Aproape mereu i-a fost asociat numele cu al fostei colege de trupa, Ileana Lazariuc. Pentru Lili Sandu, acest lucru nu constituie un dezavantaj, dar nici nu se bazeaza exclusiv pe el. Desi a dat cateva rateuri, spera sa reuseasca in cele din urma in cariera artistica.
Chiar daca a inceput alaturi de Ileana, Lili este convinsa ca poate razbi si de una singura. In ciuda speculatiilor de tot felul, artista a recunoscut ca fostul ei iubit, Bogdan Stelea a ajutat-o. Dar la fel de deschis spune: „Daca imi ofera cineva apropiat sprijinul, nu inteleg de ce sa refuz? Si eu ajut, la randul meu, mi se pare normal sa te poti bizui pe cineva apropiat si atunci cand e vorba despre meserie sau cariera”.
Scoala, baza unei cariere
Notorietatea obtinuta in urma relatiei cu fotbalistul este una de natura mondena. Lili spune ca prefera sa urce mai lent, dar sigur, incercand sa faca ceva. A probat ca are talent in materie de actorie, jucand in filme romanesti. Inca nu-si poate da seama daca are suficient talent sa urmeze calea aceasta, in detrimentul muzicii: „In mod normal, trebuie sa urmez niste cursuri, am nevoie de studii, un actor adevarat detine baza teoretica si secretele acestei meserii delicate. Poate ca sunt mai potrivita sa cant”.
Talent bine lucrat
Frumoasa si sigura pe sine, Lili Sandu si-a atras nenumarate atacuri din partea celor care nu-i crediteaza decat aspectul fizic. Vedeta nu vrea sa le dovedeasca neaparat acestora ca este capabila sa obtina rezultate. Vrea mai ales sa-si dovedeasca siesi ca merita un loc ca artista. Admira cel mai mult profesionalismul colegelor de breasla si o urmareste, de pilda, pe talentata Andra. Lili stie ca nu poseda o voce care sa-i permita abordarea unor piese mai grele, dar lucreaza pe timbrul vocal, face exercitii si spera ca toata munca sa dea roade.
O fosta iubire – lectie de viata
A fost acuzata de interese strict financiare, dar Lili alege sa nu comenteze pentru ca oamenii care o cunosc cu adevarat stiu ca este departe de aceste barfe. Si intuieste ca gura lumii se va opri la un moment dat. Ramane in continuare prietena Ilenei Lazariuc, careia ii intelege motivele pentru care se tine departe de presa de scandal. „Chiar si eu m-am ars, si acum suflu si-n iaurt. Poate ca am gresit afisandu-mi iubirea cu Bogdan, poate nu. Poate ca in lumea aceasta nu trebuie sa fii atat de deschis”. Lili va face tot posibilul sa fie mai precauta, desi, daca revine in lumea vizibila a showbiz-ului, va fi pusa din nou sub lupa. Este hotarata sa-si asume statutul, insa cu mare grija.