Cultura

A History of Violence (2005)

Nota mea:

In this family, we do not solve problems by hitting people! No, in this family, we shoot them.”

Pelicula aceasta este o poveste bine creionata cu o miza mare, maxima rezistenta, cu un abuz de picturalitate si filtre, este spectacolul organizat. Filmul il vezi rar, suficient si fericit, cu un Viggo in prim plan, desenand cel mai bun rol al sau up to date. Filmul se imparte pe 3 paliere sudate lejer, dar cu mare atentie pana in final: un trecut misterios al unui necunoscut Tom Stall, care evident este personajul cheie in jurul caruia graviteaza aceasta violenta nedorita, dar aparent gratuita.

Debutul filmului induce un oarecare dubiu oricarui spectator, il pune pe ganduri si incet incet incepe sa puna la indoiala istoria si reputatia lui Cronenberg. Dar aceasta mica felie de normalitate debordanta, deprimanta pentru orice city dweller, nu este decat stratul fin, delicat, care pune bazele intregii povesti. De aici tema este una simpla, acceptabila pentru oricine: un personaj odata malefic renunta la tot ceea ce viata ii oferise pentru un “fresh start” – pe care meticulous il intretine vreo 20 de ani in acest mic orasel al carui insusi nume Millbrook, Indiana, plaseaza plictiseala oraganizata la rang de rutina. Ce n-am vrut sa accept la acest nou material Cronenberg, a fost de fapt aceasta tema simpla. De ce are nevoie de un personaj violent care trebuie sa aiba remuscari in privinta atrocitatilor sale? Acest personaj care cauta iertarea si izbavirea, este perfect ironizat de Lynch si de Tarantino. Dar nu, Cronenberg nu o face. In schimb el impinge personajul sa parcurga acel desert, care are sa fie eventuala sa salvare.

Dupa ce termina cu expunerea acestui erou, Croenenberg trece la decimarea vietii acestuia. De aici filmul devine acel western pseudo-modern presarat cu elemente de „revenge flick”, care prind bine din punct de vedere vizual si-l fac pe Dirty Harry sa para un mic copil. Asadar 2 brute intra in traditionalul “diner”, al carui patron este Tom insusi si incep sa fluture pistoale in fata tuturor. Numai ca acest Tom Stall elimina imediat potentialii raufacatori, atragand asupra sa o doza mare de publicitate. Aceasta iluzie este imposibil de intretinut la aparitia lui Carl Fogarty (Ed Harris), care pentru mine are mai mult un rol episodic de a introduce teama si a iesi repede din scena. „Joey” bulverseaza intreaga familie si comunitate cu noua sa personalitate si astfel noii musafiri pun sub semnul intrebarii cel mai important detaliu: “cine e Joey si cine e Tom ?”  Alegerea sa a fost a2a viata, prima a fost impusa. Cine este el ? Tom sau Joey ?, Dr. Jeckyll sau Mr. Hyde ? Raspunsul este evident inca de la primul conflict: daca Tom Stall ar fi fost cu adevarat acel cetatean semnificativ de fericit, atunci el ar fi murit in acel “diner”, dar realitatea este ca Joey este personajul dominant, care contureaza adevarata sa natura, cel care l-a tinut in viata pe acest Tom.

Impuscaturi peste impuscatri, scenele de violenta se descatuseaza, dar intr-o maniera foarte politicoasa, si  prin asta Croenenberg se face usor placut. E foarte partial, si in comparatie cu noua „imagine” regizorala actuala, alege unghiurile cinematografice corecte. Fiecare scena prezinta violenta lui Joey, care inevitabil atinge vietile celor din jurul lui, mai ales a fiului care prezinta aceleasi simptome: “aschia nu sare departe de trunchi”. Daca nu e de ajuns asistam la o scena in care violul capata o noua conotatie. Socheaza prin pumni, picioare si brutalitate intense, veridical si realista.

Spre final intoarcerea sa in mediul nefast al Philadephiei aduce violenata la un alt nivel. Dorinta sa de evadare a trecutului sau, il plaseaza in fata lui Richie Cusack, un William Hurt fals, superficial si incredibil de enervant cu sunetele lui expulzate, cu intentia de a mima un accent de wanna be macaronar. Finalul este unul lacrimogen, cu un erou care pune capat oricaror diveregente cu mafia (si prin asta spun ca decimeaza intreaga resedinta) disparand fara urma, si o fiica care ii pune tacamurile la masa. Lacrimile lor sunt corecte, dar americanesti.Filmul este drama metodica, care puncteaza vizual, la fel si sonor, dar cam greu proportionata. Luate separate, rezultatul este unul bun, chiar excelent, dar filmul ramane unul simplu, blazat, alternand atat in haos cat si in tacere. Cu toate astea filmul ramane unul distins, inegalabil, o portie de violenta gratuita care e tot timpul binevenita.

Poze A History of Violence

Trailer A History of Violence

Subtitrare A History of Violence

Share: