Suntem construiti pentru echilibru. Modul cum functioneaza corpul nostru, mintea noastra, modul in care ne construim relatiile cu ceilalti, totul tinde spre atingerea unui echilibru, spre formarea unui intreg. Nu ne interzice nimeni excesele, teribilismele, derapajele. Dar orice plus intr-un domeniu va crea un deficit in altul. Asa functioneaza Universul, asa merg lucrurile si in existenta umana. Totul se compenseaza.
Ai observat si tu ca, de exemplu, cine are o sanatate foarte buna nu sta prea bine cu functiile psihice sau cu relatiile personale. Sau ca aceia care poseda toate bunurile materiale sunt mai bolnavi decat cei modesti din punct de vedere social. Da, poate exista si exceptii, dar cati oameni ai vazut tu carora sa nu le lipseasca nimic, dar sa fie si frumosi, si sanatosi, si destepti si in relatii armonioase cu ceilalti? Fara indoiala, iti este cunoscuta expresia – din pacate, folosita in special cu referire la femei, dar valabila pentru ambele sexe – “frumoasa si proastai. Poate ca natura i-a dat cuiva trasaturi fizice deosebite si mai putine calitati intelectuale. Insa, de regula, nici persoana respectiva nu face nimic pentru a-si cultiva insusirile.
Cu alte cuvinte, daca arat bine oricum imi gasesc serviciu, am o gramada de avantaje, toata lumea imi zambeste si imi cauta compania. Ce conteaza ca nu stiu care-i capitala Canadei sau ca n-am auzit in viata mea de Einstein? De asemenea, in popor se mai spune, si nu intotdeauna fara o baza reala, “mic si-al dracu’i, “gras si simpatici, “vorbaret si superficiali etc. Iar exemplele de compensare pot continua. Insa exista si o alta modalitate de a incerca sa atingi echilibrul. Cum ar fi uratul care este si prost, si rau. Si el vrea sa se echilibreze, numai ca o face incercand sa-i aduca pe ceilalti la nivelul lui.
Daca stai in compania unui om care permanent te umileste, te jigneste, te chinuieste, proiecteaza asupra ta toate defectele si frustrarile lui, pana la urma te vei prabusi fizic si psihic, vei ajunge sa te crezi un incapabil si vei raspunde rautatilor cu o rautate si mai mare. Cel mai bine se poate vedea cum actioneaza legea compensatiei intr-un cuplu. Daca partenerii sunt asemanatori pana la identitate, cuplul nu va rezista probei timpului. La inceput e bine. Fiind asemenea tie, stii exact la ce sa te astepti de la celalalt, iti da o senzatie de siguranta, de confort. Insa dupa o vreme apare monotonia. Prea decurge totul lin si previzibil. Vreau ceva nou, altfel…. Nu rezista nici cuplurile cu parteneri complet diferiti.
Prea multa surpriza, prea mult necunoscut, prea multa nesiguranta. Cupluri stabile vor fi cele in care felul de a fi, de a gandi, de a actiona al unuia se va compensa cu al celuilalt. Exista un nucleu de trasaturi, preocupari, interese comune, dar in rest totul se compenseaza. Unul e gras, celalalt slab, unul vesel si volubil, celalalt retras si taciturn etc. Dar esential e ca impreuna formeaza un intreg. Intreaga viata ne cautam, uneori cu disperare, echilibrul. Si credem ca el inseamna a avea tot, fara a ceda nimic. Nu stim sau nu vrem sa acceptam ca primul pas spre atingerea echilibrului e sa ne cunoastem foarte bine pe noi insine, cu bune si cu rele. Fie chiar si numai pentru a sti care parte a intregului suntem si ce trebuie sa compensam.
