Ca şi oamenii, delfinii se recunosc între ei după nume

Aidoma fiinţelor umane, delfinii se identifică reciproc după “numele” pe care îl poartă, respectiv nişte fluierături anume, care le permit cu uşurinţă să se recunoască, distingându-se de alţi indivizi ai aceleiaşi specii. Ipoteza a fost lansată încă în 1991, dar acum a fost confirmată de oamenii de ştiinţă de la Centrul de cercetări asupra mamiferelor marine de la Universitatea St. Andrews, din Scoţia, care au studiat comportamentul delfinilor din golful Sarasota, statul american Florida. Potrivit rezultatelor publicate în “Proceedings of the National Academy of Sciences” (Actele Academiei Naţionale de ştiinţă din SUA), alături de primate, de elefanţi şi de alte câteva specii de animale, inclusiv păsări, delfinii au capacitatea de a se chema unii pe alţii   prin anumite sunete, dar ceea ce îi distinge este faptul că doi indivizi se pot referi la un al treilea, identificându-l prin “numele” pe care îl poartă.

Trăind într-un mediu marin, unde vizibilitatea este foarte redusă, delfinii au dezvoltat o modalitate proprie de a se căuta şi recunoaşte, şi anume comunicarea acustică, prin emiterea de fluierături, acestea fiind un fel de “semnătură vocală” cu ajutorul căreia se pot lesne identifica.
Pentru a dovedi că aceste fluierături sunt mai mult decât simple sunete indistincte prin care delfinii se caută unii pe alţii, ci veritabile “cărţi de vizită sonore” individualizate, s-a recurs la următoarea experienţă. Un număr de delfini au fost capturaţi, apoi fluierăturile lor au fost sintetizate cu ajutorul unui computer.

“Vocile” lor astfel sintetizate au fost apoi redate, iar delfinii au recunoscut imediat pattern-ul sonor al indivizilor pe care îi “cunoşteau”, respectiv care făceau parte din acelaşi grup, în timp ce au rămas indiferenţi la fluierăturile indivizilor care nu făceau parte din grupul lor. Semn, aşadar, că nu este vorba de simple sunete de chemare, ci de un fel de “etichetă sonoră” individuală.


“Este o descoperire fascinantă, deoarece înseamnă că aceste mamifere marine au dezvoltat abilităţi asemănătoare omului”, a declarat unul dintre cercetători, dr. Vincent Janik. Cercetătorii au stabilit că delfinii tineri “învaţă” să-şi creeze propria semnătură vocală, urmărind cu atenţie fluierăturile emise de delfinii adulţi şi asimilând unele caracteristici ale acestor semnale sonore, pe baza cărora îşi creează propria “semnătură” originală, deosebită de a tuturor celorlalţi indivizi.

Related Articles

Ultimele Articole