Comisia Europeană le cere guvernelor evitarea discriminărilor între bănci

Comisia Europeană atenţionează guvernele din statele membre Uniunii Europene să evite acordarea de privilegii băncilor locale în dezăvantajul instituţiilor de credit străine.

“Regulile Uniunii Europene de acordare a ajutorului din partea statului cer ca măsurile aplicate să nu provoace probleme legate de competiţie, cum ar fi discriminarea instituţiilor de credit cu baza în alte state membre”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, transmite Reuters, preluat de Mediafax.

O problemă de competiţie ar fi şi dacă un plan de salvare permite băncilor beneficiare să atragă în mod nedrept afaceri noi numai din cauză sprijinului guvernului.

Comisia Europeană, care verifică dacă deciziile luate la nivel naţional sunt compatibile cu normele UE referitoare la ajutorul acordat de stat şi competiţie, intenţionează să rezolve eventualele probleme apărute în planurile propuse de state în decurs de 24 de ore, acolo unde este posibil.

Sprijinul acordat de stat ar trebui să fie bine conturat şi limitat la doar ceea ce este necesar pentru a stopa criza, iar guvernele trebuie să se asigure că acţionarii instituţiilor financiare nu vor avea beneficii nejustificate din banii publici, se mai precizează în comunicat.

Related Articles

Ultimele Articole