Pe un stadion cu o atmosfera clasica britanica, impotriva singurului supravietuitor al Premier League si poate cel mai autentic reprezentant al acesteia, Atletico si-a certificat locul in semifinale, al saselea din istoria clubului.
Al treilea din cele patru participari ale erei Simeone. Recordul este istoric. Inca un prestigiu in infiintarea clubului in randul aristocratiei fotbalului european in ultimii cinci ani. Atletico nu a fost niciodata instalat printre cele mai bune echipe de pe continent atat de mult timp. Antrenorul sau si jucatorii sai par sa mentina o idila aparte cu competitia in care nu le lipseste decat cucerirea. Din nou, sunt la trei jocuri distanta de a ajunge la acea realizare care ar termina sa-i stropeasca pe ei si pe entitatea cu glorie.
A trebuit sa transpire si sa sufere in ultima jumatate de ora cu golul lui Vardy. Acel amestec de atac in valuri, de mingi suspendate si entuziasm al tribunelor care a reinviat costumbrismul oricarui coliseum englezesc a aparut cu forta. Dupa 90 de minute, cu disperare si cu certitudinea ca nu va mai fi miracol, suporterii s-au ridicat pentru a-si lua ramas bun de la echipa. Aici a venit Leicester, echipa care a semnat una dintre povestile grozave de retinut sezonul trecut. In ciuda asprimei stilului sau, a cazut ca un campion.
Parafernalia acustica histrionica deschisese deja un joc mortal. O a doua lupta de joc afectata de inexactitati la ambele echipe. Leicester a iesit sa joace acel joc de resturi si firimituri: o aruncare de la margine aici, un revenire acolo, o minge lunga in cautarea lui Vardy sau o lovitura de colt aplaudata ca un gol. Toate foarte britanice. Atletico a incercat sa raspunda la asta mai intai din instrainare. In cele din urma, Simeone l-a ales pe Gimenez pentru a-si proteja mijlocul cu Gabi, cu Koke si Saul pe flancuri si Griezmann si Carrasco in frunte. Din nou, formula celor patru mijlocasi, aceeasi alchimie cu care sezonul trecut a strecurat in finala dupa ce a scapat de Bayern Munchen.
Abordarea ia dat lui Simeone sa egaleze lupta intensa in transee din mijlocul terenului, dar nu a generat joc. Pana cand Koke, Saul, Carrasco si Griezmann au inceput sa joace cu anumite criterii mai jos. Cateva combinatii rapide au scos in evidenta culorile si kilogramele lui Wes Morgan si Benalouana si lipsa de viteza a lui Fuchs si Simpson. In acea crestere a lui Atletico, el a inceput sa se impuna lui Saul. Guvernul sau intr-o perioada buna a primei reprize a inceput cu cateva controale din spate aparute de mijlocas. A urmat asta cu cateva runde inainte de a aparea in careul lui Schmeichel pentru a pune ceva distanta in egalitate. Lovitura lui de cap la jumatate de ora de la inceputul jocului a fost magistrala. O telecomanda frentazo la baza postului.
Baloane aeriene
Golul a stins King Power si a oferit lui Atletico o superioritate mentala care i-a determinat sa incerce sa controleze jocul din posesie. A cusut mai multe jocuri cu mult atingere impotriva unui rival foarte atins care abia s-a prefacut cu un sut al lui Mahrez. Atata minge fara a termina piesele l-a facut pe Simeone disperat. In acea perioada de dominatie absoluta, parea ca Atletico si-ar putea creste contul. Nu a facut-o si i-a dat viata lui Leicester pentru a doua repriza.
Echipa lui Shakespeare a iesit in flacari, constienta ca doar la atingerea corneiului au putut realiza isprava de a marca trei goluri impotriva lui Atletico. Mahrez a iesit in sfarsit, Albrighton a inceput sa perforeze trupa lui Juanfran, iar Ulloa, care a intrat prin Okazaki, si Vardy au parut mai mult sa-i deranjeze pe Godin si Savic. Vardy a fost cel care a ridicat firimitura la care Leicester se astepta atat de mult. Dupa o zarva in zona si mai multe depasiri, a sutat cu glezna care l-a depasit pe Oblak.
Cu 1-1, King Power a conectat si Leicester si-a marit si mai mult revolutiile. Accidentarea lui Juanfran l-a fortat pe Simeone sa-l aduca pe Lucas si sa-l repozitioneze pe Savic ca fundas. O jumatate de ora de joc si o multime de mingi laterale aeriene de aparat. Savic a evitat 2-1 intr-un alt corp la corp in zona Oblak. Daca sutul ar fi intrat, Atletico s-ar fi distrat foarte rau in restul de 10 minute. La tensiunea rojiblanca din cauza hartuirii locale s-a adaugat accidentarea lui Filipe Luis.
Intrarea lui Torres si Correa i-a dat aer in atac si picioare pentru a incerca sa condamne contra. A reusit sa o faca in cateva dintre ele, dar le-a executat prost. Mai ales unul din Griezmann in care francezul a pacatuit ca individualist cand l-a avut pe Torres singur in dreapta. Acolo, Griezmann a jucat mai mult gandindu-se la prestigiul pe care i l-ar fi dat culminarea acelei piese decat in echipa. Si acesta nu a fost niciodata tonicul lui si nici cel pe care il predica antrenorul sau. Nici ceea ce i-a determinat pe Atletico sa joace trei semifinale in patru ani.
