteze sau chiar sa anuleze creantele creditorilor, practica a consacrat doua situatii des intalnite in care debitorii de rea credinta actioneaza. Astfel, planul de reorganizare, care se deruleaza pe o perioada de 3 ani, prevede achitarea tuturor creantelor, insa nu in transe egale, ci progresive, lasand ca ultima/ultimele transe sa fie cele mai insemnate din punctul de vedere al cuantumului acestora. Planul insa nu este dus la bun sfarsit, odata cu inceperea obligatiei de a plati sume substantiale debitorul solicita intrarea in faliment sau pur si simplu sisteaza plata transelor, creditorii fiind astfel obligati sa solicite intrarea in faliment.

„Dezavantajul unor astfel de metode este acela ca exista o perioada de timp, de regula aproape de 3 ani de zile, in care creditorii primesc sume nesemnificative, debitorul continua sa-si desfasoare activitatea, fara insa a exista posibilitatea efectiva a reinsertiei acesteia in circuitul economic. Pur si simplu suntem in prezenta doar a unei amanari a falimentului si care atrage dupa ea de cele mai multe ori falimentul si a unor creditori de buna credinta care au finantat activitatea unui debitor de rea credinta”, se afirma in comunicatul ANAF.

Pe de alta parte, avand in vedere ca Legea 85/2006 reglementeaza votarea planului pe categorii de creditori, de cele mai multe ori creanta bugetara, chiar daca este vorba de un creditor majoritar, este defavorizata prin vot de categoriile de creanta nesemnificative, ajungand pana la reducerea acesteia la procente apropiate de 0%.

„Se ajunge la situatia paradoxala in care creditorul majoritar este doar un spectator care nu poate decat sa constate ca prin planul de reorganizare creanta sa certa, lichida si exigibila a fost pur si simplu anulata”, precizeaza ANAF.

ANAF subliniaza ca insolventa a devenit un mod de a evita plata datoriilor acumulate, dar si un instrument de a ocoli plata creantelor curente, principiile insolventei fiind incalcate in sensul ca lacunele legislatiei actuale au devenit facilitati pentru debitori, generand un dezechilibru major in piata, cu impact direct asupra bugetului consolidat.

„Procentul celor care in perioada de observatie sau de reorganizare isi achita datoriile curente este foarte mic, devenind o exceptie plata acestora, in loc sa fie o regula. Impotriva acestei practici neloiale, creditorii nu puteau decat solicita formal plata acestora, facand o corespondenta inutila si fara efecte asupra incasarilor, respectiv diminuarii prejudiciului deja creat”, se mai spune in comunicatul ANAF

Share: