Stiri

BISERICA ARMEANÅ

Biserica Armeană este o biserică apostolică, întrucât tradiţia spune că primii creştini care au păşit pe pământul armean au fost Apostolii Bartolomeu şi Tadeu. Aceştia sunt numiţi “primii luminători ai Armeniei”. Despre Tadeu se spune că a plecat spre Armenia în anul 34 d.H., ducând acolo lancea cu care a fost străpuns Hristos, aceasta regăsindu-se astăzi la muzeul catedralei armene din Ecimiadzin. Popor situat iniţial în ţinutul dintre Munţii Caucaz, Marea Caspică  şi Marea Neagră, armenii dovedesc cu mândrie că au fost primul stat declarat creştin, în anul 301 d.H., prin regele Tiridates, convertit de eroul legendar al Armeniei, Sf. Grigore Luminătorul.

Un catolicos al armenilor a fost român
Întrucât statul armean nu a rămas unitar multă vreme (începând din 370 d.H. şi-a pierdut independenţa), armenii au fost nevoiţi să emigreze în toată lumea, ajungând şi pe teritoriile româneşti. Primele dovezi ale prezenţei armene pe pământ românesc sunt din anul 946 d.H., la Cetatea Albă.
Fiind una dintre cele mai vechi naţionalităţi conlocuitoare, un fapt important se întâmplă în anul 1408, când Alexandru cel Bun emite un hrisov prin care permite fondarea unei episcopii armene în oraşul Suceava.
Astăzi, centru religios al armenilor este la Ecimiadzin. Datorită faptului că diferenţele faţă de credinţa creştin-ortodoxă sunt minime, relaţia cu aceasta din urmă este foarte bună.
Pentru a înţelege mai bine specificul creştinismului armean, am stat de vorbă, pentru Adevărul, cu preotul Paul Ezras Bogdan de la sediul central din Bucureşti, acesta fiind şi vicar eparhial. Într-o discuţie agreabilă, am aflat de la acesta amănunte ale unei fascinante istorii bimilenare. De loc din Târgu Ocna (Bacău), Pr. Paul Bogdan a terminat teologia la Ierusalim într-unul dintre puţinele institute existente în lume. Contrar opiniei că Biserica Armeană ar fi o biserică naţională, la facultate, Pr. Bogdan a avut şi un coleg nearmean. Pentru a putea parcurge cursurile, Pr. Bogdan a fost pentru câteva luni în Armenia şi şi-a perfecţionat limba.
Patriarhul Suprem al armenilor de pretutindeni se numeşte Catolicos (universal). Puţină lume ştie că acela care a condus timp de câteva decenii în secolul trecut Biserica Armeană (între 1955 şi 1994) era un armean născut în Bucureşti (România): Patriarhul Suprem şi Catolicos Vasken I.
Actualmente, limba în care se slujeşte în toată lumea, inclusiv în România, este limba armeană literară veche. Recunoscut de statul român în 1928, cultul armean îşi înfiinţează propria eparhie după câţiva ani. Această eparhie stă sub autoritatea dogmatică şi canonică din Ecimiadzin (Armenia), dar are şi un grad de autonomie conform legislaţiei româneşti. Episcopia armeană este condusă de un Arhiepiscop, iar organul colectiv de conducere este Congresul Eparhial.
De-a lungul istoriei, armenii aşezaţi în Transilvania, încă din sec. al XI-lea, s-au unit cu Biserica Catolică. În România sunt doar câţiva preoţi şi comunităţi întrucât, după război, numărul armenilor a scăzut dramatic. La nivel internaţional, numărul armenilor este, ne spune Pr. Bogdan, în jurul a opt milioane, dintre care doar trei milioane mai sunt astăzi în Armenia. Migraţiile către România s-au produs în mai multe valuri, ultimele producându-se la sfârşitul secolului al XIX şi începutul secolului XX (aceştia poartă numele terminate în “ian”, precum Vosganian şi provin, în general, din Turcia).
Una dintre comunităţile cele mai solide de armeni se găseşte în SUA, în special în zona oraşului Los Angeles. O vorbă care circulă printre armeni spune că “armenii deştepţi sunt astăzi în America”.
Fiind un popor care, tradiţional, s-a ocupat de mici afaceri de familie, de comerţ şi de prelucrarea bijuteriilor, armenii din România au reuşit să plece în două valuri de emigraţii organizate de comunişti. Unii s-au repatriat chiar ajungând (după secole), din nou, în Armenia. Am aflat astfel că există în Armenia o comunitate de armeni care provin din România. Relaţiile dintre cele două popoare au fost totdeauna excelente, în pofida faptului că zugravii de la Mănăstirea Voroneţ i-au pictat pe armeni în iad, alături de turci. O altă comunitate mult mai mare se află însă în Bulgaria (aprox. 40.000). Cele mai importante comunităţi de armeni pe pământ românesc au rămas în Bucureşti şi Constanţa.

Una dintre cele mai vechi traduceri ale Bibliei
O foarte interesantă poveste am aflat în legătură cu explicaţia existenţei uneia dintre cele mai vechi traduceri ale Bibliei. Deoarece, din motive politice, armenii secolului al V-lea erau obligaţi să facă slujba în limba greacă, aceasta era tradusă simultan de un grup de “traducători ai liturghiei”. Erau oameni şcoliţi în Cezareea care, la un moment dat, au recurs la elaborarea unui alfabet propriu. La scurt timp, aceştia au tradus Biblia şi alte cărţi importante, rezultând una dintre cele mai bune traduceri. Chiar dacă la ora aceasta nu s-au păstrat originale, ci transcrieri, rezultatul a fost remarcabil.
Viaţa monahală avea, în mod tradiţional pentru armeni, un anume specific: nu oricine era destinat să devină călugăr, ci numai cei proveniţi din mediile înstărite. Aceştia aveau misiunea specială de a scrie, de a studia în folosul comunităţii, toţi călugării armeni fiind totodată şi preoţi. În România s-au păstrat două mănăstiri care au aparţinut armenilor, în Suceava: Mănăstirea Zamca şi Mănăstirea Hacigadar. Actualmente, mai există în lume foarte puţini călugări armeni, o comunitate fiind cea de la Ierusalim care slujeşte la locurile sfinte alături de celelalte confesiuni. Din păcate, ne spune Pr. Bogdan, viaţa monahală armeană a pierdut reflexele isihiei.

Armenii au dat foarte multe personalităţi de seamă pentru istoria României: Ioan Vodă cel Cumplit (numit şi Ioan Vodă Armeanul), Manuc Bei (cel care a construit Hanul bucureştean ce-i poartă numele), Dumitru Avakian, Ana Aslan, ştefan Agopian, Bedros Horasangian, David Ohanesian.

Un episod interesant este cel legat de neparticiparea armenilor la Sinodul Ecumenic de la Calcedon, din 451, armenii fiind în război cu perşii. Pr. Bogdan spune că nu ar fi decât o diferenţă de nuanţă şi de exprimare, aceia care susţin că Hristos are o natură duală: “Dumnezeu adevărat şi om adevărat” (credinţa creştin-ortodoxă de după Calcedon) şi opinia împărtăşită de armeni sau copţi, anume că “Una este natura lui Hristos: Dumnezeu adevărat şi om adevărat” (numiţi monofiziţi). Neparticiparea la Sinodul de la Calcedon a fost din motive politice, iar prima schismă din Biserica Creştină tot astfel s-a produs, ca un act de frondă al armenilor şi copţilor faţă de Bizanţ. De aici au decurs alte câteva consecinţe de ordin ritualic: armenii folosesc un singur tip de liturghie, au un pasaj din crez specific, utilizează în taina împărtăşaniei exclusiv pâine nedospită şi vin neîndoit cu apă. În plus, vestimentaţia are câteva caracteristici proprii, parte de influenţă catolică.

“Două monumente se disting prin formele lor graţioase, armonice şi de o frumuseţe superioară, unul în Muntenia, Mănăstirea Curtea de Argeş, şi altul în Moldova, Biserica Trei Ierarhi. Cu toate că posterioară de mai bine de o sută de ani catedralei de la Argeş, ea prezintă în general acelaşi caracter şi este produsul aceleiaşi şcoli, care pare să fie şcoala bizantino-armeană, având în vedere că multe din motivele acestor două biserici au fost găsite la monumentele Armeniei”
A.D. Xenopol

Share: