In orice exercitiu expozitional exista un timp al trairii si unul al marturisirii. Fiecare il impartaseste pe celalt, cu egala masura si relevanta. Galeria Fanart a readus in memoria publicului o intalnire dincolo de timp, din categoria acelor intalnirii mirabile a doi dintre exponenta de referinta ai unei generatii trecute prin a istoriei (Adam Michnik), Eugen Craciun si Petre Achitenie (dicipoli ai lui Ciucurencu si C.Baba) In generosul salon al O.S.I.M.-ului aceasta comuniune a avut o rezonanta particulara.

In prezenta unui numeros si avizat auditoriu (critici literari si de arta, precum Victor Craciun, Ilie Rosianu, gazetari si redactori de emisiuni culturale ca P.Dudea, P.Romanescu, Doina Ghitescu) manifestarea s-a dorit a fi un gest de rememorare , de continuitate a unei axe spirituale . Expozitia organizata si coordonata de S.Stefanescu (directorul galeriei FanArt) s-a dorit a fi, un insolit test de fidelitate a clipei , un excurs miniaturalul in atelierul de creatie a doi plasticieni, inzestrati deopotriva cu simtul durabilitatile .

Artisti pe culoarele timpului s-a desfasurat sub semnul atotcuprinzator al vitalului.Ambii creatori asa cum se distinge in lucrarile lor, urmanand o anume ordine interioara au vocatia dialogului,cu divinitatea, cu acele zeitati tutelare ale inspiratiei.. Vintila Horia obisnuia sa spuna ca intr-o lume din care arta este ostracizata, umilita, apropierea de trascendent este iluzorie. Ea nu are loc decat prin traversarea acelei punti unificatoare de generatii, in pofida jocului istoriei si al ideologiilor. Parcurgand infinite decantari, reluari si modulatii imagistice pictura acestor corifei ai penelului, induce un continuu flux si reflux al intimitatii cu materia.

Odinioara, Claude Lorrain isi lua natura drept consilier al reveriilor sale, intregul univers fiind pentru el o sarbatoare a melancoliei.Pe urmele ceasurilor sale de veghe picturala, artistii au intruchipat o alta catedrala a inspiratiei, acolo unde fiecare icoana a gandului se poate metamorfoza in gest si patos al culorilor.Coregrafia plastica imaginata de cei doi autori transporta privitorul intr-un spatiu al tiparelor originare, in descendenta blagiana (de aici derivand acea sonoritate aparte a compozitiilor, acoperind o insula de echilibru si reculegere.

Ceea ce-i uneste este conditia lor de purtatori de lumina, incercand a pastra intacta memoria ca zestre si chip al spiritualitatii. Destinul lor poate fi citit ca o partitura chopiniana, in sol-minorul empatiei cu lucrurile, cu tacerile lor roditoare. Intre mithos si anthropos, Eugen Craciun si Petre Achitenie si-au asumat in ipostaze si grade distincte- calea propriei legitimari. Navigand cu discretie printre meandrele unui ev totalitar, ei au recucerit saloanele absolutului, veghind asupra privirii celuilalt cu egala maiestrie si contur al emotiei. Lucrurile cugeta, obisnuia sa spuna Gellu Naum si acest fapt isi are confirmarea in variatele dimensiuni ale simfoniilor plastice nascute de cei doi artisti. Nu s-ar putea afirma ca peregrinarile lor prin orase ideale,ar dobandi vreodata vreun alt reflex decat acela al intimitatii cu Visul.

Prefata Hotararea de a deschide un muzeu de arta la New York a fost luata la masa. Dar nu la New York, ci la Paris, pe 4 iulie 1866, de Ziua Independentei Americii. Cel care a initiat proiectul – in fata unui public format din turisti si oameni de afaceri americani veniti la Paris cu ocazia Expozitiei Universale din 1897 – a fost John Jay, un liberal cu vederi foarte largi, care luptase pentru emanciparea populatiei de culoare si organizase serviciul civil american.

Initial, parea ca visul se va pierde printre mesele restaurantului parizian. Dar nu a fost asa. in 1869, elitele inteligentei si afacerilor din New York s-au adunat la Union League Club pentru a decide infiintarea unei comisii insarcinate sa dea viata muzeului. De data aceasta, la masa au fost invitati trei sute de arhitecti, artisti, avocati si comercianti dintre cei mai cunoscuti din Big Apple (n.t. -denumire data orasului New York), cu scopul precis de a forma o comisie de conducere si mai ales de a incepe strangerea primelor fonduri. Douazeci si sapte dintre ei au fost implicati in conducerea institutiei proaspat infiintate, iar John Taylor Johnson a devenit presedintele acesteia.

La 23 aprilie 1870, statul New York a recunoscut institutia din punct de vedere juridic, ocazie cu care i-a fost stabilita si denumirea: The Metropolitan Museum of Art (Muzeul Metropolitan de Arta). In realitate, era vorba despre un muzeu aflat inca pe hartie, fara sediu si mai ales lipsit de o colectie propriu-zisa. Dar statutul si intentiile sale au fost in scurt timp scrise negru pe alb: „Metropolitan – mentioneaza actul constitutiv – se infiinteaza in orasul New York cu scopul de a instrui si de a pastra in orasul de mai sus un muzeu si biblioteci de arta, de a incuraja si dezvolta artele frumoase, atat in industrie, cat si in viata cotidiana. Pentru a stimula cunoasterea, informarea cetatenilor si, astfel, pentru a pune la dispozitie un instrument de educare si recreere.

Exemplu de pragmatism american, noul muzeu trebuia sa indeplineasca simultan trei scopuri: dezvoltarea industriei, instruirea si divertismentul. Dar era nevoie de bani, iar comisia si-a propus sa atinga un prim nivel: pentru inceput, erau necesari doua sute cincizeci de mii de dolari. A inceput strangerea de donatii, iar reactia a fost una generoasa. Cineva a oferit, in loc de bani, un sarcofag roman, altii s-au luat la intrecere pentru a ocupa primul loc in privinta valorii donatiilor, asa cum a facut Catherine Lorillard Wolfe (fiica unui magnat al fierului), care voia sa fie prima femeie de pe lista, oferind doua mii cinci sute de dolari.

In 1872 s-a gasit un sediu provizoriu, un imobil de pe Fifth Avenue, fosta scoala de dans, in asteptarea construirii sediului oficial din Central Park. Intre timp, Metropolitan si-a gasit si primul director. 

Festivalul International de Teatru de la Sibiu, foarte cunoscut de toata lumea ca si FITS, este un festival total in cadrul caruia maiestria dansurilor se imbina cu perfectiunea replicilor din piesele de teatru, indragostitii isi pot gasi iubirea macar in liniile de dialog, tragicul se impleteste armonios cu comicul, divinul poate cobori in infern sa ceara dreptate si copiii pot fi adulti macar pentru cateva momente, daca inima le-o pofteste.

Festivalul de Teatru de la Sibiu se afla deja la varsta majoratului, avand in vedere ca in 2011 a facut 18 ani de existenta, eveniment celebrat cu mult fast de catre echipa ce a constituit totodata si echipa sa, ani la rand. Isi are meritul de a fi inainte de toate un festival al bucuriei, al frumosului si al culturii in general, care tanjeste dupa cunoastere perpetua. Probabil unul dintre cele mai importante momente ale festivalului sunt deschiderea si inchiderea lui, completate de focurile de artificii, jocuri de lumini si un spectacol de proportii, care nu pot sa nu lase pe chipurile oamenilor decat bucuria ca a fost, rotunjita cu melancolie, ca va mai fi si binenteles ideea insamantata adanc in inimile oamenilor ca se poate si mai mult.

Peisajul festivalului

Pe langa faptul ca in fiecare an Sibiul este imbracat in straie de sarbatoare timp de zece zile, un numar perfect rotund, echilibrat, nici prea mare nici prea mic, pentru a multumi pofticiosii care vor sa guste din teatru si tot ce inseamna el in toate ascunzisurile, Festivalul International de Teatru reuneste si comunitati din cadrul mai multor peisaje. Voluntarii de toate varstele, preferabil majori, sunt de asemenea o parte importanta a acestui eveniment de amploare, chiar un element cheie in desfasurarea sa. Voluntarii sunt cei care se ocupa cu primirea oaspetilor, si aici sunt inclusi – trupele de teatru din toate colturile lumii, care vin sa sustina diverse show-uri, VIP-urile, criticii de teatru, care vin sa comenteze pe seama show-urilor si sa duca astfel festivalul si mai departe ca si faima, jurnalistii, formatiile muzicale invitate sa concerteze zilnic si multe altele. Pe langa aceasta primire voluntarii se mai ocupa si cu promovarea propriu zisa a evenimentului, practicand mici parade sau impartind fly-ere cu diverse.

Participanti la acest mega eveniment sunt: trupe de teatru mici din toate colturile lumii, circari, care fac spectacole de strada pentru cei mici, pentru cei mari, mimi, care pun zambetele pe fetele oamenilor, dansatori care aduc ritmuri orientale si exotice pe meleagurile transilvanene, muzicieni consacrati ce sustin concerte in aer liber si in sali, trupe de balet premiate la nivel international, pictori, caricaturisti, care isi prezinta operele precedate de o conferinta, scriitori, care isi lanseaza carti mult asteptate avand in prim plan si un discurs plin de pathos si multi altii, care se pliaza cam pe aceeasi lungime de unda. Foarte placut este faptul ca Festivalul International de Teatru de la Sibiu este organizat in preajma zilei de 1 Iunie, cand se serbeaza oficial ziua copilului, astfel ca in fiecare an incepe pe la sfarsitul lunii mai si inceputul lunii iunie. Multe jocuri sunt puse in miscare pentru a multumi pofta insatioasa a micutilor. Un alt eveniment important din cadrul festivalului ar fi si Targul de Carte care are loc in Piata Mica din Sibiu, dar nu in ultimul rand si paradele de costume organizate de catre studentii si masteranzii Universitatii Lucian Blaga, care au grija an de an sa aduca ceva nou si excentric in prim plan.

Evenimente si realizari

Festivalul de Teatru de la Sibiu este un festival al realizarilor, al cifrelor mari, avand in vedere ca aduna anual peste 300 de spactecole din peste 70 de tari iar selectia nu este una banala. Chiar de la inceputul anului trupele care doresc sa participe se inscriu cu diverse actiuni la acest eveniment rugandu-se din toata inima sa fie acceptati, unele trupe asteptand chiar si cativa ani pana sa le vina randul, incercand sa fie tot mai buni. Directorul, initiatorul si parintele festivalului este Constantin Chiriac, care a reusit sa infloreasca acest eveniment cu urcusuri si coborasuri, adunand spirite creatoare de pretutindeni. Un alt aspect la fel de important este si faptul ca se respecta parteneriatele cu Asia, care anual trimite voluntari pentru schimburi de experienta alaturi de tinerii romani.

Comunitatile de pretutindeni interactioneaza creand una singura: comunitatea festivalului, care se desfasoara peste tot in Sibiu. Locatiile in care au loc evenimentele din cadrul acestei sarbatori anuale sibiene sunt: Parcul Subarini, Pietonala Balcescu, Piata Mare, Piata Mica, Teatrul National Radu Stanca, Teatrul de copii Gong, Casa de Cultura, Filarmonica Sibiu, Cetatea Cisnadioara din Sibiu, Libraria Humanitas si Centrul Cultural Habitus, Palatul Brukenthal, Muzeul Satului, Tramvaiul ce duce spre Rasinari, Hala Simeron, Hala Balanta, curtea Teatrului National Radu Stanca. Dintre spectacolele romanesti care au fost puse in scena cativa ani la rand si s-au bucurat de fiecare data de succes sunt „Faust”, care a trecut si granita de multe ori in regia lui Silviu Purcarete si „Un tramvai numit Popescu”, care se pare ca are loc destul de des pe tramvaiul ce duce spre Rasinari, fiind o experienta unica pentru cei ce aleg aceasta varianta de calatorie. Cat despre trupele internationale cele mai consacrate sau apreciate la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, nici nu are sens sa comentam deoarece parerile sunt impartie si rezultatele pe masura.