Pana la sfarsitul secolului al II-lea i.Hr. Republica Romana devenise puterea dominanta in Marea Mediterana. Pyrrhus, Hannibal, Filip al V-lea, Antioh al III-lea – cu totii nu au fost in cele din urma in stare sa opreasca ascensiunea acestei puteri.
Cu toate acestea, in anul 113 i.Hr., o noua amenintare s-a apropiat de Italia – o hoarda uriasa germanica care coborase din partea de nord a Europei, intentionata sa gaseasca noi pamanturi pentru a se stabili. Cea mai mare amenintare la adresa Romei de la Hannibal Barca, aceasta este povestea Razboiului Cimbric si momentul stralucitor al uneia dintre cele mai faimoase figuri ale Republicii.
Venirea Cimbrilor
In 115 i.Hr., o mare migratie a zguduit Europa centrala. Cimbrii, un trib germanic originar din ceea ce este acum Peninsula Iutlanda, au inceput sa migreze spre sud. Conditiile aspre de iarna sau inundatiile patriei i-au fortat sa ia aceasta masura drastica si sa caute o noua patrie.
Hoarda se indrepta spre sud. Sute de mii de oameni i-au umplut randurile – barbati, femei si copii. Si nu a trecut mult pana cand migratia a crescut si mai mult. Pe masura ce cimbrii au calatorit spre sud, alte doua triburi germanice s-au alaturat migratiei: ambronii si teutonii.
Pana in 113 i.Hr., dupa o calatorie lunga si periculoasa, au ajuns in regatul celtic Noricum, situat in partea de nord a Alpilor. La acea vreme, Noricum era locuit de Taurisci, un trib celtic. La sosirea acestei migratii uriase, ei au cautat ajutor de la aliatul lor din sud. Acel aliat era Roma. Romanii au fost de acord sa ajute. Gnaeus Carbo, consulul roman pentru anul 113 i.Hr., a fost trimis la Noricum cu o armata pentru a face fata acestei noi amenintari.
Dezastru la Noreia
Pentru Carbo acesta a fost momentul lui. Patricianul roman a fost consul doar un an. Daca avea sa-si faca un nume in cartile de istorie, castigarea gloriei pe campul de lupta cu o mare victorie era esentiala. Dar Carbo trebuia sa fie dezamagit. La sosirea lui in Noricum, cimbrii au trimis ambasadori. Nu aveau nicio intentie sa se implice intr-un razboi cu superputerea mediteraneana. Carbo avea insa alte idei. Facandu-se de acord cu o solutie pasnica, el a facut in secret pregatiri pentru lupta.
A urmat un dezastru. Carbo planuise sa puna in ambuscada hoardele in timp ce paraseau teritoriul Taurisci, dar tradarea lui a fost descoperita. Rapoartele au ajuns la membrii tribului despre ambuscada intentionata. Ambuscada lor descoperita, mii de razboinici germani au coborat asupra soldatilor. Aproape toata forta romana a fost ucisa – Carbo insusi sinucidendu-se dupa aceea.
Soldatii romani purtand arme si armuri ale vremii.
Infrangeri suplimentare
In urma victoriei lor, cimbrii, teutonii si ambronii s-au indreptat spre vest, spre Galia. Traversand pamantul, au facut raid si jefuit – triburile galice fie s-au alaturat, fie au rezistat noii amenintari. Nu a trecut mult pana cand romanii au raspuns. Armatele au incercat sa concureze cu Cimbri si aliatii lor din sudul Galiei, dornici sa pastreze controlul roman asupra Galliei Narbonensis. Dar aceste forte initiale s-au intalnit doar cu infrangere.
Arausio
In 105 i.Hr., romanii au decis sa puna capat amenintarii o data pentru totdeauna. Au adunat doua armate masive – 80.000 de romani in total s-au adunat pentru a forma una dintre cele mai mari forte din istoria Republicii.
Aceasta noua forta s-a indreptat spre sudul Galiei si nu a trecut mult timp inainte de a-i intalni pe cimbri si pe teutoni. In apropierea orasului Arausio, la 6 octombrie 105 i.Hr., a avut loc batalia decisiva, cu consecinte dezastruoase pentru romani. Animozitatea dintre cei doi comandanti romani de frunte a facut ca logodna sa se incheie cu un dezastru catastrofal. La randul lor, cei doi comandanti si armatele lor au fost inconjurati de germani si sacrificati.
Pana la sfarsitul zilei, 80.000 de soldati romani zaceau morti, ca sa nu mai vorbim de miile de auxiliari care ii insotisera. A fost cel mai mare dezastru militar din istoria Romei, eclipsand Cannae cu 100 de ani inainte si tragedia Padurea Teutoburg cu 100 de ani mai tarziu.
Victoriosi din nou, cimbrii, teutonii, ambronii si aliatii lor galici au decis sa nu invadeze Italia propriu-zisa. In schimb, au cautat mai mult prada in Galia si bogata Peninsula Iberica. Pentru Roma, aceasta decizie le-a oferit ragazul critic de care aveau atat de disperat nevoie.
Intoarcerea lui Marius
In 105 i.Hr., un renumit general roman s-a intors in Italia. Numele lui era Gaius Marius, invingatorul razboiului din Jugurthine recent incheiat in nordul Africii. Marius era foarte popular printre soldati – un general cu multiple victorii la spate. La Marius s-au uitat romanii in aceasta perioada de nevoie.
Profitand de timpul pe care nemtii il daruisera, Marius s-a apucat sa recruteze o noua armata. Dar a fost o problema. Forta de munca a fost o problema. Peste 100.000 de romani pierisera deja luptand cu migratia; recrutii noi, eligibili, erau rare. Marius si-a dat seama si ca reforma fundamentala a structurii si tacticii armatei romane era necesara pentru a invinge acest nou inamic.
Reformele mariane
Asa ca Marius a venit cu o solutie radicala. El a modificat sistemul de recrutare roman pentru a permite proletarii romani – cei saraci si fara pamant – sa se inroleze. In ceea ce a fost considerat o miscare cu adevarat radicala, el a eliminat cerinta de proprietate pana atunci necesara pentru serviciul in legiuni. Promisiunile de plata si teren la sfarsitul serviciului lor au fost stimulate adaugate. Numai in cele mai ingrozitoare situatii Roma recursese anterior la inarmarea acestor oameni.
Datorita acestor reforme, nu a trecut mult pana cand noua armata a lui Marius s-a umflat cu noi recruti. I-a plasat intr-un regim de antrenament eficient, transformand gama sa de recruti bruti intr-o forta dura din punct de vedere fizic si puternic mental. Disciplinat si loial, Marius si-a pregatit oamenii sa faca fata celor mai dure atacuri pe care luptatorii germani le-ar arunca asupra lor. Aceasta presupunea antrenament cu marsuri incarcate si alte exercitii, dar si obisnuirea oamenilor sai cu vederea razboinicilor germani inalti si neinfricati.
Marius se intalneste cu ambasadorii cimbri.
Valul razboiului se intoarce
Marius transformase cu succes armata romana in cea mai eficienta forta de lupta vazuta pana acum. In 102 i.Hr., vestea a ajuns in sfarsit in Italia ca triburile germanice marsaluiau spre est, spre Italia. Marius si noul sau model de armata s-au indreptat spre sudul Galiei pentru a infrunta amenintarea. In 102 i.Hr., Marius si oamenii sai i-au intalnit pe teutoni si ambroni la Aquae Sextiae. Dupa ce au respins un atac teuton asupra taberei lor, cele doua forte s-au angajat intr-o lupta campata.
Marius si legionarii sai s-au pozitionat pe un deal, in timp ce inamicul lor ataca. In timp ce legiunile si-au mentinut terenul, provocand pierderi teribile inamicului lor care luptau in sus, un contingent roman i-a atacat pe germani din spate, provocand o ratacire. Teutonii si Ambronii au fost masacrati.
Ultima rezistenta si sinucidere a femeilor teutone si a copiilor lor la Aquae Sextiae.
Proaspat de victorie, Marius si legiunile sale s-au intors in nordul Italiei. Cimbrii, intre timp, au invadat dinspre nord. La 30 iulie 101 i.Hr., batalia finala a avut loc la Vercellae. Inca o data, Marius si noua sa armata au obtinut o victorie decisiva. Cimbrii au fost masacrati. In timp ce romanii au luat cu asalt tabara cimbrilor, femeile triburilor au rezistat dusmanului lor intr-o ultima rezistenta. Aproape toti membrii tribului cimbrilor au fost macelariti – femeile si copiii lor trimisi intr-o viata de sclavie. Amenintarea germanica nu mai exista.
„Al treilea fondator al Romei”
In ciuda faptului ca au suferit initial mai multe infrangeri dezastruoase, romanii si-au revenit si s-au adaptat. Dar, in cele din urma, decizia inamicului lor de a jefui Spania si de a nu marsalui asupra Italiei dupa marea lor victorie de la Arausio a fost esentiala, dandu-i lui Marius timp sa-si adune si sa-si antreneze noua armata model. Cat despre Marius, a fost salutat drept salvatorul Romei; nu mai putin decat „al treilea intemeietor al Romei”, relateaza Plutarh, „ca a deturnat un pericol nu mai putin amenintator decat a fost cel atunci cand galii au jefuit Roma”.
Marius avea sa preia consulatul de 7 ori – un numar fara precedent. Sprijinit de armata sa, el a devenit primul dintre marii lorzi razboinici care au simbolizat perioada republicana tarzie si au dominat scena politica romana. Cu toate acestea, victoria sa impotriva cimbrilor a fost cea mai buna ora a lui.
