Observ cu deosebit interes actiunile Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din Romania, sau mai nou, ale Institutului „Elie Wiesel”. Si observ ca devin din ce in ce mai absurde: de la atacul asupra Parintelui Justin Parvu si cantecelor cantate acestuia de ziua lui, opera Centrului pana la ultima „luare de atitudine”, criticarea unei carti pentru copii, problema Institutului.
Cartea, intitulata „Patania lui Somnorila”, este o culegere de poezii destinate copiilor, scrise de George Ungureanu. Ceea ce a socat opinia publica a fost prezenta pe ultima coperta a unei fotografii a biroului D-lui Ungureanu, birou pe care se afla, linistita, modesta, o poza a lui Corneliu Zelea Codreanu. Aceasta este poza care a starnit mania domnilor de la Institutul „Elie Wiesel”.
Acest institut, pe numele sau complet „Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel””, a fost constituit prin Hotararea de Guvern nr. 902 din 4 august 2005, semnata de Calin Popescu-Tariceanu, pe atunci prim-ministru al Romaniei. Acest organism, constituit printr-o hotarare a Guvernului Romaniei, deci afiliat statului roman, finantat de altfel din banii publici, critica aparitii editoriale.
In cazul asta, cu riscul de a ma repeta, carti pentru copii. Interesant este insa faptul ca pe site-ul Institutului, la rubrica intitulata „Cine suntem”, domnii de la Institut isi prezinta si atributiile principale, in numar de unsprezece. In nici una dintre acestea nu se mentioneaza nimic despre supravegherea aparitiilor editoriale, muzicale, sau in general a manifestarilor culturale din spatiul romanesc. In concluzie, se pare ca acest institut, finantat de statul roman, din banii publici, desfasoara activitate de cenzor „moral” si cultural, desi acest lucru nu intra in atributiile pe care dansii le declara. Nici pe site-ul domniilor lor, nici in hotararea care le infiinteaza organizatia, nu apare nici o mentiune privind o astfel de activitate. Deci, domnii si doamnele in cauza nu au nici un fel de autoritate de a critica un autor sau altul.
Le ramane insa dreptul garantat de Constitutie la exprimare libera. Drept pe care si l-au exercitat. Insa acelasi drept exercitat de cei de la Institutul „Elie Wiesel” il au si oameni ca George Ungureanu. Cartea a aparut sub egida Consiliului Judetean Suceava, iar editarea ei a fost facuta cu fonduri publice, lansarea fiind gazduita de Biblioteca Bucovinei. Rapid transformata intr-un subiect care trebuie infierat, cartea a devenit subiect de scuze publice pentru sus-numitul Consiliu. “Ne delimitam de orice fapt care ar elogia persoane care au un trecut istoric neclar. Regretam acest eveniment care s-a produs. C
onsiliul Judetean Suceava sprijina actiunile culturale, seminarii, dezbateri, lansari de carte, expozitii, traditii, dar nu controleaza produsul cultural”, s-a scuzat domnul Vasile Ilie, vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, intr-un comunicat de presa. Mi se pare normal ca un Consiliu Judetean sa nu controleze produsul cultural. Nici macar statul roman nu are voie sa controleze, sau mai direct spus, sa cenzureze un produs cultural. Ceea ce ridica intrebarea: de ce ar avea dreptul Institutul „Elie Wiesel” sa controleze un produs cultural? C.J. Suceava a facut alegerea buna: a ales un poet local demn de a fi sustinut, i-au finantat cartea fara sa puna conditii si au si lansat-o. Mi se pare normal sa se intample asa ceva intr-o tara cu pretentii de civilizatie. Nu mi se pare normal ca alta institutie a statului (intre noi fie vorba: ar trebui sa fie Institutul „Elie Wiesel” institutie a statului roman?) sa intervina cu drept de veto cultural, iar cele doua institutii care au demarat actiunea, C.J. Suceava si Biblioteca Bucovinei, sa fie fortate sa dea inapoi in fata unei institutii a statului roman care nici macar nu reprezinta poporul roman.
De asemenea, actul retragerii membrilor C.J. Suceava este cu atat mai grav cu cat el nu este coerent: dl. Ilie se refera la Corneliu Zelea Codreanu ca la o persoana cu „un trecut istoric neclar”. Mi se pare socanta afirmatia, in primul rand pentru ca ea tradeaza o lipsa de intelegere a problemei de fond, si in al doilea rand, pentru ca ea intra in conflict cu atitudinea Institutului. Daca dl. Ilie nu era pe deplin informat asupra personalitatii marcante a lui Corneliu Codreanu in istoria Romaniei, de ce a dat inapoi atat de repede?
Se vor gasi oameni care sa invoce Legea Sigurantei Nationale, unde constituie amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei orice activitate legionara. Articolul 3, punctul h) al acelei legi, emisa in anul 1991 sub domnia lui Ion Iliescu si a FSN-ului, isi tradeaza sorgintea comunista si contrazice prin acest articol insasi Constitutia, care permite exprimarea libera. Astfel, Institutul „Elie Wiesel” nu numai ca isi permite sa actioneze pe post de cenzor, ci mai incalca si Constitutia facand asta, ingradindu-i autorului drepturile.
Sa ajungem, astfel, si la problema de fond. Ne aflam astazi sub controlul unor astfel de organisme: Institutul „Elie Wiesel”, Centrul pentru Combaterea Antisemitismului, etc. Aceste organizatii, alcatuite dupa tipicul altora de teapa lor de prin Occident, cauta orice ar putea demonstra existenta unui Holocaust in Romania, in ciuda absentei unor izvoare istorice solide, bazandu-se pe legende si pe simpatia culturala exercitata de perioada de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cand vanatoarea de „colaborationisti” era in voga. Ca sa isi poata continua existenta, insa, aceste organizatii au nevoie de motiv, in ciuda evidentei concluzii ca ele exista oricum fara motiv. Astfel, ele sunt mereu la panda, cautand oameni care sa poata fi catalogati drept antisemiti sau rasisti, etichetele preferate ale stangii contemporane. Un astfel de om este considerat, din nefericire, George Ungureanu, care a implinit 100 de ani chiar in ziua lansarii acestei carti.
In comunicatul oficial venit de la Institut, se spun urmatoarele: „In acest context, este inexplicabil si revoltator sa asistam la sustinerea si promovarea imaginii, de catre conducerea Consiliului Judetean Suceava, a unui fost legionar care a luat parte activ la politica antisemita a statului. De asemenea, suntem profund ingrijorati de promovarea unei literaturi memorialistice sau destinata tinerei generatii, avand ca mesaj idei si personaje ale Miscarii Legionare.” Vanatoare de colaborationisti, sau in cazul asta, legionari (caci autorul preciza in autobiografia sa aparteneta la Miscarea Legionara)? Este. Aruncare cu noroi in oameni care au facut inchisoare pentru crezul lor? Bineinteles. Incercare de control asupra culturii romanesti? Avem. Se poate deci observa ca si aceasta actiune a „paznicilor autoimpusi” urmeaza acelasi model.
Si daca tot vrem sa fim cinstiti: cati copii vor observa acea poza a Capitanului, mica, un detaliu pe o coperta a unei carti din care e posibil sa le citeasca parintii lor, nu ei? Dintre cei care o vor observa, cati il vor recunoaste? Dintre acestia, cati vor intelege cu adevarat cine a fost? Vorbim de un context educational in care Miscarea Legionara este de abia amintita in manualele de istorie, iar rezistenta anticomunista din munti la fel. Si pana la urma, cine sunt cei de la Institutul „Elie Wiesel” si ce autoritate au domniile lor, ca sa poata stabili ce modele ofera parintii copiilor lor, si ce poezii aleg sa le citesca noaptea? Cine sunt acesti oameni care stabilesc ce educatie vor primi copiii nostri? Cine-i pazeste pe acesti paznici?
Inchei cu un exercitiu de imaginatie si un soi de sondaj de opinie. Dintre cititorii acestui articol, cati dintre Dvs. pot sa nu rada cand isi imagineaza urmatoarea scena? Ionica, 7 anisori, ii spune mamei lui: „Mami, cand ma fac mare, vreau sa fiu antisemit.” Nici unul? Asa credeam si eu.
