Neonazistii din RDG nu erau doar o multime dispersata, ci dimpotriva, o scena bine pusa la punct, care numara mai bine de 15000 de membri si care aproape ca a cauzat caderea guvernului.
Este o adunare furibunda, prea violenta pentru comunitatea sionista din Berlinul de est. Mai bine de 2000 de fani se inghesuie pe 17 octombrie 1987 ca sa vada concertul trupei de punk “Element of Crime”, precum si pe colegii de breasla din RDG a acesteia, trupa “Die Firma”. Este un eveniment demn de amintit: la putin timp dupa orele 22, 30 de Skinheads perturba concertul, urland cat ii tin plamanii: “Pentru victorie!”, “Afara cu evreii din bisericile germane!” sau “Porci comunisti!” si ranindu-i pe multi dintre fanii socati. Ulterior isi continua activitatile in afara concertului pana ce sunt pusi in fata unei pleiade de militieni.
Abia dupa cateva zile presa incepe sa relateze despre incident. Dar nu se vorbeste nici despre skinheads, nici despre neonazisti, ci mai mult despre »Rowdytum« asa suna expresia fixa pentru izbucnirile violente ale tinerilor din statul german. De data aceasta eufemizarea nu mai are acelasi efect. Atacul asupra bisericii sioniste nu este un caz singular si anunta noi rapoarte intre autoritati si neonazisti. Chiar daca pentru putin timp. Pana atunci in “Germania buna” extremismul de dreapta nu era altceva decat un produs importat din vest. Deja in 1950, la un an dupa infiintarea statului. SED-ul (Sozialistische Einheitspartei Deutschlands) declara ca radacinile fascismului au fost annihilate. Dar asta nu impiedica fructificarea mostenirii gandirii nationaliste si populiste si dincolo de Elba. Ba chiar intr-un mod vizibil si foarte clar: svastici, profanari de morminte, cultul hitlerist, violenta impotriva evreilor, homosexualilor sau functionarilor comunisti. Foarte activi deveneau neonazistii cand venea vorba de meciuri de fotbal. Autoritatile erau informate destul de cuprinzator. Intre 1965 si 1980 se numara sute de aparitii neonaziste. Vinovatii sunt desemnati inadaptati social. Stasi surprind si in armata nationala sau in propriile randuri mai mult de 700 de activitati neofasciste. Si in trupele de elita MfS (Ministerul pentru Siguranta Statului), regimentul de garda a Feliks Dzierzynski.
Treaba devine serioasa. Din 1983 siguranta statala ia masuri pe cat se poate. Dar multe se ascund si sub pres, desi ascensiunea neonazista devine tot mai evidenta. La mijlocul anilor ’80 fiecare a 4-a garda din regimentul MfS are rolul de a se lupta cu izbucnirile neonaziste. Cu toate acestea seful Stasi, Erich Mielke nu considera ca relatarile despre pericolul extremist care ia amploare ar trebui clasificate la categoria de importanta majora. Ceea ce el si multi alti nu doresc sa inteleaga: criza accentuata de legitimitate a RDG, din punct de vedere economic, social si politic, ii intarata pe cei din opozitie, care nu au mereu veleitati reformiste, democratice, egalitariste. Exista si cei care viseaza pe ascuns la o restauratie a Reich-ului. Neonazistii. Elementul de legatura dintre membri este ura fata de sistemul “porcilor comunisti”.
Atentate asupra strainilor
Ura aceasta se directioneaza treptat impotriva muncitorilor discriminati din Asia si Africa. Si prin atacuri criminale structurile neonaziste devin mai unite. In Berlin sunt fondate organizatii precum Frontul Lichtenberg sau NS-Kradstaffel Friedrichshain, la care se mai adauga Frontul popular Gubener, Fratii lui Wotan, Frontul de la Weimar si o divizie SS Walter Kruger Wolgast, in randurile carora se numara si invatatori sau functionari publici. Cand stasi si Ministerul de Interne fac bilantul in 1988, observa ca ceva se schimba. Declansatorul turnurii il reprezinta atentatul asupra bisericii sioniste din Berlin.
Intr-o actiune de forta intre octombrie 1987 si ianuarie 1988 se organizeaza procedure preliminare impotriva a 108 skinheads. Cei autentici sunt condamnati, la fel si atentatorii de la biserica sionista. Acum se fac dezbateri la nivel inalt: pe 2 februarie 1988 politbiroul decide suprimarea tuturor expresiilor neonazismului. Pentru prima data se admite fatis ca intr-un stat prin excelenta antifascist fascismul exista cu adevarat. Ce-i drept, ca marfa de import. Putinele articole despre nazisti din tara, care apar doar din cand in cand in anumite reviste, urmeaza linia politbiroului: neonazismul este strain de fiinta socialismului si a fost adus in RDG prin influenta fortelor neofasciste din RFG.
Mai departe ministerul de interne fondeaza un grup de lucru care sa se ocupe de skinheads si o ataseaza politiei. Liderul, locotenentul Bernd Wagner, trebuie sa analizeze precaut situatia si sa elaboreze niste strategii de reprimare. Dar Wagner si colegii sai stiu ca nu mai au de mult de-a face cu un fenomen sporadic caracteristic unor grupuri de tineri. Cea li se infatiseaza este un proces care ameninta sa cuprinda intreaga societate. Wagner se gandeste la un concept de cercetare care presupune munca sociologilor. Si timpul apasa: intreprinderile de la Magdeburg sunt intesate cu explozibil. In orasul lui Karl Marx o fata este prinsa si i se zgarie pe mana steaua lui david. In Dresden un immigrant din Mozambic este macelarit. In Halle un African sufera aceeasi soarta. In apropiere de Riesa cei care se considera slujitorii dreptatii arunca jumatate din africani afra dintr-un tren aflat in miscare.
Ura se naste in tanara clasa muncitoreasca. Activistii sunt harnici, disciplinati, ambitiosi, beneficiaza dea cea mai buna prognoza sociala si se bucura de suportul continuu al populatiei. La concluiza asta ajunge grupul de sociologi de la Berliner Humboldt-Universitat, care investigheaza problema din insarcinarea ministrilor. Coordonatorul studiilor, Loni Niederlander constata: intr-adevar au ajutoare din vest, dar nu exista indicii decisive care sa ne convinga ca influenta occidentala ar fi o conditie suprema pentru existenta skinheads. Pe scurt: problema neonazista se naste acasa.
O optime din tinerii din RDG considera ca fascismul are si parti bune
Adevaratele dimensiuni reies din studiile Institutului Central pentru Tineret din Leipzig, condus de Walter Friedrich: 2 procente din tineri se declara membrii ai scenei skinheads, 4 procente simpatizanti, 30 de procente au o parere buna despre activitatile desfasurate de neonazisti. O optime opineaza ca fascismul are partile sale bune. La fel de multi cred ca Hitler a dorit numai binele poporului german. AG Skinhead al lui Bernd Wagner cuprinde de pilda 1000 de neonazisti angajati in acte de violenta, apoi 6000 mai moderati. In total numarul se ridica la 15000. rezultatele studiului sunt un soc. Conducerea statului reactioneaza circumstantial: studiile ajung prin sertare uitate, munca de cercetare a berlinezeilor se inchieie, AG Skinhead este dizolvat. Desi este dovedita neputinta masurilor de pedepsire, altceva nu preau ce sa faca autoritatile. Daca in 1988 sunt inregistrate 185 de delicte radical-extremiste, numarul lor creste la 300 in 1989.
Bernd Wagner si colegii sai nu vor sa se impace cu ideea ca tot ce fac este in zadar si ca toate punctele lor de vedere trebuie mascate, prin urmare se adreseaza regizorului si autorului Autor Konrad Weis. Acesta compune eseul “Die neue alte Gefahr” (Noul pericol vechi). La inceputul anului 1989, de ziua Bisericii Evanghelice, Konrad Weis tine o prelegere in Berlin. Nicicand nu s-a mai auzit in RDG o perspectiva critica asupra national-socialismului. “Firele conducatoare si capetele retelelor noului fascism din RDG nu trebuie cautate in vest. Sunt produsul societatii noastre. La scurt timp dupa aceea discursul apare intr-o revista obscura pe nume “Kontext”.
Este prea tarziu ca sa impinge la o discutie publica. Dezbaterile au de mult un alt scop. Cand cade zidul in 1989, alaturi de aventurieri si cautatori de noroc navalesc si diversi adepti ai structurilor naziste in tara. Desi intretin contacte cu colegii lor din vest inca de mai devreme, neonazistii din occident sunt surpinsi in mod placut de ce teren fertil se dezvolta aici pentru crearea unui neonazism mai puternic. In ianuarie 1990 este fondata Alternativa nationala, primul si ultimul partid de extrema drepata din RDG. Radicalismul de dreapta nu ramane ascuns fata de noile autoritati. Dar cand Bernd Wagner prezinta perpectivele sale, nu intelege reactia primita. Nu este crezut de nimeni. Nici autoritatilor nu le vine sa creada ce amploare are extremismul din est. asadar camarazii din est si vest se pot uni linistiti ca sa alcatuiasca noi structuri.
Mitul unei Republici Democrate Germane lipsite de orice influente neonaziste persista si azi. Cand vine vorba de manifestari ale extremei drepte, acestea sunt clasificate drept produse de import din vest. Dar contributia estului dupa 1989 la constructia scenei neonaziste demonstreaza altceva.
