Petrece cateva nopti pe plaja la Marea Rosie!

Daca vrei sa mergi in Egipt, la Marea Rosie, dar hotelurile all-inclusive din Sharm el-Sheikh nu sunt chiar genul tau si vrei ceva diferit, stii ca langa Nuweiba poti dormi in cabane de stuf pe plaja, nu?

Uite cam asa arata:

A, vrei sa vezi cum e si inauntru? Vrei cam multe, dar hai sa-ti fac pe plac:

Ti-e frica de ganganii?

Stai linistit, eu am stat trei nopti acum cativa ani intr-o astfel de coliba, si n-am avut picior de gandac inauntru. Oricum, exista plasa de tantari (indispensabila, trebuie sa recunosc), iar covorul ala pe care il vezi in poza era pus pe o fundatie de ciment, nu chiar direct pe nisip. Altfel imi inchipui ca ar veni ceva musafiri nepoftiti in toiul noptii. Si prin musafiri inteleg inclusiv crabisorii care ies noaptea tarziu din mare si intra in nisip sa doarma. Dimineata, la rasarit, daca iesi din cabana, ii poti vedea cum se retrag incetisor spre mare. Uite, asta ar fi mai greu de vazut dintr-un hotel de cinci stele, acolo au alte genuri de distractii, si nici nu stiu daca crabisorilor le plac plajele de lux.

E curat?

Ma gandesc ca depinde la care complex de cabanute stai (sunt mai multe acolo, dar vorbim despre asta mai jos), oricum ai fi surprins cat de curat poate fi. Inclusiv in bai. 

Mancarea?

Delicioasa, ca mancarea in Egipt, de fapt. Si cand te mai gandesti ca o savurezi pe plaja, cu picioarele in nisip, si privirea lipita de Marea Rosie…

Si ca distractii?

Te poti da cu camila, poti cumpara nimicuri de la femeile care vin sa vanda lucruri pe plaja, poti face snorkeling, poti admira rasaritul, carbisorii care ies din mare la innoptat si Calea Lactee. Sau, daca esti satul de atata relaxare si vrei sa faci ceva productiv cu vacanta ta, poti motai in hamac.

Cum, cat, care?

Eu am stat la Sawa Camp (si mi-a placut), dar sunt mai sunt si alte complexuri de cabane prin zona, poti vedea pe Tripadvisor.com (pagina de Speciality Lodging in Nuweiba) sau pe Hostelworld.com. Preturile probabil urca in sezonul turistic, dar din cate am vazut sunt intre 5 si 17 eur pe noapte pe persoana.

Daca planuiesti o vacanta la Marea Rosie si vrei sa adormi in zgomot de valuri, eu zic sa incerci. In cel mai rau caz, o sa-ti placa. 

Related Articles

Ultimele Articole