Serviciile secrete iordaniene au arestat un membru marcant al organizaţiei Al-Qaida în Irak, condusă de Abu Musab al-Zarqaui, originar din Zarqa-Iordania. După cum se pare, e vorba de nr. 2 al grupării, un terorist cu state vechi. Totuşi, n-ar fi exclus să fie o alertă falsă, cum s-a mai întâmplat în trecut. Anunţul autorităţilor de la Amman n-a surprins întrucât, la 1 martie, ele au dejucat o tentativă de atentat în Iordania, arestând un libian şi trei irakieni bănuiţi de implicare în actul terorist. La ora respectivă s-a vorbit de o posibilă implicare a mişcării palestiniene Hamas.
Ulterior, analiştii au susţinut că versiunea a fost lansată deliberat spre a deruta adevăraţii complotişti. Între timp, serviciile secrete au desfăşurat o vastă acţiune şi l-au capturat pe acest misterios conducător Al-Qaida în Irak, “vinovat de diferite infracţiuni, printre care răpiri, furturi de camioane şi asasinate ale unor cetăţeni iordanieni şi arabi”. Deşi nu i s-a dezvăluit identitatea, s-a aflat că el a fost adus la Amman după ce a fost prins în Irak. E o nouă palmă dată atât noilor autorităţi irakiene, cât şi forţelor coaliţiei, în principal americane.
Identitatea sa a fost dezvăluită abia aseară, în jurnalul televiziunii iordaniene. Până acum s-a aflat că, atunci când a fost dejucată tentativa de la 1 martie, au fost descoperite patru kilograme de explozivi de acelaşi tip cu cel utilizat în atentatul de la 9 noiembrie 2005, care a vizat trei hoteluri din Amman. Atentatul, soldat cu 60 de victime, a fost revendicat de Al-Qaida. Ieri, surse ale serviciilor speciale iordaniene susţineau că cel arestat ar fi un arab de naţionalitate irakiană.
Gruparea Al-Qaida în Irak este condusă de Abu Musab al-Zarqaui, originar din Zarqa (Iordania), pe adevăratul nume Fadel Nazzal al-Khalayleh, condamnat la moarte în contumacie de ţara lui. Gruparea al cărei lider este a revendicat zeci de răpiri, decapitări şi atentate sinucigaşe comise în Irak. Recent, Abu Musab al-Zarqaui a risipit misterul care plutea asupra înfăţişării lui de azi, el transmiţând o video-casetă în care a ameninţat cu noi acte teroriste de anvergură pe cei ce au invadat Irakul şi au pătat “credinţa în Islam”.
Adjunctul lui Zarqaui, capturat în Irak
10 motive pentru care merita sa-l inseli
Unii incearca sa acrediteze ideea conform careia daca iti inseli partenerul inseamna ca esti o femeie usoara si in care nu se poate avea incredere. Dar cei care spun asta nu au analizat niciodata de ce o femeie isi inseala partenerul. Noi iti dam 10 motive pentru care este bine si indicat sa-ti inseli partenerul. Si pentru care chiar merita sa o faci…
1. El s-a schimbat foarte mult fata de cum era la inceputul relatiei voastre: nu se mai ingrijeste, este neglijent cu el insusi si mai ales cu tine, trage vanturi si ragaie apoi rade ca prostul ca de cea mai buna gluma.
2. Ai nevoie de o confirmare ca inca esti o femeie plina de sex-apple careia nu-i rezista nici un barbat. Aici trebuie sa ai grija pentru ca barbatii au o vorba: nu exista femeie urata ci numai bautura putina. Asa ca barbatii nu sunt cel mai bun etalon care sa-ti confirme daca inca esti sau nu atragatoare. Ei ar face sex cu orice femeie, doar ca sa fie alta decat propria lor partenera.
3. Partenerul tau pleaca foarte mult in delegatii si simti nevoia sa nu mai fii singura in momentele respective. In fond, el acolo unde se duce, va incerca, cu siguranta, frumusetile locale. Asa ca tu de ce sa nu ai parte de putin sex de calitate?
4. La firma unde lucrezi ai un coleg super sexi care nu este indiferent la farmecele tale. Nu scapa ocazia de a face sex cu el dar ai grija pentru ca barbatii se lauda si atunci poti ajunge subiect de barfa pe mess intre el si colegii ceilalti. Nu trebuie sa-ti spun eu ca ce intra pe mess intra si pe server si ca in curand toata firma va afla ce pozitii preferi tu in materie de sex sau cum ti-a aplicat el un sex oral – evident, cuvintele vor fi din cele suburbane, pe care le folosesc barbatii ca sa-si dea importanta atunci cand vorbesc despre o femeie pe care au avut-o.
5. Partenerul tau te-a inselat si vrei sa-I platesti cu aceeasi moneda. Ideal este ca, daca vrei sa se afle, sa o faci cu barbatul pe care el il dispretuieste cel mai mult si apoi sa ai grija sa se afle. Daca vrei insa sa continui relatia cu partenerul care te-a inselat, cauta sa ai o aventura departe de casa, preferabil cu o persoana pe care nu o vei mai vedea niciodata. Deci poti merge undeva la munte, intr-o localitate mica si sa faci sex cu un localnic. Baietii de la munte sunt virili si puternici si sigur nu-ti va parea rau. Apoi, satisfacuta si acoperita pentru mica ta escapada, poti sa te intorci la partenerul tau care inca se simte vinovat ca te-a inselat.
6. Partenerul tau a fost si primul tau barbat. Categoric trebuie sa cunosti, sexual vorbind si altii barbati. In primul rand ca sa vezi cum e sa faci sex si cu un altul, apoi ca sa mai inveti cate ceva in materie de sex (al tau te poate invata dar nu e atot-stiutor) si apoi ca sa-ti dai seama ca, intr-adevar, marimea conteaza.
7. Un motiv pentru care e bine sa-l inseli este atunci cand partenerul tau este un tip plictisitor dar tu il iubesti. Ca sa ramai langa el trebuie sa faci sex si cu alti barbati. Fa-ti un cont pe multele site-uri de intalniri, pune o poza sexi (dar care nu e a ta) si ai grija sa te intalnesti doar cu barbati casatoriti. Astia sigur nu te vor bate la cap cu tot felul de intalniri si telefoane, ca nu vor sa afle nevasta ce-au facut.
8. Iubitul tau nu mai reuseste sa te satisfaca iar partidele de sec cu el sunt din ce in ce mai rare si mai anoste.
9. Iti place un alt barbat si te vezi alaturi de el dar nu stii daca sa renunti la relatia pe care o ai, mai ales ca partenerul tau iti ofera si o stabilitate materiala, lucru care nu-l vei gasi la noul iubit.
10. Partenerul tau a devenit, o data cu trecerea timpului, foarte neglijent cu tine. Nu-ti mai aduce flori, nu-ti face complimente, nu te mai rasfata. Ai nevoie de un amant care sa-ti ofere toate aceste mici bucurii. Ai grija ce alegi.
Spiderman Alain Robert s-a căţărat pe Intercontinental în timp record
După ce a escaladat peste o sută de clădiri din întreaga lume, francezul Alain Robert, cunoscut peste tot drept “Spiderman”, s-a caţărat astăzipe cea mai înaltă construcţie din centrul Capitalei, hotelul Intercontinental. Totul a durat mai puţin de 20 de minute, astfel că mulţi curioşi au ajuns mai târziu şi au ratat evenimentul.
Zeci de bucureşteni l-au urmărit pe francezul Alain Robert, în timp ce acesta s-a căţărat pe una dintre faţadele hotelului Intercontinental. Printre spectatori s-au numărat şi câţiva copii îmbrăcaţi în “Spiderman”, conform puterea.ro
Francezul a fost legat şi cu o sfoară, care ar fi trebuit să-i salveze viaţa, în cazul în care ar fi căzut de la zeci de metri înălţime. “Spiderman”a declarat însă că preferă să escaladeze clădirile fără nici un fel de echipament de protecţie. În nici 20 de minute, francezul era deja la punctul final, în aplauzele celor prezenţi
Robert a escaladat clădirea fără vreo repetiţie în prealabil. Cel supranumit “Spiderman” ştia doar cum arată traseul. Dacă în alte cazuri a fost arestat pentru că nu avea autorizaţi, acum Robert nu a avut nici o surpriză.
Pentru că întreaga acţiune s-a desfăşurat în timp-record, sute de curioşi au rămas în jurul hotelului, crezând că nu a început escaladarea. Ulterior, aceştia s-au îndreptat spre case, dezamăgiţi că l-au ratat pe Spiderman din Paris.
“Reprezentaţia” de la Bucureşti a fost sponsorizată de un important lanţ de magazine, care s-a ocupat de obţinerea autorizaţiei.
Alianţă Voiculescu-Vlas împotriva lui Vîntu
Sorin Ovidiu Vîntu susţine că nu are niciun conflict cu Dan Voiculescu. Atacurile dintre Voiculescu şi Vîntu, prin intermediul trusturilor lor de presă, au creat un loc de muncă pentru Ioana Vlas care a devenit comentator la “Financiarul”.
Apariţia Ioanei Maria Vlas, în echipa de comentatori economici de la cotidianul “Financiarul” (publicaţie aparţinând familiei Voiculescu) poate părea surprinzătoare, având în vedere lipsa de experienţă în presă a celei supranumite “Mama FNI”.
În contextul războiului mediatic dur care se poartă între trusturile de presă ale celor doi “moguli”, Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu, mişcarea pare a fi de altă natură decât editorială. Ioana Maria Vlas a încercat în permanenţă să obţină inculparea lui Vîntu în dosarele FNI şi FNA. Televiziunile şi publicaţiile din patrimoniul familiei Voiculescu au folosit, de multe ori, aceleaşi două dosare pentru a-l ataca pe SOV.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a declarat pentru „Adevărul“ că i se pare normală prezenţa Ioanei Maria Vlas în echipa de la “Financiarul”. “Mi se pare firesc ca, la nivelul calitativ al acelui ziar, să fie angajaţi profesionişti de talia doamnei Vlas”, a spus Vîntu. El a negat însă că ar exista un război mediatic între companiile media pe care le controlează şi Trustul “Intact”, al familiei Voiculescu.
Atacurile din ziarul “Ziua”, considerat un ziar-satelit al trustului Realitatea-Caţavencu, la adresa lui Dan Voiculescu, a precizat Sorin Ovidiu Vîntu, nu au nicio legătură cu el. “Vă rog să vă uitaţi pe Trustul Realitatea-Caţavencu, să găsiţi vreun război cu Voiculescu. Eu nu am nicio legătură cu ziarul «Ziua». Acesta aparţine, în proporţie de 50%, lui Liviu Luca, şi 50% angajaţilor Petromservice”, a precizat omul de afaceri.
“Mama FNI”, despre criza mondială
Întrebat care este motivul cooptării în echipă a Ioanei Maria Vlas, directorul “Financiarul”, Gabriela Vrânceanu Firea, ne-a trimis un comunicat oficial.
Conform acesteia, alegerea Ioanei Maria Vlas pentru postul de comentator “pentru a avea puncte de vedere în legătură cu criza din Statele Unite, Europa, dar şi privind dificultăţile din economia românească (cădere bursă, fluctuaţii curs) s-a făcut pe baza expertizei sale recunoscute de lumea financiar-bancară din România”.
Pe de altă parte, se precizează că prin opiniile şi comentariile sale, Ioana Maria Vlas speră “să fie utilă cititorilor, iar în privinţa proceselor legate de FNI şi FNA îşi exprimă speranţa că justiţia din ţara noastră va afla adevăraţii vinovaţi”.
Mize vechi şi noi
Conflictele între Voiculescu şi Vîntu nu sunt o noutate, aşa cum nu este nici schimbul de acuzaţii dure, prin intermediul companiilor media pe care le deţin sau controlează cei doi.
Modul de împărţire a 8% din acţiunile Petrom către salariaţii companiei petroliere, numirea persoanelor din consiliul de supraveghere a sistemului de pensii private obligatorii sau confruntarea pe tema drepturilor de difuzare a meciurilor de fotbal din Liga I sunt doar episoade dintr-un război care durează de mulţi ani. De fiecare dată, însă, miza a fost mare, de ordinul sutelor de milioane de euro.
Panică şi scăderi în cascadă pe Bursă
În ultimele zile, indicii Bursei de Valori au scăzut continuu, preţurile acţiunilor la cele mai lichide societăţi înregistrând corecţii severe, în condiţiile în care au ieşit din piaţă fonduri importante de investiţii. Brokerii şi analiştii pieţei de capital pun această scădere pe seama reorientării investitorilor străini către pieţele financiare americane. FED a crescut dobânda de referinţă la 5%, atrăgând ca un magnet marile fonduri de investiţii din Europa. Acestea şi-au modificat imediat strategiile şi au relocat, într-un timp record, plasamentele din Europa de Est. Bucureştiul şi Moscova au avut cel mai mult de suferit de pe urma acestor operaţiuni.
Grafice roşii, zile negre
Fondurile
străine de investiţii, după cum se ştie, domină atât Bursa de la
Bucureşti, cât şi pe cele din ţările vecine. Retragerea acestora a
însemnat un val de oferte de vânzare soldat cu scăderi drastice de
preţuri la cele mai lichide acţiuni. Cumulat, în cele 3 zile scurse din
această săptămână, indicele BET (compus din cele mai lichide acţiuni) a
scăzut cu mai bine de 10%, iar indicele BET-FI (care reflectă evoluţia
SIF-urilor) a pierdut aproape 15 procente. Roşu, indicând scăderea, este
şi graficul BET-C (indicele compozit, format din toate acţiunile
cotate), cu o corecţie de peste 5% numai în şedinţa de ieri.
Ceea ce a
provocat brokerilor şi investitorilor zile negre nu este, însă, doar
scăderea în sine, ci şi faptul că “apetitul pentru vânzări continuă să
crească, iar cumpărători sunt din ce în ce mai puţini, situaţie care
duce la accentuarea trendului negativ”, ne-a declarat şeful
departamentului Analiză din cadrul KD Capital Management, Radu
Popescu-Buzău. El consideră, însă, că Bursa îşi va reveni uşor în
următoarea perioadă: “şi anul trecut am avut o asemenea zi – luni, 31
martie – şi, până la sfârşitul săptămânii respective, graficele au
revenit pe verde”.
La închiderea ediţiei:
Brokerii ameninţă cu greva!
“Ca
urmare a modului în care CNVM, Guvernul şi Parlamentul României înţeleg
să trateze piaţa de capital, noi, investitorii la Bursă, dorim să
protestăm public faţă de unele decizii care au afectat grav Bursa”, se
arată într-o petiţie depusă de un grup de brokeri. Ei protestează în
special faţă de delistarea companiilor, făcută prin Regulamentul nr.1 al
CNVM, a impozitării pieţei de capital, ca şi faţă de unele legi prin
care s-a impus pragul de 1% la SIF-uri adoptat de Parlament. “În
speranţa că poate cele 3 instituţii vor conştientiza importanţa pieţei
de capital pentru economia României, noi am decis să declanşăm o grevă
de protest în ziua de vineri, 26 mai 2006. În această zi, toţi
investitorii care susţin acest protest sunt de acord să nu mai efectueze
nicio tranzacţie la BVB, Rasdaq, BMFMS”, se arată în petiţia
brokerilor.
Investitorii români trec graniţa cu echipamente energetice, IT şi mobilă
Puţinele companii româneşti care şi-au extins afacerile în străinătate activează în domeniile serviciilor industriale, producţia de software, exploatări de resurse minerale şi în industria mobilei. Potrivit unui studiu al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), prezentat ieri în deschiderea unei conferinţe organizate de FinMedia, în aproape toate ţările din UE şi mai ales din afara Uniunii există reale oportunităţi de investiţii, însă întreprinzătorii români întâmpină foarte multe piedici în a le fructifica.
Oportunităţi în ţările foste sovietice
Secretarul
general al AOAR, Cristian Pârvan, a explicat care ar fi zonele
geografice de interes pentru investiţiile româneşti în străinătate,
enumerând ţări precum Moldova, Georgia, Azerbaidjan, Siria, Kazakhstan.
Acestea “prezintă un potenţial de dezvoltare major şi există interese
mari în domeniul resurselor energetice, dar noi încă nu dispunem de
producţia necesară de bunuri de consum competitive”. Relaţiile politice
cu ţările respective “sunt sensibile, inducând riscuri semnificative”,
însă, per ansamblu, “aceste zone sunt atractive ca eficienţă economică –
redevenţele pentru petrol şi gaze în Kazakhstan sunt de 1,5-2
USD/baril ţiţei, în timp ce Rusia percepe 6-7 USD/baril”, a afirmat
oficialul AOAR.Stimularea preocupării pentru internaţionalizarea
activităţii firmelor ar putea să urmeze câteva exemple de succes
întâlnite în ţările dezvoltate: l în Anglia, guvernul – prin camerele de
comerţ – face studii privind necesităţile şi cerinţele firmelor
britanice interesate să-şi exporte produsele; l Franţa acordă credite
fiscale pentru investiţiile făcute de companiile franceze în
străinătate, destinate vânzării de produse realizate în Franţa; l “poli
de competitivitate” sau “clustere industriale”, în UE, Franţa, Germania
şi ţările nordice.
Principalele riscuri în promovarea brandurilor româneşti în străinătate
• lipsa de resurse financiare necesare susţinerii unei campanii de promovare/publicitate suficientde agresivă
•
necunoaştere (lipsa de studii profesioniste) privind capacitatea de
absorbţie a unei anumite pieţe – volum, calitate, preţuri etc.
• globalizarea şi politicile agresive de penetrare a pieţelor practicate de ţări, cum ar fi China sau India
• aplicarea operativă a unor măsuri de contingentare şi taxare pentru a proteja piaţa locală
Cum faci sa te distrezi fara sa ramai insarcinata
In primul rand, nu exista o metoda care sa corespunda si dorintelor tale si sa-ti ofere si siguranta 100%. Decat, fireste, abstinenta. Deci daca poti sa fii printre cele care o fac cu un vibrator de ultima ora, atunci inseamna ca faci parte dintre fericite. Dar daca nu, atunci cum ar trebui sa procedezi, totusi? Vrei sa o faci bine si nu un cauciuc pe penisul lui – oare ce femeie se multumeste sa simta frecarea cauciucului de vagin si sa mai si afirme, ulterior ca a facut sex?
In acelasi timp parca nici bureteii vaginali nu sunt suficienti – e posibil ca, printr-o miscare brusca a penisului bureteii sa nu-si mai indeplineasca sarcina pentru acre i-ai pus si atunci te rtezesti cu o armata de spermatozoizi ca patrund adand in tine incercand sa iti fecundeze ovulul.
O sa-mi spuneti ca anti-conceptionalele sunt cele mai bune. Dar stiti la fel de bine ca si mine ca pilulele nu ofera o siguranta de 100%. Sa fii oare printre cele 10% ghinioniste care raman insarcinate? Nu cred ca este timpul sa te gadesti la asa ceva. Fireste, daca vrei sa simti placerea adevarata. Pentru ca multe se gandesc, in timpul sexului:
-oare o sa se rupa prezervativul ala?
-daca-si da drumul in mine, ce ma fac?
-cum o fii fara prezervativ?
-o sa reuseasca sa iasa afara la timp?
-atat mi-ar mai trebui, sa raman gravida!
Sunt ganduri pe care majoritatea femeilor le au in timpul actului sexual, indiferent de varsta femeii. Si atunci, la revedere cu placerea adevarata, placerea pe care o simti in momentul in care faci sex fara nici un fel de stres.
Si atunci, cum puteti face asta?
Solutiile, din pacate, nu sunt la indemana si pot cauza neplaceri.
1. Prima solutie ar fi vasectomia barbatului.
Convingeti-l sa-si faca operatia si atunci puteti fi sigure ca nu veti mai ramane niciodata insarcinate cu el. Dar ce barbat este gata sa faca acest sacrificiu? Aproape nici unul, eventual doar cei care urasc bebelusii. Si atunci, la ce bun sa traiesti langa un astfel de barbat? Poti avea o sansa daca ai nascut 1 sau 2 copii. Atunci cu siguranta iti poti convinge sotul sa faca vasectomie. Din pacate, operatia nu este reversibila, deci o data facuta nu se mai poate intoarce.
2. A doua solutie ar fi steriletul, spun unele, dar eu stiu cazuri de femei care au ramas insarcinate desi aveau steriletul pus.
3. A 3-a metoda eficienta dar pe care nu ai voie sa o folosesti decat de 2 maxim 3 ori in viata, este pastila de a doua zi. Are o actiune pana la 72 de ore de la data ejacularii si te protejeaza 100%. Folosirea ei insa mai mult de 2-3 ori in viata poate duce la dereglari severe ale organismului vostru., intrucat contine progesteron. Pastilele se gasesc la orice farmacie si sunt in numar de 2. Prima trebuie luata cat mai repede, iar a doua se ia la 12 ore dupa ce a fost luata prima, pentru ca efectul lor sa fie cel urmarit. E bine ca, daca te stii alergica la ceva sau ai un tratament pe care-l iei, sa consulti medicul inainte de a lua pastilele.
Cum functioneaza pilulele:
-intarzie sau chiar stopeaza eliberarea ovulului din ovare;
-nu permite lichidului seminal sa fertilizeze ovulul care este posibil sa se fi eliberat intre timp;
-opre[te ovul fertilizat sa se adaposteasca in mucoasa uterina a uterului.
In concluzie, pilulele de urgenta stopeaza formarea unei sarcini nedorite inainte ca aceasta sa inceapa.
Contraceptivele de urgenta sunt foarte eficiente. Contraceptivele de urgenta nu te vor proteja in caz ca ai un nou act sexual neprotejat!
Cand nu mai este cazul sa iei pilulele de a 2 a zi:
a. cand ai avut un act sexual neprotejat la mai mult de 3 zile distanta (mai mult de 72 de ore);
b. cand menstruatia ti-a intarziat;
c. cand ai facut sex neprotejat si in alte perioade ale ciclului.
Este bine de stiut ca pilulele de a 2-a zi au efecte secundare: dureri de cap, ameteli, stari de voma, dereglari menstruale.
Deci singurele metode 100% sigure ca nu ramai insarcinata sunt: vibratorul si vasectomia lui. Restul…
Alimente din camara noastra bune si pentru caini
Toti veterinarii te sfatuiesc sa iti hranesti cainele doar cu hrana destinata special pentru acestia. Insa omit sa iti spuna si ca anumite alimente pe care le consumam noi sunt bune si pentru patrupedul nostru jucaus. Adevarulonline.ro iti spune care sunt cele mai bune alimente “umane” cu care iti poti hrani cainele, insa limitat. Nu uita ca niciun aliment pe care il consumam noi nu poate inlocui hrana speciala pentru caini, care ii ofera foarte multe vitamine si alti nutrienti necesari pentru sanatatea lor.
Orezul. Orezul este un ajutor excelent, in special cand patrupedul tau are dureri de stomac sau colici. Alege orezul brun, care are mai multe proteine. In plus, carbohidratii din orez sunt usor digerabili si ii dau un plus de energie cainelui tau.
Iaurt. Si iaurtul este benefic pentru cainele nostru, datorita nivelului mare de calciu pe care-l contine. Alege doar iaurt natural, care sa nu contina zahar sau indulcitori artificiali. Iaurtul light poate fi o alegere inspirata daca patrupedul tau este mai grasut.
Popcorn. Datorita continutului de potasiu, fosfor, magneziu si calciu (care ajuta la cresterea oaselor), este o gustare minunata penru orice catelus. Popcornul trebui sa fie simplu, fara sare sau alte arome artificiale.
Somon. Credeai ca doar tu poti consuma “delicatese”? Ei bine, aportul de acizi grasi omega 3 este benefic si pentru cainii nostri. Asigura-te ca somonul este bine facut, apoi curata-l de toate oasele, deoarece acestea ii pot perfora stomacul patrupedului tau. Somonul este recomandat in special daca animalul are alergii.
Carne slaba. Puiul si vita sunt recomandate oricarui caine datorita cantitatii de proteine de care acesta beneficiaza in urma unei astfel de mese bogate. Proteinele ii ofera energie si ii cresc masa musculara.
Dovleac. Dovleacul este recunoscut ca sursa de fibre si beta caroten. Cainii au nevoie de fibre in dieta lor, deoarece digerarea acestora nu este tocmai usoara si pune in miscare intreg sistemul digestiv. In acest fel nu numai ca vei avea un caine zvelt si jucaus, dar si sanatos.
Ficat. Ficatul contine vitamine B, vitamina A, vitamina K si mult fier, necesar oricarui caine. Insa ai grija la cantitatea de fier pe care i-o oferi patrupedului tau, deoarece prea mult fier poate fi toxic pentru el. Vorbeste cu medicul veterinar si vezi care este portia maxima de ficat pentru cainele tau (se calculeaza in functie de greutatea si varsta animalului).
Oul. Oul este recomandat in special cainilor cu probleme digestive, deoarece sunt pline de proteine, vitamina B si seleniu. Ii vei oferi intotdeauna patrupedului tau doar ou foarte bine fiert, deoarece un ou nefiert poate cauza deficienta de vitamina H.
Patrunjel. Atunci cand ii servesti masa cainelui tau nu uita sa pui si cateva frunze de patrunjel. Acestea sunt excelente surse de calciu si potasiu, si in plus, ajuta la mentinerea unei respiratii placute a micului tau prieten.
Fulgii de ovaz. Recomandati in special cainilor batrani cu probleme de digestie, fulgii de ovaz sunt o sursa excelenta de fibre solubile. In cazul in care cainele tau este alergic la grau, ovazul este inlocuitorul perfect.
Cum tratam mahmureala
Astazi as vrea sa atingem un subiect sensibil dar care ne da batai de cap, la propriu si la figurat: mahmureala.
Cred ca fiecare dintre noi am fost mahmure macar o data in viata. Placerea si bucuria din seara precedent sunt scump platite in ziua urmatoare, cu ameteli, stari de voma si, mai mult decat toate, cu o cumplita durere de cap. Ti-ai dori sa nu respire nimeni in jurul tau deoarece ai impresia ca esti in apropierea unor furnale adevarate.
Ceea ce nu se stie este faptul ca mahmureala nu este provocata doar de alcool ci si de conservanti si de compusii chimici secundari ai fermentarii. De aceea ar trebui sa fim foarte atente ce consumam. Ceea ce ar trebui sa mai stiti este ca, de obicei, bauturile inchise la culoare contin mai multe astfel de substante cu efecte secundare. Cu cat bautura este de proasta calitate cu atat aceste efecte ulterioare sunt mai puternice si actioneaza si dupa ce efectul primar (mahmureala) trece (aceste substante otravesc celulele nervoase ale creierului).
De asemenea toata lumea stie ca alcoolul este diuretic, asadar el provoaca deshidratarea corpului din cauza cantitatii mari de apa care se elimina prin urina.
Sa vedem cum putem ameliora cat mai mult posibil mahmureala de a doua zi.
Primul, si cel mai la indemana pas pe care il putem face este acela de a descoperi care dintre bauturile consummate de-a lungul timpului ne fac mai mult rau si, evident, sa le evitam.
O a doua cale de a ameliora starea neplacuta de a doua zi este aceea de a alterna bauturile alcoolice cu cele racoritoare (eventual apa) pentru a permite rehidratarea permanenta a corpului.
Am uitat eu dar sunt convinsa ca voi deja ati “notat” ca oricare ar fi variant bauturilor acestea nu vor fi niciodata consummate pe stomacul gol.
O alta metoda ar fi sa diluam bauturile (pe cele care permit acest lucru) cu apa, suc, gheata (sprit, gin tonic, whisky cu gheata, etc.
Mai este important si ritmul cu care “ingurgitam” alcoolul. Un pahar baut incet, pe indelete ne ajuta sa amanam sis a scadem efectele de a doua zi.
Inainte de culcare ar fi bine sa luati un paracetamol sau o aspirina. Ne va diminua mult “zgarieturile” miscarii pisicii in ziua urmatoare.
Sunt multe variante traditionale care ne invata cum sa scapam de mahmureala. Unul dintre ele este acela care spune “cui pe cui se scoate”. Nimic mai gresit. Cel mult, in timp, putem ajunge dependente de alcool dar nu ne ajuta sa scapam de mahmureala.
Apa este cel mai bun ajutor pe care il putem da corpului nostrum pentru a scapa cat mai repede de efectele bauturilor. Bauta in cantitati mari apa ajuta la eliminarea rapida a toxinelor retinute in timpul seratei precedente dau si a alcoolului ramas prin corpul nostrum.
Un alt remediu natural ar fi zeama de varza.
Si, evident, o aspirina si multa odihna pentru a ajuta corpul sa se reface dupa un effort pe care l-a facut ca sa ne mentina vesele.
Asadar, va doresc sa aveti seri placate, relaxante, bine ticluite (cu alternari de apa si diluari de lichide bahice) – asta si pentru a putea profita cat mai mult de intalniri care ne fac realmente placere.
In cazul in care am deposit oricum limita permsa de corpul nostrum, nu uitati: un paracetamol sau o aspirina, multa apa si efectul va trece mai usor sau macar ni se va parea ca asta se intampla.
Spondiloza lombara
Astazi o sa va povestesc cate ceva despre o boala foarte frecvent intalnita in randurile pacientilor de toate varstele si despre care se stiu foarte putine lucruri.
Spondiloza lombara, caci despre ea este vorba,este un reumatism degenerativ, si apare ca urmare a uzurii discurilor dintre vertebrele lombare. Acest proces este insotit de osteofite (ciocuri osoase) la nivelul corpilor verebrali.
Boala este rezultatul unui proces indelungat care progreseaza odata cu trecerea timpului si are mai multe stadii de evolutie: local, miotonic, iritativ, radicular, atrofic.
In stadiul local, procesul degenerative se intamplala nivelul unui disc intervertebral. Duerea este locala si are diverse intensitati, de la o durere surda, usoara pana la una foarte puternica. Boala in acest stadiu se poate depista in urma unui control la un computer tomograf si poate fi tratata rapid si complet.
In cel de-al doilea stadiu, boala se instaleaza la nivelul mai multor discuri intervertebrale si cuprind si muschii paravertebrali. Acesti muschi incep sa se contracte si devin foarte durerosi. Daca incepem un tratament in acest stadiu de dezvoltare a bolii avem sanse mari de incetinire a bolii si de ameliorare a durerilor care se extind pe suprafete mai mari.
Chiar si in stadiul iritativ, atunci cand durerea este mult mai extinsa si mai intens exista inca sansa unei remedieri totale a bolii daca este diagnosticata si tratata.
In ultima faza, spondiloza atinge apogeul,fenomenele degenerative sunt foarte accentuate, durerile foarte mari iar recuperarea este nula.
Mai trebuie sa stiti ca spondiloza lombara este o boala cu incident mai mare pe masura ce organismul nostru imbatraneste, adica varsta la care apare cel mai des este dupa 40 de ani. De asemenea, foarte important de stiut este faptul ca aceasta boala afecteaza mult mai mult femeile decat barbatii.
Alti factori care favorizeaza aparitia spondilozei lombare sunt obeziatea, tulburarile de statica ale coloanei vertebrale (adica pozitii incomode, vicioase la munca), dar si eforurile prea mari in activitati sportive si micile traumatisme ale coloanei vertebrale netratate.
In ceea ce priveste tratamentul spondilozei acesta este unul ce are ca obiective reducerea durerii pana la disparitia completa a acesteia, refacerea curburii fiziologice a coloanei si a tonicitatii muschilor lombari. Tratamentul poate fi unul combinat. Pentrureducerea durerilor se aplica antiinflamatoare. Apoi sunt necesare masuri igienico-dietetice, repaus la pat, balneofizio terapia, teapi fizica, reduceea greutatii (acolo unde este cazul), masaj, century lombare, etc.
Pentru a preveni aparitia si dezvoltarea acestei boli, specialistii ne recomanda sa purtam incaltari confortabile, tocurile fiind premise doar pentru ocazii deosebite si pentru o perioada scurta de timp.
Pentru pozitia sezand de la birou, ar trebui sa avem scaun cu spatar inalt, pozitia corecta fiind una usor inclinata astfel incat sa permitem distributia corecta a greutatii pe toata marimea coloanei. O pauza trebuie luata la fiecare jumatate de ora, o pauza in care ar trebui sa ne miscam mult pentru a ne dezmorti articulatiile.
O alta masura de prevenire este aceea de a evita sa ridicam greutati prea mari. Si, putin sport ne ajuta sa fim mereu in forma si sa evitam atrofierea unor parti ale corpului nostru.
Ei, o boala foarte raspandita, neplacuta, dureroasa, cu tratament pe o perioada destul de mare de timp dar care, ar putea fi ameliorata sau chiar evitata daca suntem putin mai atente cu noi si cu organismul nostru.












































