Când spunem Las Vegas, ne gândim inevitabil la divertisment zi și noapte, jocuri de noroc, cazinouri fabuloase, hoteluri și restaurante prestigioase, evenimente excentrice și momente epice.
Însă mai puține persoane știu că există în lume o alternativă la orașul din Nevada, o variantă asiatică. În China, în Macao (Macau), jocurile de noroc sunt legale, iar cazinourile de aici sunt considerate foarte impresionante de pasionații de ruletă, blackjack, poker și desigur aparatele de sloturi.
În Macao există acum zeci de cazinouri care sunt deschise non-stop, iar ambianța este fascinantă în întregul oraș devenit un centru mondial pentru divertisment. The Venetian Macao reprezintă cea mai mare zonă de cazinou din lume. Include un centru comercial, hotel de 3000 de camere, canale cu gondolieri ca în Veneția, celebrul oraș din Italia. Sands Macau sau Wynn Macao sunt alte nume de cazinouri, fiecare cu elementele sale extrem de atractive.
Chiar dacă suntem în secolul tehnologiei și acum toate jocurile de cazino sunt, cum se spune, la un click distanță, atmosfera dintr-un cazino real este o experiență memorabilă, astfel că merită măcar o dată în viață să vizitezi și o astfel de locație. Socializarea, băuturile și mâncărurile gratis sunt doar o parte dintre atuurile cazinourilor de lux terestre, în timp ce accesul de oriunde, promoțiile, mizele mai mici și numărul impresionant de jocuri – peste 2.000 de titluri doar în secțiunea pacanele NetBet – sunt principalele avantaje ale operatorilor online.
Cum pui la punct o călătorie în Macao
Fostă colonie portugheză, Macao este una dintre zonele cu cea mai mare densitate a populației la nivel mondial. Revenită la stăpânirea chineză în anul 1999, Macao este acum o regiune administrativă specială semi-autonomă, la fel ca Hong Kong. Macao este singura zonă din China unde cazinourile sunt legale. Veniturile înregistrate din activitatea de cazino în Macao le-au depășit pe cele din Las Vegas, atât de mare este atracția turistică pe acest teritoriu asiatic.
Cetățenii români au nevoie de viză pentru a călători în China, deci inclusiv în Macao, iar valabilitatea pașaportului trebuie să fie mai mare de 6 luni de la data intrării pe teritoriul statului. Viza se poate solicita la Centrul de Vize pentru China din București. Informații exacte despre documentele necesare pentru intrarea în Macao pot fi consultate prin serviciile de informare cu publicul ale Ministerului Afacerilor Externe. Atenție, în contextul pandemiei cu care încă se confruntă China, pot exista restricții sau necesitatea prezentării unor documente suplimentare.
Cât te costă biletele de avion și cazarea
Costurile pentru un bilet de avion pe distanța București – Macao sunt în general de cel puțin 1000 de euro și pot ajunge la sume mai mari, în funcție de datele dorite pentru zbor. În principiu, un buget de până în 1500 euro pentru zbor dus – întors ar trebui să fie suficient. Spre exemplu, una dintre cele mai ieftine variante găsite la momentul actual este disponibilă la preț de 1070 de euro pentru perioada 8 – 15 mai 2023. Zborurile durează aproximativ 32 – 33 de ore pe fiecare sens, existând câte 2 escale. Varianta mai rapidă, de aproape 24 de ore, ajunge la un cost aproape dublu.
Pentru cazare, costurile unei camere duble variază între 50 și 150 euro / noapte în foarte multe cazuri. Desigur, cei ce au un buget de călătorie foarte mare găsesc și variante foarte luxoase, la costuri pe măsură. Un cost de aproximativ 100 euro / cameră / noapte poate fi identificat de exemplu la Crown Plaza Macau IHG Hotel, de 5 stele. Dacă vrei să stai la un hotel cu cazinou, dintre cele de top, costurile încep de la câteva sute de euro / cameră / noapte.
Dincolo de aceste costuri pe care le poți plăti în avans, ai nevoie de un buget cât mai mare pentru distracție. Ideal este să îți programezi o călătorie mai lungă și să te mai plimbi în zonă, căci sunt multe lucruri de descoperit în Asia, dacă tot plătești atât de mult pentru zborul din București și pentru cel înapoi. Poți organiza călătoria pe cont propriu sau poți căuta variante de călătorie în grup, prin agenții de turism – acestea din urmă își garantează un program mai dens, dar ai mai puțină libertate de a explora zona pe cont propriu.