Cât de mult s-a schimbat grafica jocurilor de odinioară?

V-ați întrebat vreodată cât de mult s-au schimbat jocurile de altădată? Sunt oare la fel? Tehnologia s-a schimbat, lumea a evoluat și, odată cu ea, au evoluat și jocurile copilăriei. Haideți să vedem ce jocuri s-au schimbat și cum.

Tehnologia se schimbă de la o oră la alta, de la o zi la alta, așa că să nu ne mire câte gadget-uri noi au apărut și ce pot să facă. Și industria de gaming s-a schimbat și jocurile devin din ce în ce mai complexe, mai dinamice, mai futuristice și mai reale. Era și de așteptat având în vedere că acum vedem la știri holograme, ne uităm la seriale anime, cumpărăm obiecte virtuale ca NFT-uri sau trăim experiența unor activități-limită prin tehnologia VR. Jocurile nu puteau să rămână în urmă. Dacă ne uităm în spate la cum arătau jocurile odinioară și la cum arată acum, am rămâne uimiți de cât de complexe sunt. Haideți să luăm câteva jocuri ca exemplu.

În primul și în primul rând, Mario, unul dintre cele mai populare jocuri Nintendo, a “crescut” și s-a dezvoltat foarte mult de la prima lansare a lui, în anul 1983. Acela a fost primul joc intitulat așa – Super Mario Bros – însă personajul Mario a apărut pentru prima oară în anul 1981, în jocul Donkey Kong. Acolo purta numele de ‘Jumpman’. Franciza de jocuri Mario a cunoscut un success fulminant, ce a creat o frenezie în lumea întreagă. Simpaticul personaj cu mustață și salopetă albastră nu și-a schimbat prea mult “înfățișarea” odată cu noile variante de jocuri, însă complexitatea “activităților” lui s-a dezvoltat foarte mult. Jocurile sunt mult mai dinamice, complexe, sofisticate, cu mult mai multe funcții față de prima apariție în anul 1983.

În al doilea rând, haideți să ne uităm și la jocurile de cărți, cum sunt poker-ul și blackjack-ul, cele mai populare jocuri de cărți din toată lumea. Bineînțeles că ele există de multă vreme – se spune că poker-ul se trage fie dintr-un joc vechi de domino din China, din secolul al X-lea, fie de la jocul francez ‘poque’ din secolul al XV-lea. Blackjack-ul are și el o istorie – se zice că ar fi apărut în Spania, în secolul al XVII-lea. Dar haideți să ne uităm dacă s-au schimbat. Variantele clasice de joc – mai spre deloc; cum se juca acum o sută de ani, cam așa se joacă și astăzi. Însă marea schimbare a venit în diversitatea de opțiuni. Au apărut mult mai multe variante de joc, opțiuni de a paria, culori mai multe și mai pătrunzătoare, însă full-ul este tot full, iar 21 este tot numărul câștigător la blackjack. Chiar și așa însă, au apărut noi variante ale titlurilor clasice, așa că și grafica a fost adaptată și modernizată. Spre exemplu, în ziua de astăzi, ai posibilitatea de a juca cu un dealer live, iar experiența este una suprarealistă. Te simți ca și cum ești într-un cazinou real și cărțile îți sunt servite de un dealer real, chiar în acel moment.

Jocurile de strategie s-au dezvoltat și ele foarte mult și am putea spune că acestea sunt marii “câștigători” ai avansării în tehnologie. Dacă sunteți fani ai World of Warcraft, Fortnite, Minecraft sau Counter-Strike, atunci probabil veți fi de acord că este aproape incredibilă grafica acestor jocuri. Pe măsură ce au trecut anii, complexitatea lor a devenit din ce în ce mai sofisticată, detaliile au căpătat o definiție din ce în ce mai mare și mai realistă.

Un joc care nu prea a avut de suferit de-a lungul anilor, chiar dacă tehnologia ne-a depășit așteptările uneori, este celebrul joc Solitaire, unul dintre cele mai îndrăgite la sfârșitul anilor ’90. Dacă v-a cuprins nostalgia și ați dori să-l rejucati, veți descoperi că arată cam la fel. Bineînțeles că s-au făcut îmbunătățiri, însă designul a rămas identic, probabil pentru că asta este și rețeta succesului.

Cu siguranță, vom trăi în anii ce vin schimbări și mai impresionante în ceea ce privește experiența de gaming. Mai nou, tehnologia acaparează și sportul și îl face mai interactiv. Rămâne de văzut cu ce ne va surprinde industria de gaming de acum încolo.

Related Articles

Ultimele Articole