Fie ca suntem in plina vara, fie ca ne aflam in sezonul rece, simtim nevoia sa imortalizam fiecare moment frumos, sa-l redam in imagini, ca mai apoi, sa se transfigureze intr-o fotografie, ce va deveni o amintire. Dar, fara doar si poate, tentatia este mult mai mare atunci cand ne aflam in fata unui peisaj de-a dreptul frumos, care ne transmite ceva, am putea spune noi, ne vorbeste prin culorile sale – deci, trebuie sa stim cateva ponturi pentru fotografierea peisajelor. Bineinteles , ca aceasta nu inseamna ca vom deveni fotografi profesionisti, desi, din pacate sau din nefericire, nu suntem prea siguri, orice om caruia ii se da un aparat Nikon in mana se simte fotograf. In fond, atat timp cat acesti oameni se simt bine, indiferent de ce impresie au despre ei, nimic nu mai conteaza.
Revenind la fotografierea peisajelor, vorbeam de faptul ca acestea ne dau senzatia ca ne vorbesc, iar noi, totodata, simtim nevoia sa facem in asa fel incat sa le vorbeasca si altora. De pilda, ar trebui sa stim ca atunci cand intentionam sa fotografiem un apus sau un rasarit de soare, nu trebuie sa asteptam momentul care ni se pare noua cel mai frumos, momentul zero, cum ar veni, ci trebuie sa fotografiem inainte si dupa, spun profesionistii, cu 30 de minute.
Cu alte cuvinte, nu trebuie sa indreptam obiectivul spre forma care a mai ramas din soare, ori spre cea care se ridica si putem adopta diferite unghiuri, asupra carora se rasfrange acea lumina frumoasa specifica apusului, spre exemplu. Pe de alta parte, lumina trebuie sa fie potrivita.
Mare parte din fotografiile pe care le-am facut in plina zi au fost supraexpuse, din cauza luminii mult prea puternice. Mai stim ca daca dorim sa fotografiem ceva anume care se afla cu fata spre obiectiv, deci cu spatele spre lumina soarelui, acel ceva va iesi intunecat. In acelasi timp, daca repetam, de aceasta data insa, cu soarele in spatele obiectivului, este posibil ca imaginea sa fie mult prea expusa. Tocmai de aceea, trebuie intotdeauna sa prindem lumina potrivita, mai cu seama sa alegem unghiul potrivit, mai ales in ceea ce priveste fotografierea peisajelor. Nu putem sa fotografiem o padure, fara macar sa prindem si varful ei, implicit si o parte din cer. Aceste detalii fac peisajul recognoscibil.
Trebuie, de asemenea, sa avem un prim-plan bun, dar si un fond. In acelasi timp, trebuie sa avem un plan mediu. Dar sa luam un exemplu concret sa intelegem mai bine: daca va ganditi ca felul in care valurile se sparg de tarm contureaza o imagine foarte frumoasa, dar nici mama cu fetita ei nu sunt de neglijat, le puteti alege ca prim plan pe cele doua de pe plaja, si ca plan mediu, valurile si toata nebunia din spatele fetitei si femeii.
Marea indepartata va fi, desigur, fondul. Ba mai mult decat atat, in fotografierea peisajelor, este indicat sa folosim o deschidere mica. Spre exemplu, se poate fotografia de undeva jos un camp, care, desi nu foarte intins, in fotografie va parea mult mai mare decat e-n realitate. Pe langa faptul ca schimbam perspectiva, dimensiunile, dar si semnificatia peisajului va fi diferita. Totodata, se vor focaliza si mai multe. Alegem sa fotografiem un camp. De regula, tindem sa alegem un unghi prin care sa prindem tot campul, desi nu foarte intins. In aces caz, fotografiem de la nivelul solului. In fotografie va aparea si iarba (ca detaliu accentuat), dupa care si restul (campul, cerul etc.). Un alt pont pentru fotografierea peisajelor s-ar rezuma la focalizare. Intotdeauna, in fotografierea peisajelor, sa focalizam pe ceva anume, de pilda, pe cer, pe mare, pe munte etc. Cu alte cuvinte, daca fotografiem marea, nici sa nu ne gandim sa lasam, pe mijloc, sa ne taie fotografia orizontul.
In primul rand, fotografia noastra nu va avea nicio focalizare, iar apoi, nu va spune nimic, doar inca o fotografie cu cerul, marea si, cel mai probabil, cu un pescarus taind zarea. Prin urmare, trebuie sa focalizam asupra marii sau, de ce nu, asupra cerului. Acest pont este valabil pentru orice fel de peisaj, bineinteles, si de ceea ce ofera fiecare in parte. Chiar si asa, sunt situatii in care orizontul trebuie in mod clar sa ne lase impresia ca ne taie fotografia, impunandu-se pastrarea in linie dreapta. De ce? Foarte simplu: compozitia, respectiv peisajul nostru are nevoie de o diferentiere intre culori etc., ori pur si simplu ii da un alt fel de nota. Si ceea ce e interesant este ca, desi aceste ponturi se comporta precum reguli, ele nu sunt chiar reguli in adevaratul sens al cuvantului. In fotografierea peisajelor, ochiului ii sunt permise experimentele, insa acestia nu trebuie sa fie prea suparatoare imaginii in sine, adica nu trebuie sa deranjeze nimic. Si cand spune ochi, ne referim, bineinteles, la cel neavizat. Mai mult decat atat, fotografierea peisajelor poate fi ceva pe cat de personal, pe atat de stangaci, drept urmare, orice sfat ar putea fi de prisos.
