Discriminarea pozitiva sau cum sa maturi mizeria sub pres

Primaria Cluj-Napoca a inceput sa se preocupe de soarta tiganilor din colonia de pe strada Coastei din cartierul Marasti. Cu toate ca pana acum nu s-a preocupat de soarta locuitorilor, tigani sau nu, de pe aceasta strada, putem spune ca a inceput cu stangul.

Pe de o parte avem o colonie de tigani ai carei majoritati nu locuieste cu acte in regula, la nici 10 minute de centrul orasului, intr-o mizerie si promiscuitate de nedescris. Gunoaiele facute de acesti locuitori ilegali ai municpiului Cluj-Napoca a inecat toata strada si este vizibila de pe bulevardul Dorobantilor. Nu trece zi fara ca acestia sa faca focuri din cauciucuri, din motive stiute doar de ei, prilej cu care cartierul Marasti este inecat intr-un fum negru, inecacios. Putinii tigani care au acte legale si muncesc, sunt angajati ai firmelor de salubritate. Lucru ironic, am putea spune, deoarece par mai degraba profesionisti in a face mizerie, decat in a o curata.  

Pe de alta parte avem cetateni onesti, cu case ingrijite, care sunt terorizati zilnic de acesti tigani si au ajuns sa locuiasca intr-o groapa de gunoi. Fac saptamanal plangeri si reclamatii la Politie si Primarie, fara sa fie bagati in seama, pentru ca nu sunt “minoritari”. Deunazi la TV o femeie cu domiciliul in zona spunea ca este periculos sa iesi seara din casa din cauza tiganilor mereu pusi pe scandal si prin urmare, a renuntat sa mai iasa. Desigur, pentru alesii locali, care si-au construit adevarate domenii aparate de ziduri si cu drumuri de acces particulare, pazite cu bariera, aceste probleme nu au importanta.

Viceprimarul Laszlo Attila a declarat pentru Realitatea TV faptul ca se doreste contruirea unor locuinte sociale pentru tiganii colonisti. Desigur, tot pe banii contribuabililor, acordand tuciuriilor prioritate, cu toate ca exista in prezent peste 3000 de cereri de locuinte sociale inaintate primariei.

Aceasta problema este una care reapare in atentia clujenilor din cand in cand, fara vreun rezultat. Lipsa de interes a autoritatilor locale a facut ca, in cativa ani, numarul tiganilor de pe strada Coastei sa se dubleze. Desigur, locuintele sociale in plus vor fi platite tot din banii nostri.

Nu pot sa nu remarc ipocrizia tututor factorilor implicati in aceasta problema. In primul rand, Politia Cluj-Napoca, care merita premiul anului pentru incompetenta si nesimtire. Cu toate ca majoritatea tiganilor nu locuiesc legal in Cluj-Napoca, acestia sunt tolerati. Nu putem spune la fel de studentii din Observator si Hasdeu care, cu toate ca isi justifica prezenta in oras, fiind la studii, sunt amendati prompt daca nu au viza de flotant. Viitorul tarii amendat, tiganii tolerati. Comisarul sef al Politiei Cluj-Napoca, dl. Rus Herdea Ioan si-a stabilit clar prioritatile. Un alt aspect este cel al infractiunilor din nou, ati ghicit, tolerate de politie, care se justifica prin faptul ca amenzile nu isi fac efectul pentru ca de multe ori cei amendati nu au acte si nu pot plati amenzile. Daca nu au acte inseamna ca nu sunt cetateni ai acestei tari, nu? Azi daca nu isi platesc amenzile, acestea se transforma in pedepse cu executare sau, macar, in munca in folosul comunitatii, cum ar fi curatarea gunoaielor facute tot de ei, de pe strada Coastei. In fine, chestiuni prea complicate pentru politistii clujeni care inca ii cauta pe cei doi talhari care au plecat cu banii Bancii Transilvania pe jos, fluierand.

In al doilea rand, atitudinea Primariei Cluj-Napoca care a ramas impasibila la plangerile si doleantele cetatenilor care platesc taxe si voteaza, taraganand problema de ani buni. “Solutia finala”, cum i-a spus involuntar moderatorul Realitatea TV, este mutarea lor dintr-un ghettou intr-un altul, dar mai frumos si platit din banii nostri. Care, desigur, peste trei ani va arata exact ca si actuala strada Coastei. Se urmareste si realizarea unui recensamant in randul colonistilor, pentru a le da acte de identitate si a-i domicilia pe toti 400 in doua case. Nu conteaza ca aceasta actiune este una discriminatorie. Nu conteaza ca cetatenii acestei tari trebuie sa respecte legea, sa stea la cozi pentru a-si reinoi actele si a plati taxe si impozite. Nu, la tiganii de pe Coastei vine primaria ca la boieri. Apoi ii muta in casa noua.

Unui clujean care primeste amenda pentru parcare in centrul orasului, pentru ca nu are unde sa opreasca, ii este retinuta aceasta amenda din impozit. Prostul a facut greseala sa isi faca acte, sa lucreze, sa detina un apartament si o masina, pentru care plateste impozite. Azi le plateste la timp, pentru ca altfel este amendat. A¢iganii, in schimb, sunt pasuiti. Li se fac favoruri si locuinte, pentru ca sunt minoritari si sunt o problema sociala sensibila. Desigur, primind toate acestea pe gratis, se vor gandi ca viata, asa grea cum e ea, este frumoasa daca te doare in basca. La fel ca si cersitul: de ce sa muncesti cand primesti bani degeaba?

Tot mai mult am impresia ca noi, romanii, suntem luati de fraieri. De catre politie, primarie, statul roman. Ne spetim, muncim, incercam sa ne facem viata mai frumoasa, ne dam jumatate din ce castigam la stat. Ca apoi sa ne trezim in fata casei cu o satra de tigani pusi pe scandal, cersit si pe facut gunoaie. Azi cand mergem la autoritatile platite din banii nostri sa ne plangem, dau din umeri. Mai mult, pentru a scapa de probleme (scapa, nu rezolva) le mai si fac case pe banii nostri. Cu alte cuvinte, muta mizeria dintr-un loc in altul, de fiecare data mai multa si cu costuri mai mari. Discrimineaza pozitiv, ca asa e mai nou moda, sa fii “european”. Ce-ar fi sa revenim la a fi romani si sa rezolvam problemele romaneste? 

Related Articles

Ultimele Articole