Capitala, orasul mare si zgomotos ce nu doarme niciodata, a fost unul din acele orase, pe care il pot numi ‘acasa’ oricand. Aerul inecacios pe care il simt inca de pe autostrada Pitesti-Bucuresti, traficul infernal ce ma face a juisa, cladirile vechi incarcate de istorie, asta e ‘acasa’ pentru mine. Poate mama are dreptate atunci cand imi spune: ‘mama, Bucurestiul nu ti se potriveste, tu esti finuta si fragila, e mult prea dur pentru tine’, poate are dreptate, poate nu. Dar ce poate ea sa-mi faca? Cum ar putea ea sa-mi izgoneasca emotiile, trairile? Nu poate, orice ar incerca e peste puterile ei de mama. Si apoi, cum ar putea ea, sa-mi ia ceva ce e doar in sufletul meu?
Emotiile pe care le am cand stiu ca ajung in orasul gri si mare, sunt mai presus uneori si decat poate fiinta mea duce. Viata din Bucuresti, cu tot ce implica ea: zgomot, aglomeratie, praf, crime, violuri si multe alte aspecte pozitive sau negative, ma atrage. Bucuresti e ceea ce vreau, si voi avea, cel putin patru ani de acum incolo.
Iubesc Bucurestiul pentru tot ce ofera, pentru zgomotul infernal, pentru traficul cumplit, pentru cladirile vechi, pentru blocurile gri, pentru Herastrau, pentru campusul facultatii, pentru magazine, pentru metrou si tramvai, pentru cei din tara care au venit in Bucuresti la fel ca mine, pentru oportunitatile pe care le creaza, pentru concerte, pentru agitatia de zi cu zi, pentru expresia celorlalti, pentru gropile ce dau bataie de cap soferilor, pentru lucrarile care ingreuneaza traficu, pentru miile de kilometri de cablu. Pentru asta iubesc Bucurestiul! Pentru ca e simplu si complicat, frumos si urat, trist si fericit, gri si colorat, ieftin si scump; Si iata, draga cititorule, pentru asta il iubesc eu, pentru simplitate, si mai stiu ca il iubesti si tu, desi il urasti cu toata fiinta. Insa, ce spun eu…ce stiu eu?!
Un amalgan de cuvinte, cateva fraze, figuri de stil si interogatii nu pot evidentia motivul pentru care il iubesc. As putea citi tot DEX-ul si tot nu as gasi cuvintele potrivite. Poate nu au fost inventate, poate nu se vor inventa niciodata, dar asta ramane ca timpul sa-si ceara tributul. Bun… pana aici. Se pare ca nu am reusit sa dau cea mai rafinata si percutanta descriere a ce inseamna Bucurestiul pentru mine. Nici nu mai incerc.
Pana atunci, tot ce am scris e o certitudine ca am incercat sa folosesc cuvintele de care dispun pentru a contura cat mai bine motivul… cu promisiunea ca, indata ce se vor inventa cuvintele care sa exprime 100% ceea ce simt, voi reveni pentru a va satisface curiozitatea si a va invita la un ceai cu scortisoara.
