(autor : Sever Burlacu)
Naționala masculină de volei U18 a României a strălucit la turneul de calificare de la Ploiești, obținând trei victorii impresionante: România – Estonia 3-2, România – Irlanda 3-0 și România – Grecia 3-0. Atmosfera din Sala Olimpia a fost pur și simplu electrizantă, transformând fiecare meci într-un adevărat spectacol și consolidând legătura dintre echipă și suporteri.

Căpitanul Eduard Panait a fost protagonistul unui moment memorabil la finalul meciului decisiv cu Grecia, lăsând pentru câteva clipe rolul de jucător pentru cel de „șef de galerie”: „Publicul ne-a ajutat în cele mai grele momente. Când simțeam că picăm, ne împingeau de la spate. A fost o experiență de neuitat”, a declarat Panait, recunoscând că energia suporterilor a fost decisivă pentru victorie.
„Nici nu știu de unde mi-au venit cântecele, pur și simplu le-am cântat pe moment. Toate victoriile acestea se datorează fanilor. Fără ei, n-am fi reușit. Abia aștept să mă întorc și să le dau cât mai multă energie bună!”, a adăugat căpitanul.

Luca Vizitiu, „creierul” echipei
Spectacolul din teren a fost orchestrate de Luca Vizitiu, ridicătorul echipei, responsabil pentru fiecare pas al mingii pe parchet. Crescut în spiritul de luptător al Craiovei, Luca a explicat că rolul său implică o mare responsabilitate: „Trebuie să fiu mereu cu un pas înaintea adversarului. Înainte de meci, mă relaxez ascultând muzică – rap sau trap – care îmi dă combustibil pentru joc.” Fost portar la fotbal, ridicătorul spune că voleiul i-a furat inima: „Sunt mândru că sunt craiovean și mi-aș dori ca Universitatea Craiova să ia titlul anul acesta.”

Tradiție și sacrificiu: Alex Apostu
Alex Apostu, jucător implicat atât la Europenele U18, cât și la Mondialele U17, a dezvăluit o emoție aparte legată de numărul de pe tricou: „Am ales 13, la fel ca tatăl meu, fost internațional. E tradiție de familie și nu pot să-l trădez.” Despre vara încărcată care îi va „fura” vacanța, Alex spune: „Mă simt foarte bine, fac ce-mi place. Îmi bandajez degetele și încerc să fiu pregătit pentru orice.”
Răzvan Parpală, expert în calificări
Antrenorul principal, Răzvan Parpală, a bifat deja a treia calificare la un European de juniori, confirmându-și statutul de specialist: „Sunt mândru de acești copii. Au muncit mult și, chiar dacă am început cu emoții mari, pas cu pas ne-am dat drumul la joc și am câștigat. Ultimul meci cu Grecia a fost la valoarea noastră.”

Președintele FRV, în mijlocul fanilor
Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei, a trăit intens atmosfera și s-a lăsat purtat de „vulcanul” de suporteri: „A fost o atmosferă extraordinară, fanii au fost al optulea jucător pentru echipa națională. În acest lot sunt copii cu un viitor promițător.”
Ploieștiul, gazdă a turneului, revine astfel în circuitul internațional de volei, iar oficialii au anunțat că vor organiza mai multe competiții în oraș, sprijin esențial pentru dezvoltarea tinerelor talente.
Cu biletele pentru Italia – gazda Europeanului U18 – în buzunar, micii tricolori visează la o medalie și la o calificare la Mondiale. După cum au arătat la Ploiești, nimic nu pare imposibil!

































