Sursa foto: Shutterstock
In medii precum santierele de constructii, depozitele sau locurile unde exista riscul de electrocutare, alegerea corecta a incaltamintei de protectie poate face diferenta intre un accident de munca si o zi obisnuita. Acest lucru este si mai important in contextul in care accidentele de munca cauzate de caderi, alunecari sau impiedicari reprezinta aproximativ 24% din totalul accidentelor de munca. Incaltamintea de protectie adecvata poate preveni o mare parte dintre acestea. Descopera in acest articol mai multe despre criteriile de selectie a acestor echipamente, despre tipurile de incaltaminte de protectie si multe altele! [1]
Importanta incaltamintei profesionale in medii de lucru cu risc de pericol
In mediile de lucru cu risc de pericol, incaltamintea profesionala nu este doar o optiune, ci o necesitate. Accidentele la locul de munca pot aparea intr-o gama larga de situatii, de la lucrul pe santiere de constructii pana la manipularea echipamentelor grele intr-un depozit.
Beneficiile utilizarii pantofilor de lucru cu protectie ridicata sunt numeroase:
- aceasta reduce semnificativ riscul de accidente, asigurand picioarelor o protectie adecvata impotriva impacturilor sau a obiectelor ascutite;
- incaltamintea de protectie poate creste siguranta si eficienta la locul de munca, oferindu confort si stabilitate pe parcursul intregii zile.
Este important sa mentionam ca, atunci cand vine vorba de incaltamintea de protectie, exista un standard international pe care trebuie sa il indeplineasca: EN ISO 20345:2011. Acest standard defineste cerintele esentiale ale incaltamintei de protectie, incluzand rezistenta la impact, proprietatile antistatice, rezistenta la apa si altele. Indiferent de tipul de incaltaminte de protectie pe care il alegi pentru echipa ta, este esential sa te asiguri ca respecta acest standard, pentru a te putea baza pe nivelul de protectie oferit.
Care sunt criteriile dupa care alegi incaltamintea de protectie?
Alegerea incaltamintei de protectie nu trebuie sa fie un proces complicat, dar este unul deosebit de important. Sa incepem cu primul factor pe care trebuie sa-l iei in considerare: protectia. In functie de mediul de lucru si riscurile asociate acestuia, va trebui sa alegi un tip specific de incaltaminte. Spre exemplu, daca activezi in logistica, va trebui sa alegi pantofi de protectie S1, cu bombeu.
Al doilea factor este confortul. Este esential sa alegi pantofi de protectie care sunt confortabili pentru a fi purtati o zi intreaga, fara a provoca disconfort sau durere. Foarte multi dintre lucratorii care poarta incaltaminte de protectie se confrunta cu probleme legate de confort, ceea ce poate duce la distrageri si, in cele din urma, la accidente de munca.
Al treilea factor pe care trebuie sa-l ai in vedere este costul. Este tentant sa alegi o pereche de pantofi mai ieftini, dar acestia se pot deteriora rapid si pot deveni mai scumpi pe termen lung decat o pereche de calitate, care rezista mai mult timp.
In final, acorda atentie materialului din care este confectionata incaltamintea de protectie. Pielea este foarte rezistenta la uzura, in timp ce materialele precum plasa (mesh) sau microfibra pot oferi beneficii suplimentare, cum ar fi respirabilitatea si usurinta de curatare.
Tipuri de incaltaminte profesionala pentru protectie ridicata
Bocancii de protectie
Acestia au un varf metalic sau compozit care protejeaza piciorul de impacturi puternice si de cadere de obiecte grele. In plus, talpa este realizata din materiale care rezista la perforatii. Bocancii de protectie sunt ideali pentru santiere, ateliere de sudura sau pentru lucrul cu masini grele.
Pantofii de protectie
Desi par mai putin robusti decat bocancii, sunt la fel de eficienti. Ei protejeaza piciorul in zonele sensibile si asigura o aderenta buna. Sunt potriviti pentru medii de lucru precum spitalele sau laboratoarele, unde riscul de alunecare sau de cadere a obiectelor mici este crescut.
Sandalele si cizmele de protectie
Sunt special concepute pentru a asigura confortul si siguranta in conditii de umiditate sau caldura ridicata. Sandalele permit aerisirea piciorului, iar cizmele protejeaza in cazul lucrului cu substante chimice periculoase.
Sabotii de protectie
Sunt o alegere excelenta pentru personalul medical sau pentru cei care lucreaza in industria alimentara. Acestia protejeaza piciorul, permit aerisirea si sunt usor de curatat.
Pentru a prelungi durata de viata a incaltamintei de protectie, este importanta intretinerea corespunzatoare. Este recomandat sa cureti incaltamintea dupa fiecare utilizare, sa o pastrezi intr-un loc curat si uscat si sa nu o expui la surse de caldura directa. In cazul in care s-a deteriortat, va trebui sa achizitionezi pentru echipa ta incaltaminte de protectie noua.
Surse
[1] Nazar Tiushka. “30+ Statistici Privind Accidentele de Muncă: O Privire Mai Atentă Asupra Incidenței Ridicate a Alunecărilor, Împiedicărilor Și Căderilor.” MarketSplash, MarketSplash, 31 July 2023, marketsplash.com/ro/statistici-privind-accidentele-de-munca/. Accessed 19 Feb. 2024.


































