Panică şi scăderi în cascadă pe Bursă

În ultimele zile, indicii Bursei de Valori au scăzut continuu, preţurile acţiunilor la cele mai lichide societăţi înregistrând corecţii severe, în condiţiile în care au ieşit din piaţă fonduri importante de investiţii. Brokerii şi analiştii pieţei de capital pun această scădere pe seama reorientării investitorilor străini către pieţele financiare americane. FED a crescut dobânda de referinţă la 5%, atrăgând ca un magnet marile fonduri de investiţii din Europa. Acestea şi-au  modificat imediat strategiile şi au relocat, într-un timp record, plasamentele din Europa de Est. Bucureştiul şi Moscova au avut cel mai mult de suferit de pe urma acestor operaţiuni.

Grafice roşii, zile negre
Fondurile străine de investiţii, după cum se ştie, domină atât Bursa de la Bucureşti, cât şi pe cele din ţările vecine. Retragerea acestora a însemnat un val de oferte de vânzare soldat cu scăderi drastice de preţuri la cele mai lichide acţiuni. Cumulat, în cele 3 zile scurse din această săptămână, indicele BET (compus din cele mai lichide acţiuni) a scăzut cu mai bine de 10%, iar indicele BET-FI (care reflectă evoluţia SIF-urilor) a pierdut aproape 15 procente. Roşu, indicând scăderea, este şi graficul BET-C (indicele compozit, format din toate acţiunile cotate), cu o corecţie de peste 5% numai în şedinţa de ieri.
Ceea ce a provocat brokerilor şi investitorilor zile negre nu este, însă, doar scăderea în sine, ci şi faptul că “apetitul pentru vânzări continuă să crească, iar cumpărători sunt din ce în ce mai puţini, situaţie care duce la accentuarea trendului negativ”, ne-a declarat şeful departamentului Analiză din cadrul KD Capital Management, Radu Popescu-Buzău. El consideră, însă, că Bursa îşi va reveni uşor în următoarea perioadă: “şi anul trecut am avut o asemenea zi – luni, 31 martie – şi, până la sfârşitul săptămânii respective, graficele au revenit pe verde”.

La închiderea ediţiei:
Brokerii ameninţă cu greva!
“Ca urmare a modului în care CNVM, Guvernul şi Parlamentul României înţeleg să trateze piaţa de capital, noi, investitorii la Bursă, dorim să protestăm public faţă de unele decizii care au afectat grav Bursa”, se arată într-o petiţie depusă de un grup de brokeri. Ei protestează în special faţă de delistarea companiilor, făcută prin Regulamentul nr.1 al CNVM, a impozitării pieţei de capital, ca şi faţă de unele legi prin care s-a impus pragul de 1% la SIF-uri adoptat de Parlament. “În speranţa că poate cele 3 instituţii vor conştientiza importanţa pieţei de capital pentru economia României, noi am decis să declanşăm o grevă de protest în ziua de vineri, 26 mai 2006. În această zi, toţi investitorii care susţin acest protest sunt de acord să nu mai efectueze nicio tranzacţie la BVB, Rasdaq, BMFMS”, se arată în petiţia brokerilor.

Related Articles

Ultimele Articole