Sorin Oprescu găseşte, totuşi, mai multe asemănări decât diferenţe între viaţa berlinezilor şi cea a bucureştenilor. Primarul general a anunţat că vrea să înfrăţească Bucureştiul cu Berlinul, pe motiv că între cele două oraşe există multe asemănări. Despre mizerie sau gropi – niciun cuvânt.
Edilul-şef a declarat luni, după o întâlnire cu vicepreşedintele
Bundestagului, Susanne Kastner, că “modul de viaţă al berlinezilor este
asemănător cu modul de viaţă al bucureştenilor, chiar şi istoria de a
petrece sub un anumit regim atâţia ani de zile”.
Trafic de capitală
Circulaţia în cele două oraşe nu poate fi comparată, sistemul de
coordonare rutieră din Berlin asigură fluidizarea traficului. În plus,
spre deosebire de Bucureşti, Berlinul are o şosea de centură tip
autostradă. Ca să ajungi în Bucureşti de la aeroportul principal nu
există decât un autobuz „expres”, iar o călătorie poate dura chiar şi
două ore.
Pentru a ajunge de pe aeroport în Berlin ai la dispoziţie mai multe
mijloace de transport, un tren AirportExpress, care ajunge în centru în
exact 28 de minute, un tren regional şi mai multe linii de autobuz,
unele care circulă şi noaptea.
Fiecare maşină are un loc de parcare în capitala germană şi nimeni nu
parchează neregulamentar, din cauza amenzilor usturătoare. Centrul
istoric al Bucureştiului, deşi e o zonă exclusiv pietonală, este plin de
maşini.
În Bucureşti există 45 de staţii de metrou, pe când în Berlin sunt 170
de staţii. Până şi specialiştii români sunt de acord.„Nu putem compara
transportul în Bucureşti cu cel din Berlin pentru că la noi lipseşte
organizarea”, a declarat, pentru „Adevărul”, Vasile Gherasim, doctor în
sociologie urbană.
Oraş verde, oraş gri
Unele clădiri din centrul Bucureştiului stau să se prăbuşească, iar din
loc în loc apar gropi de gunoi improvizate. Respectul nemţilor pentru
istoria lor se poate vedea şi pe străzile din Berlin. Clădirile,
trotuarele şi parcurile, chiar dacă nu sunt monumente istorice, sunt
foarte bine întreţinute şi puse în valoare.
În plus, regimul afişajului stradal este strict reglementat în aşa fel
încât reclamele să nu afecteze aspectul general al oraşului. Berlinul
poate fi denumit “oraşul verde”, având peste 60% din suprafaţă acoperită
de parcuri şi grădini, iar localnicii sunt foarte activi, merg mult pe
bicicletă şi fac sport.