Sfaturi pentru economisirea banilor

Salariul nu iti ajunge pana la sfarsitul lunii sau vrei sa iti cumperi ceva si nu iti permiti deoarece nu ai bani pusi deoparte? Anii de criza financiara in care ne aflam poate se vad si in portofelul tau si iti faci din ce in ce mai multe griji. Adevarulonline.ro iti da cateva sfaturi despre cum poti sa economisesti in fiecare luna bani, astfel incat sa pui ceva si deoparte la sfarsitul lunii sau sa iti permiti sa te rasfeti.

Cumpara o bicicleta. Chiar daca este o investitie initiala, vei observa cum bicicleta te va ajuta sa economisesti mult bani, in special pe timpul verii. In acest fel scapi de aglomeratia din autobuze sau din metrou, faci sport si nici nu mai cheltui bani pe abonamente.

Cel mai ieftin carburant. Daca insa preferi confortul masinii proprii, economiseste cativa banuti pe benzina. Alege o benzinarie ieftina care sa fie aproape de tine sau de drumul tau inspre serviciu si alimenteaza acolo de fiecare data. Daca esti client fidel vei observa ca vei avea si cateva beneficii de care poti profita.

Cumparaturi de la hypermarket. Inainte de a pleca de acasa fa o lista si nu lua nimic altceva ce nu se afla pe aceasta. Si cel mai bine este sa iti faci cumparaturile in hypermarketuri, care au produse la preturi speciale. De asemenea, poti opta si pentru produsele sub marca hypermarketului, care de obicei sunt mai ieftine.

Nu arunca lucrurile vechi. Ai observat cum moda revine, iar stilul anilor ’80 se poarta din nou? Nu-ti arunca hainutele, accesoriile si pantofii decat daca sunt stricati si nu mai pot fi reparati sub nicio forma. Insa daca sunt in stare buna, alege sa le depozitezi undeva in spatele sifonierului, pana cand vor reveni din nou in trend.

Bucura-te de reduceri. Chiar daca reducerile la magazinele de fashion sunt la sfarsitul sezonului, asta nu inseamna ca nu iti poti face cumparaturile de acolo. In acest fel cheltui cu 50% mai putini bani si ai garderoba noua pentru la anul. Si crede-ma, nimeni nu va mai stii ca bluzita noua este din colectia trecuta.

Economie si la facturi. Facturile de gaze, curent si telefon pot fi destul de costisitoare. Incearca sa nu lasi niciodata lumina aprinsa daca parasesti incaperea, nu lasa televizorul sa mearga toata noaptea, in timp ce tu dormi si nu aprinde flacara de la aragaz decat atunci cand vrei sa gatesti (la anumite retete, cuptorul trebuie preincalzit, insa sunt suficiente 5 minute pentru ca temperatura sa fie potrivita). In plus, daca ai si un abonament de telefonie fixa pe care nu il folosesti, deoarece ai destule minute pe telefonul mobil, poti inchide abonamentul fix.

Petreceri in casa. Decat sa iesi cu prietenii in oras in fiecare weekend si sa cheltui sute de lei in club, mai bine petreceti-va seara in casa. Cumparati-va bautura, pregatiti ceva de mancare si barfiti ca intre fete. Vei observa ca trebuie sa fii inconjurata doar de prieteni pentru a te simti bine.

Fara taxiuri. Chiar daca este mai comod, renunta la taxiuri, in special in timpul zilei, cand poti merge cu transportul in comun. Daca nu te descurci, poti oricand sa ceri ajutorul unui trecator sau sa iti planifici traseul de acasa.

Gateste acasa. Sa iti faci singura de mancare poate fi atat satisfacator, cat si economic. Gandeste-te doar la cati bani dai in fiecare saptamana pe mesele luate in oras, in timpul serviciului si vei observa ca iti poti gati singura, acasa, un meniu intreg de acesti bani, care sa-ti ajunga chiar si mai multe zile.

Vinde lucruri vechi. Daca ai un telefon pe care nu il mai folosesti, carti de la facultate care nu iti mai trebuie sau orice alt lucru de care te poti lipsi, atunci vinde-le. Pune-ti lucrurile la vanzare pe site-urile de profil si vei vedea cum incepi sa scoti niste bani din lucrurile tale vechi, pe care altii le aprecieaza.

Related Articles

Ultimele Articole