Sursa foto: https://unsplash.com/photos/CRmcBeINxtg
Ți-ai cumpărat motocicleta mult visată, ai achiziționat un echipament moto complet și ai parcurs deja câteva drumuri în oraș sau în afara lui? Pasiunea ta pentru două roți este tot mai mare și parcă nu trece zi fără să-ți dorești să te aventurezi pe un nou traseu. Dacă te regăsești în această descriere, cel mai probabil, ești în căutarea unor accesorii care să te ajute să faci din plimbările tale cu motocicleta unele și mai confortabile.
Pe lângă siguranță și confort, ai nevoie și de metode de protecție pentru vehiculul tău, cum ar fi o husă atunci când rămâne în parcare sau un sistem antifurt pentru momentele în care staționezi. Iată patru accesorii utile pentru motocicleta ta:
Un suport pentru telefon sau tabletă
În era tehnologiei, este lesne de înțeles că orice persoană deține un dispozitiv inteligent. Din acest motiv, au apărut pe piață suporturi de smartphone și tablete pentru motocicletă care te vor ajuta să ai la îndemână gadgeturile chiar și în timpul drumului. Fie că utilizezi GPS-ul pentru navigare, că vrei să filmezi sau ai nevoie de telefon ca să-l folosești cu una sau două căști, un sistem de fixare îți va fi de mare folos.
În cazul în care ai o motocicletă sport cu semighidon ce nu permite montarea unui suport de telefon prin accesorii tradiționale, poți apela la varianta pe piuliță de jug. Modelul de suport telefon RAM Mount X-GRIP are un kit ce poate fi montat pe orice piuliță de jug cu diametrul interior între 12 și 33 mm. Construit din aluminiu de înaltă duritate, suportul menționat poate fi poziționat atât vertical, cât și orizontal și se potrivește pentru dispozitive cu lățime între 48-83mm și o grosime maximă de 22mm.
Cele mai multe suporturi de smartphone și tablete pentru motociclete sunt realizate cu sisteme de prindere suplimentară care oferă siguranță și stabilitate dispozitivului, chiar și în cazul în care în timpul mersului apare un obstacol, de tip groapă sau denivelare. Scopul unui astfel de suport este să păstreze telefonul sau tableta într-o poziție fixă. O husă de protecție este, de asemenea, necesară dispozitivului pe care-l folosești în timpul mersului cu motocicleta.
Suportul de telefon cu prindere in jug de la Quad Lock, de exemplu, este conceput pentru motocicletele cu semighidon sau care nu au alt loc de fixare a sistemului. Suportul este compatibil cu toate husele Quad Lock, însă va trebui să achiziționezi una separat fiindcă nu este inclusă în kitul suportului. Apoi, printr-o simplă rotire, dispozitivul este asigurat și protejat în totalitate în timpul mersului.
Lanț sau lacăt antifurt
Pentru a-ți asigura motocicleta în timpul staționării, vei avea nevoie de un sistem antifurt. Poți alege un lanț rezistent cu zale de 10mm, cu sistem de închidere integrat și husă de protecție pentru dispozitiv. De asemenea, ai varianta de a opta pentru un lacăt care se poate monta pe aproape orice disc de frână. Cu formă compactă și ușor de transportat, acesta dispune de un sistem de blocare foarte rezistent și are inclus în pachet trei chei și suport de transport pentru a-l putea lua cu tine inclusiv la drumurile lungi.
O husă pentru motocicletă
O husă este ideală și pentru motocicletele mari, dar și pentru scutere. Găsește mărimea ideală și astfel îți vei proteja vehiculul ori de câte ori îl lași parcat în aer liber. Asigură-te că materialul husei este impermeabil, rezistent și durabil și se prinde cu elastic în partea de jos. Pe timp de vară, îți va proteja motocicleta de razele soarelui, iar iarna o va feri de vânt și zăpadă.
Kit de reparație în caz de pană
Dacă pleci la drum lung cu motocicleta, accesoriul care nu trebuie să-ți lipsească niciodată este kitul de reparații. În cazul în care faci pană, vei putea să-l folosești pentru a rezolva pe moment problema anvelopelor. Ia cu tine și un set de umflare rapidă a cauciucurilor, în completarea kitului.
Accesoriile pentru motocicleta ta au scopul precis de a-ți face plimbările și mai confortabile, mai ales dacă pornești la drum lung. Echipează-te corespunzător, ia-ți întotdeauna casca potrivită și articolele vestimentare de protecție și bucură-te de pasiunea ta pe două roți!