Al Doilea Razboi Mondial este una dintre cele mai tragice si controversate pagini din istoria lumii. De-a lungul anilor postbelici, inclusiv in stadiul modern al societatii, interesul si atentia pentru acest eveniment semnificativ nu a scazut niciodata.
In SUA, cantecele de razboi, precum „God Bless America”, scrisa initial de Irving Berlin (1939) si interpretate de Kate Smith, au devenit clasice si servesc drept embleme ale mandriei nationale astazi. Intr-adevar, muzica si istoria impartasesc o relatie reciproca: pe de o parte, muzica este inspirata de evenimente exogene. Pe de alta parte, muzica este un vector de schimbare la nivel individual, institutional si national. Aceasta lucrare exploreaza in mod specific relatia reciproca dintre muzica si opinia publica in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial in SUA.
Puterea emotionala a muzicii pentru natiune s-a manifestat pentru prima data in anii 1930. Presedintele Franklin D. Roosevelt a recunoscut ca muzica si divertismentul constituiau linii de salvare sacre, permitand americanilor sa evadeze din soarta si intunericul Marii Depresiuni. Administratia Roosevelt a luat muzicieni, scriitori si artisti someri de pe strazi si le-a valorificat abilitatile. New Deal a inovat un cadru institutional cultural si a oferit ajutor artistilor prin Works Progress Administration (Dickstein, 2009). Ritmul energic al muzicii jazz si swing a rasunat la radio; inlocuind dezamagirea cu speranta si frica cu sfidarea (ibid: 92). Morris Dickstein subliniaza importanta muzicii pentru demararea redresarii socioeconomice a Americii: „Artele au impachetat o incarcatura de energie fizica care s-a tradus in genul de energie psihologica care a stimulat publicul si consumatorii depresivi” (ibid.). Datorita New Deal, SUA au dispus de un cadru institutional muzical care putea fi remobilizat in vremuri grele (Fauser, 2013). Cantecele aveau sa adopte in curand un nou protagonism dupa izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
In urma tensiunilor economice si sociale ale Primului Razboi Mondial si ale Marii Depresiuni, multi americani au fost hotarati ca tara lor sa se abtina de la a interveni in conflictele de pe pamant european. Cand Marea Britanie a inceput sa ramana in urma cu platile pentru munitii, presedintele Roosevelt si-a demonstrat vointa de a sprijini Aliatii. Acordul de imprumut-inchiriere, semnat la 11 martie 1941, a invalidat Actul de neutralitate din 1939 si a autorizat presedintele sa vanda, sa imprumute sau sa inchirieze echipament militar oricarei tari considerate cruciale pentru securitatea nationala, inclusiv Marea Britanie, RPC si URSS. Prin urmare, SUA au adoptat un rol economic la periferie in primii ani ai razboiului. Cu toate acestea, atacul asupra Pearl Harbor din 7 decembrie 1941 a fost declansatorul care a fortat SUA sa faca o intoarcere si sa-si trimita trupele sa lupte impotriva puterilor Axei.
In timpul haosului celui de-al Doilea Razboi Mondial, muzica a adoptat un nou protagonism. A inaltat soldatii in lupta si a mangaiat oamenii raniti, precum si a aprins spiritul patriotic si a atenuat sentimentele anti-razboi pe frontul intern. Pe masura ce americanii – din Massachusetts pana in statul Washington – au ascultat aceleasi melodii, identitatile lor eterogene si conflictuale s-au armonizat pentru a forma ceea ce Benedict Anderson (1983) eticheteaza drept o „comunitate politica imaginata”. In acest sens, Annegret Fauser (2013) sustine ca: „niciun alt eveniment din istoria SUA nu a mobilizat si instrumentalizat cultura in general si muzica in special, atat de total, atat de constient si atat de neechivoc ca cel de-al Doilea Razboi Mondial”. Dupa ce a justificat importanta muzicii la acea vreme, merita acum sa ne gandim de ce studiul cantecelor de razboi ramane valoroasa astazi.
Pentru istorici, cantecele de razboi sunt o sursa autentica live si o distributie a istoriei. Muzica este de ajutor nu numai pentru a urmari cursul operatiunilor militare si a evenimentelor politice, ci si pentru a intelege raspunsul societatii la astfel de evenimente pe teren. Cantecele dezvaluie, de asemenea, modul in care statul a lucrat pentru a intari patriotismul si a oferi o perna de sprijin emotional prin propaganda. Cu toate acestea, cantecele nu sunt utile doar pentru a privi inapoi, ci ne ajuta si sa privim inainte. Multe cantece din timpul razboiului au devenit piloni ai memoriei colective a Americii si continua sa reaminteasca generatiilor de americani ca astfel de evenimente nu ar trebui sa se repete niciodata.
Aceasta lucrare exploreaza procesul de creare a cantecelor din Al Doilea Razboi Mondial in Statele Unite, identificand atitudinile sociale fata de razboi care s-au reflectat in muzica si subliniind impactul cantecelor si altor lucrari muzicale asupra diferitelor grupuri sociale. Inainte de a scrie aceasta lucrare, autorul a examinat o serie de cantece si piese muzicale produse in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prin cautari pe internet si interviuri ale veteranilor, autorul a selectat o mostra de cantece care se concentreaza direct pe razboi. Acest articol analizeaza sentimentele pe care melodiile alese le-au transmis maselor. Ca atare, aceasta lucrare arunca lumina asupra relatiei dintre muzica si societate, in special in perioadele de criza.
Muzica si razboi: revizuire si interpretare a literaturii
Mai multi autori au adus contributii semnificative la desfundarea influentei reciproce a muzicii si a opiniei publice in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Richard Crepeau (2008) noteaza ca evenimentele din timpul razboiului din tara s-au reflectat in multe aspecte ale vietii de zi cu zi si ale culturii pop. Potrivit lui Crepeau (2008), muzica populara (cantecele) si filmele au fost influentate de timpul razboiului in doua moduri. Pe de o parte, au fost menite sa formeze o stare de spirit patriotica oficiala si, pe de alta parte, au oferit un refugiu fata de realitatile dure ale timpului de razboi. Intr-o ordine similara, Sheldon Winkler (2013) organizeaza cantecele de razboi in sase clasificari: „dragoste, despartire si intoarcere acasa, patriotic, tributuri, serviciu militar, credinta, speranta si devotament si noutate”. Winkler subliniaza importanta muzicii populare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial datorita diverselor sale functii:
Nu exista nicio indoiala ca muzica populara a reusit sa intareasca moralul trupelor, precum si al celor de pe frontul intern, atenuand temerile si dorul, oferind speranta si servind la unirea tuturor americanilor ca natiune in acele vremuri tulburi (ibid, p. .11).
John Bush Jones (2006) este de acord cu Winkler (2013) ca al Doilea Razboi Mondial a fost una dintre cele mai importante perioade pentru dezvoltarea muzicii populare americane. Industria muzicii si a filmului a creat o lume emotionala de vise despre eroi, dragoste, amintiri, reflectii si introspectie in timpul razboiului. A fost inflorirea trupelor mari Tommy si Jimmy Dorsey, Glenn Miller, Benny Goodman si Harry James, perioada de glorie a unor vocalisti precum Bing Crosby, Frank Sinatra, Dinah Shore, Kitty Callen si Andrews Sisters. La acea vreme au fost produse o abundenta de balade, melodii de dans si spectacole ritmice. Studiul lui Annegret Fauser (2013) – care incorporeaza muzica clasica in literatura istorica – merge chiar mai departe. Savantul este convins ca: „niciun alt eveniment din istoria SUA nu a mobilizat si instrumentalizat cultura in general si muzica in special, atat de total, atat de constient si atat de neechivoc ca al Doilea Razboi Mondial” (ibid, p.4). Cu alte cuvinte, muzica a devenit ceva dupa care societatea a trait si cu care a empatizat.
Prin trecerea in revista a literaturii preexistente, analizand implicarea SUA in al Doilea Razboi Mondial si luand in considerare sondajele de opinie publica din SUA din acea perioada, este posibila corelarea evenimentelor si schimbarilor din opinia publica cu dezvoltarea muzicii. La inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, motivele cantecelor de razboi americane erau usoare si blande, ceea ce a oferit o distragere temporara a atentiei de la realitatea sumbra si a permis recuperarea. Astfel, comedia usoara numita „Buck Privates” („Privateers”) a devenit lider de box-office. Este vorba despre doi muzicieni ghinionisti care au fost recrutati si au fost nevoiti sa-si schimbe temporar trambitele cu arme. Trio-ul vocal al surorilor Andrews din acelasi film a devenit deosebit de popular in randul fortelor armate.
Atacul asupra Pearl Harbour din Hawaii – portul de origine al Flotei Pacificului Statelor Unite – a devenit evenimentul decisiv pentru intrarea SUA in al Doilea Razboi Mondial. Pe 7 decembrie 1941, peste 100 de avioane japoneze – controlate de piloti inalt calificati – au lansat bombe si torpile asupra navelor navale americane (Davenport, 2009, p.3). Evenimentul a fost o tragedie pentru SUA, deoarece 19 nave de razboi au fost scufundate sau distruse si sute de avioane americane au fost explodate in timpul raidurilor asupra aerodromurilor din Hawaii (ibid, p.7). Razboiul si-a dezvaluit treptat chipul urat, care a evocat reflectie, durere, tragedie si curaj in randul soldatilor si cetatenilor americani. Intensificarea razboiului poate fi urmarita in cantece. De exemplu, „Laudati pe Domnul si treceti munitia” a fost creat ca raspuns la atac (Loesser, 1942). Aceasta piesa relateaza povestea unui capelan (preot militar) care se ruga pentru soldati. Trageau in avioanele care se apropiau. El lasa Biblia deoparte, scoate o mitraliera si incepe sa traga inapoi, exclamand: „Laudati pe Domnul si treceti munitia”.
Una dintre cele mai importante cantece de razboi patriotice americane, „God Bless America”, a fost scris de Irving Berlin (1939) in timpul Primului Razboi Mondial. Cu toate acestea, cantecul nu a fost prezentat publicului pana cand Kate Smith a redat-o in cele din urma in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Incepe ca o rugaciune: „Pe masura ce ridicam glasul. Intr-o rugaciune solemna” si apoi repetele „Dumnezeu sa binecuvanteze America, casa mea, dulce casa” se repeta de mai multe ori. Intre timp, replicile- „…Stai langa ea si ghideaza-o prin noapte…”- poarta un sentiment acut al unei legaturi inseparabile cu patria. Soldatii au cantat-o in momentele lor cele mai intunecate, cerand binecuvantari si pace pentru natiune.
Teatrul de razboi a capatat o dimensiune mai mare atunci cand trupele japoneze au invadat Filipine intre 1941 si 1942 (dupa cum este mentionat in Firth, 1962). Trupele americane si locale care aparau insula au depasit cu mult trupele inamice, dar unitatile filipineze prost echipate si slab antrenate au prins prin surprindere rezistenta combinata a SUA si a Filipinelor. Ultima picatura a fost ocuparea Indiilor de Est Olandeze si a Malaeziei, ceea ce a facut dificila livrarea de provizii arhipelagului. In cele din urma, trupele filipineze aliate ramase au fost fortate sa se predea.
Batalia dintre germani si americani pentru Tunisia a inceput pe coasta Marocului si Algeriei in noiembrie 1942. Fortele germano-italiene au trebuit sa paraseasca Africa de Nord in mai 1943. Pozitia lui Hitler si a lui Mussolini in Marea Mediterana a fost grav subminata de aceste batalii, care a facilitat atacul Italiei. Americanii obisnuiti au inceput sa-l identifice pe Hitler drept o amenintare la adresa democratiei si un inamic care trebuia invins. Carson Robison a creat o serie de cantece despre scrisorile Fuhrer-ului catre liderii Axei: „Scrisoarea lui Mussolini catre Hitler”, „Raspunsul lui Hitler lui Mussolini” si asa mai departe. Serialul s-a incheiat cu „Ultima scrisoare a lui Hitler catre Hirohito” din 1945. Americanii au inceput sa-l eticheteze pe Fuhrer drept un servitor al lui Satan. Fred Kirby (1942), scriitorul cartii „Diavolul si domnul Hitler,
„Diavolul si domnul Hitler incearca sa faca o echipa.
Diavolul si domnul Hitler sunt prea sfisi pentru a fi vazuti.
Diavolul are coarne atat de lungi si ascutite, iar Hitler este un diavol…
amandoi sunt la fel ca un sarpe”
In Pacific, flota americana a invins fortele japoneze in largul coastei de nord a Australiei, in largul atolului Midway. Incercarile japoneze de expansiune militara au fost complet zadarnicite. Sub conducerea generalului Douglas MacArthur, armata americana a eliberat Noua Guinee in august 1942, Insulele Solomon in 1943 si Insulele Marshall in 1944 (Sempa, 2016). Apoi au inceput sa elibereze Filipine in 1944. In 1945, Japonia a semnat un tratat prin care declara incetarea actiunilor militare la bordul cuirasatului american Missouri in Golful Tokyo.
Chiar si muzicienii departe de politica, precum clasicii blues, nu au fost indiferenti la evenimentele de razboi si ororile care au avut loc peste ocean. Lead Belly, de exemplu, a compus un cantec anti-razboi care reflecta sentimentele profunde ale fiecarui american. „Smoke on the Water” a fost un cantec de succes american din 1944 scris de Clements (1944) si interpretat de Red Foley: idolul a milioane de oameni in acel moment si una dintre figurile centrale ale muzicii country. Cantecul este dedicat pilotilor americani curajosi care isi zboara avioanele peste nave japoneze si lasa doar fum pe apa. Muzica i-a conectat pe americanii obisnuiti de pe frontul de acasa la evenimentele care au loc pe campul de lupta din tari indepartate. Adunand un sentiment de mandrie nationala, cantecele i-au unit pe americani in spatele efortului de razboi.
Cel mai important, soldatilor obisnuiti le lipsea sentimentul de casa si sperantele lor de a se intoarce acasa s-au stins spre sfarsitul razboiului. Nici mandria fata de tovarasi, nici fervoarea patriotica, nici mania fata de dusman nu puteau trezi acest dor. Ca atare, piesa „Don’t Sit Under an Apple Tree” – scrisa de Sam H. Stept, Charles Tobias si Lew Brown (1942) si interpretata de surorile Andrews – a devenit populara. Accentul nu a fost pus pe razboi, ci pe fata credincioasa si loiala, care asteapta acasa si isi jura angajamentul. Aceste cantece le-au permis soldatilor sa se cufunde in amintiri sau vise calde si sa-si asume imaginea persoanei iubite. Simbolul fetei a devenit o forta motrice pentru continuarea luptei si intoarcerea acasa.
„Cand luminile se aprind din nou peste tot in lume.
Si baietii sunt din nou acasa in toata lumea.
Si ploaia sau zapada este tot ce poate cadea din cerul de sus.
Un sarut nu va insemna „La revedere”, ci „Buna ziua”. dragoste.”
Desi muzica a fost privita ca un instrument de ridicare morala in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, potentialul ei de vindecare nu a trecut neobservat. Datorita influentei curative a muzicii asupra conditiilor umane si a puterii sale de a alina suferinta soldatilor raniti, spitalele militare americane au folosit o muzica speciala in diverse scopuri terapeutice, in general, identificate ca „reconditionarea soldatilor”. Fauser (2013), dezvaluind specificul terapiei prin muzica in cartea sa, pune accent pe genul clasic. Muzioterapia a constat in principal din muzica clasica, deoarece muzica moderna era considerata inadecvata pentru pacienti, in special in sectiile de neuropsihiatrie (ibid., p.133) Suprastimularea pulsului jazz-ului, jive-ului, boogie-woogie-ului si a altor genuri populare din acea epoca ar putea avea efect opus si face sa te simti epuizat si coplesit. Prin urmare, muzica clasica a castigat o mai mare apreciere din partea soldatilor – care sufereau de simptomele unor traume severe si tulburari de stres intarziat – precum si din partea echipelor de reabilitare medicala. Un astfel de avocat al terapiei prin muzica, Harry S. Etter, ofiterul responsabil cu reabilitarea la Spitalul Naval al SUA din Bethesda, Maryland, a sustinut ca acest tip de muzica aduce satisfactie mentala si „ofera o noua armonie interioara, o mai mare liniste sufleteasca, o putere mentala mai durabila”. (dupa cum este citat in Fauser, 2013, p. 132). a sustinut ca acest tip de muzica aduce satisfactie mentala si „ofera o noua armonie interioara, o mai mare liniste sufleteasca, o forta mentala mai durabila”. (dupa cum este citat in Fauser, 2013, p. 132). a sustinut ca acest tip de muzica aduce satisfactie mentala si „ofera o noua armonie interioara, o mai mare liniste sufleteasca, o forta mentala mai durabila”. (dupa cum este citat in Fauser, 2013, p. 132).
Cu toate acestea, in timpul razboiului haotic si plin de controverse, pasi semnificativi in discursul medical privind interrelatia dintre muzica si emotii au starnit suspiciuni. In cea mai mare parte, femeile au fost cele care au initiat utilizarea muzicii pentru a vindeca. Ideile influente in terapie prin muzica, noi metode si chiar infiintarea de organizatii profesionale au apartinut femeilor, si anume Eva Augusta Vescelius, Isa Maud si Harriet Ayer Seymour. Prin urmare, diversi lideri guvernamentali si militari s-au temut ca terapia prin muzica ar putea emascula soldatii. Dincolo de asta, ei aveau tendinta de a „masculiniza si profesionaliza muzica in contextul razboiului”, facand astfel de indivizi de rang inalt sceptici si critici fata de aceasta schimbare de paradigma (Fauser, 2013, p.131).
Proprietatile curative si caracteristicile de atenuare ale terapiei prin muzica au fost foarte vizibile pe parcursul practicii medicale. In brosura „Music Answers the Call” (citata in Fauser, 2013), Seymour a descris un caz al unui soldat ranit care sufera de dureri intense. Cand una dintre asistente a inceput sa pacatuiasca Ave Maria, el „si-a inchis ochii obositi… si usurarea sa a fost atat de mare, incat orice aparenta exterioara a durerii a disparut pe masura ce corpul lui devenea mai vizibil relaxat” (citat in Fauser, 2013, p.130) . Cercetarile neuropsihiatrice ale lui Altshuler, in care a analizat influenta muzicii asupra talamusului1, au confirmat eficienta terapiei prin muzica (ibid., p.132). In plus, dupa studiul de succes realizat de Willen van de Wall si locotenentul Guy VR Marriner, muzica in scopuri medicale a fost aplicata spitalelor militare si navelor spital din toata America (ibid.). In esenta, pentru medici – carora le-au fost adusi soldati torturati, raniti si traumatizati – arta muzicala a devenit o licarire de speranta.
Acest articol a analizat diverse cantece si piese muzicale compuse in Statele Unite in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Starea de spirit a publicului a fost direct afectata de evenimentele de razboi si s-a schimbat in consecinta, iar reflectarea ei in cantece a fost identificata. Cantecele de razboi timpurii au fost menite sa reduca tensiunile in crestere si confuzia, sa reaprinda speranta si sa mentina calmul, dar apoi au aparut intonatii tragice ale Pearl Harbor si luptele. O serie de operatiuni militare au creat imaginea unui inamic brutal in Germania nazista, a carui ura a intensificat sentimentele de patriotism si dorinta de victorie. Lovitura decisiva a fost facilitata de lucrari muzicale care au sustinut dorinta de a se intoarce acasa si amintirea originilor. Mai mult, starea psihica a soldatilor a fost imbunatatita prin muzicoterapie in spitalele militare. Aceasta metoda terapeutica si-a dovedit eficacitatea, intrucat usurarea psihica obtinuta prin sedintele de muzica a avut un efect pozitiv asupra recuperarii soldatilor. O astfel de forma de arta precum productia de muzica si cantece a fost analizata ca o sursa de incredere, cu autoritate, pentru intelegerea schimbarilor in opinia publica despre razboi si a cresterii patriotismului.
Din cauza limitarilor spatiale, acest articol a analizat o dimensiune N mica de cantece. Prin urmare, acest articol nu este destinat sa fie folosit pentru a face generalizari despre toata muzica produsa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial in SUA. Mai degraba, ofera un instantaneu al relatiei diverse dintre muzica si evenimentele din timpul razboiului. Prin urmare, autorul saluta cercetarile ulterioare care incorporeaza o dimensiune N mai mare de cantece jucate de-a lungul razboiului. In special, ar fi interesant sa comparam muzica produsa de natiunile aliate cu melodiile create de natiunile Axei ca raspuns la etapele specifice ale razboiului.
