Cat accent se pune astazi, mai ales in cazul femeilor, pe frumusetea exterioara – haine de firma, coafuri perfecte, atitudine chic… Cam acesta ar fi portretul-robot al unei femei «bine» in zilele nostre.
Dar, oare, nu pierdem mult judecand asa, oare nu dovedim o superficialitate mai mult decat condamnabila? Oare mai ales, noi, femeile, nu suntem tot mai tentate sa devenim forme fara fond? Cica, spun unii mai filosofi decat toti filosofii clasici la un loc, frumusetea exterioara ar reflecta furmusetea interioara. Pana la un punct asa e, esti fumos la suflet si asta ti se citeste pe chip. Dar, as zice eu, in realitatea de azi, intre cele doua notiuni nu pare a fi niciun fel de corelatie pentru ca preocuparea pentru frumusetea exterioara pare sa creasca exponential, iar cea interioara a ramas doar subiect de discutii simandicoase. Ca orice preocupare in exces, cea pentru frumusetea exterioara duce si la paradoxuri.
De ce dorim cu incapatanare aprobarea altora?
Pentru ca ne ofera siguranta, dar adevarata securitate nu este ca arati bine, ci ca te accepti pe tine insuti. Primul lucru este sa ne acceptam pe noi insine asa cum suntem, cu toate greselile. Uita-te in oglinda si spune „Nu-mi plac picioarele, dar nu-mi pasa. Sunt eu si voi putea sa le schimb sau nu”, dar este foarte dificil sa aiba loc o schimbare daca nu ne acceptam pe noi insine. Modificarea nu va aparea daca nu exista anterior un proces de acceptare. Cautam sa fim perfecti pentru a ne accepta pe noi insine si trebuie sa fie invers: vom accepta noi insine si atunci vom cauta perfectiunea.
Dupa mai multe operatii estetice, unele femei ajung sa arate ca niste manechine din acelea pe care se pun haine in vitrinele magazinelor si, pe drumul in cautarea frumusetii absolute, devin din ce in ce mai urate… si la exterior, si la interior. Desigur, toti ne dorim sa fim frumosi si in interior, si la exterior. Am vrea sa fim perfecti. Sa ne gandim insa putin si sa ne intrebam cum ar fi daca am fi asa perfecti? Oare nu ne-am plictisi? Oare nu ne-am satura de atata frumusete si inteligenta afisata la tot pasul? Cum ne-am mai putea compara unii cu ceilalti? Cum am mai rade unii de ceilalti, cum ne-am mai exersa ironiile daca unii dintre noi n-am fi urati, fizic si psihic, daca n-am spune prostii, daca n-am gresi, uneori hilar?
Si, oare, sa ne gandim putin – daca am fi perfecti, o lume de Feti-Frumosi si Ilene Cosanzene, unde ar mai fi sarea si piperul vietii? Greselile ne fac pe toti umani. Oare a fi foarte frumos sau foarte destept nu e tot o greseala? E drept, una esentiala care ne face viata omeneasca si normala. A gresi e omeneste. Pentru ca vom aprecia, trecand prin filtrul propriu, pe cei asemenea noua. Si vom considera frumos ce e asemenea noua, si urat ceea ce nu ne reprezinta. Atat in interior, cat si in exterior. Pentru ca ochii care stiu sa priveasca vor vedea si in afara si in launtrul nostru…
