Acasă Blog Pagina 171

Boc isi apara Ordonanta

La sfarsitul sedintei de Guvern de vineri, 9 ianuarie, premierul Emil Boc a prezentat principalele probleme discutate, cap de lista fiind mult controversata ordonanta care nu mai permite cumulul intre pensie si salariu la stat.

Dupa ce Avocatul Poporului a inaintat o sesizare la Curtea Constitutionala privind neconstitutionalitatea ordonantei aprobate de Executiv, Emil Boc a declarat ca s-a formulat raspunsul la aceasta sesizare si va fi trimis Curtii Constitutionale.

“Guvernul isi mentine si sustine aceasta ordonanta care interzice, in Romania, la stat, cumulul intre pensie si salariu. Consideram ca o asemenea decizie este, in primul rand, morala, si realizeaza un act de dreptate in sistemul public. si cand ma refer la act de dreptate – vreau sa fiu foarte bine inteles si vrem sa fim foarte bine intelesi fara denaturari – tinta noastra nu o reprezinta nici profesorii, nici actorii, nici asistentii maternali, nici asistentii persoanelor cu dizabilitati”, a declarat premierul.

Pentru a-si intari cuvintele, Boc a aratat ca ordonanta se refera la categoriile persoanelor care primesc pensii speciale si care, dupa ce au iesit la pensie, s-au reincadrat si acum au venituri uriase, unele ajungand si la doua sute de milioane de lei vechi, dand exemplu veniturile unor persoane din domeniul diplomatic, magistraturii sau din Autoritatea Aeronautica Civila.

“Evident ca in aceste conditii este firesc ca persoana in cauza sa opteze: ramane in continuare pe pensie sau renunta la pensie si lucreaza in continuare pe functia pe care a ales-o, dar de la stat nu poti beneficia de doua facilitati in conditiile in care banii publici sunt rezultatul muncii fiecarui cetatean care se concretizeaza in impozitele si taxele pe care le plateste. Trebuie sa intelegem ca bugetul de stat nu este un sac fara fund”, a mai precizat prim-ministrul Romaniei.

Intrucat Emil Boc crede cu tarie ca aceasta ordonanta este una corecta si morala, el doreste ca, astfel, sa fie oprit “dezmatul” pe banii publici, nu sa fie ingradit dreptul la munca al cetatenilor romani in cauza, asa cum considera Avocatul Poporului.

“Din punctul nostru de vedere nu este vorba de nici o incalcare a textului constitutional. Noi nu ingradim dreptul la munca, noi doar spunem ca un cetatean pe bani publici trebuie sa opteze ori pentru salariu, ori pentru pensie”, a declarat premierul.

Acesta a mers mai departe si a venit si cu argumente de natura juridica, aratand ca, intr-o decizie din 2005, Curtea Constitutionala spune foarte clar ca “nicio dispozitie nu impiedica legiuitorul sa suprime cumulul pensiei cu salariul, cu conditia sa se aplice egal pentru toti cetatenii”, adica exact ceea ce a facut Executivul, care nu a ingradit dreptul la un loc de munca la stat al vreunei persoane.

In sprijinul premierul a venit si minsitrul Muncii, Marian Sarbu, care considera ca unele efecte ale ordonantei au fost prezentate in mod exagerat, vehiculandu-se ideea ca “exista victime colaterale”.

Va lasati de fumat? Asteptati-va la orice!

Daca v-ati pus in gand sa renuntati la fumat in acest an, American Lung Association va recomanda sa va puneti la punct un plan dar, mai ales, sa va pregatiti sufleteste pentru orice.

“Tineti cont ca fumatorii traiesc diferite experiente neplacute atunci cand renunta la acest obicei. Unii se simt obositi, altii sunt nervosi, se confrunta cu mari dureri de cap si au tendinta sa inlocuiasca tigarile cu dulciuri. Este important sa stie ca astfel de manifestari sunt normale, si ca pot dura mai multe saptamani, dar important este ca in cele din urma vor disparea”, spune dr. Norman Edelman.

De aceea, grupul de doctori de la asociatia americana va ofera chiar si cateva sfaturi, care s-ar putea sa va ajute. Discutati cu doctorul sau farmacistul dumneavoastra despre medicatia care v-ar putea ajuta sa treceti peste aceasta perioada mai usor. Din punct de vedere al ajutorului moral nu neglijati, de asemenea, ajutorul pe care vi l-ar putea acorda familia, prietenii sau colegii de serviciu.

In primul rand sunteti sfatuiti sa va alegeti o data la care doriti sa renuntati la tigari – de preferat este sa nu fie o perioada foarte stresanta pentru dumneavoastra – marcati-o pe calendar si fiti consecvent in a renunta la data la care ati hotarat.

Faceti exercitii fizice zilnic, fiindca asta va va ajuta nu doar sa nu luati in greutate (un lucru care se intampla adeseori atunci cand incetati sa mai fumati), dar va ajuta sa va imbunatatiti starea de spirit. Tineti cont ca exercitiile fizice nu trebuie sa presupuna neaparat foarte mult efort – pana chiar si o plimbare zilnica este de mare folos pentru a va ajuta in a depasi stresul provocat de privarea de nicotina. Mentineti o dieta echilibrata, beti multa apa si dormiti pe saturate.

“A va lasa de fumat este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteti face pentru sanatatea dumneavoastra. Din moment ce jumatate din fumatorii adulti mor din cauza unei boli la plamani, este important sa tineti minte ca niciodata nu este prea tarziu sa renuntati la fumat”, va sfatuieste doctorul Edelman.

Andreea Marin a trecut printr-o perioada foarte grea!

Invitata in cadrul emisiunii „Pretuieste Viata”, Andreea Marin a povestit despre o perioada mai putin placuta din viata ei. Vedeta a trecut printr-o depresie foarte severa, si chiar si-a dorit moartea.

„Depresia este ca o gheara ce iti prinde sufletul. Nu dormi, nu mananci sau poate mananci prea mult, plangi din senin, nu mai ai nicio bucurie de a trai. Este foarte grav. Depresia nu este o vina, este o boala care are nevoie de ajutorul specialistilor. Se poate sa ajungi in momentul in care nu mai vrei sa traiesti. Eu am trecut printr-un astfel de moment. Parea ca totul e in regula, dar nu am mai vrut sa traiesc. Am avut norocul sa ajung la specialist la timp. Poate ca nu as mai fi fost in viata acum. Stim bine povestea Madalinei Manole si sunt atatea povesti stiute si nestiute”, a marturisit Andreea Marin.

Ce zeu grec ești, în funcție de zodie

Fiecare semn zodiacal din horoscop îi caracterizează pe nativii respectivi printr-o succesiune de însușiri mai mult sau mai puțin pozitive. Dar, se pare că nu numai perioada în care s-au născut contează, ci și zeul olimpian care patronează respective zodie ar avea ceva de spus în personalitatea acestora. Iata ce ne spune Edestin.ro

Berbec

Aici intervine Ares, zeul războiului. Sunteți persoana care în atingerea scopurilor este în stare de orice, buni prieteni, și dacă nu vă pierdeți pe drum, sunteți predestinat să realizați lucruri mărețe în viață.

Taur

Hestia, zeul inimii, este cea care în transformă pe nativii din Taur în cei mai buni prieteni pe care îi poți avea. Întotdeauna își vor aminti acele lucruri mici, dar care le fac viața special celor din jur. Discreți, Taurii nu sunt genul care să se implice în conflicte, iar dorința lor cea mai mare este ca lumea să fie mai bună, și chiar fac ceva în acest scop.

Gemeni

Zeul Iubirii, Eros, este cel care îi veghează pe nativii din Gemeni. Plăcuți la înfățișare, aceștia vor fi mereu înconjurați de oameni care le vor aprecia trăsăturile fizice. Cât despre celelalte, Gemenii împreună cu Eros vor aduce armonie în jur, dar din păcate uneori au parte și de ghinioane destul de mari. 

Rac

Artemis, zeița vânătorii, este alături de nativii Raci, ceea ce înseamnă că iubiți viața și aventura. În iubire, nativul Rac este fidel, dar în cazul în care este atacat, devine neînduplecat.

Leu

Atunci când vine vorba despre puternicul Leu, ce alt zeu i s-ar potrivi mai bine decât conducătorul lor, marele Zeus. Adorați să vă faceți multe cunoștințe, dar cu toate acestea egoismul și egocentrismul care vă caracterizează vor ieși de multe ori la iveală. Pentru că nu prea sunteți obișnuit să cedați în fața celorlalți, nu prea vă puteți lăuda la capitolul prieteni. Cei care îi aveți sunt puțini, dar alături de dumneavoastră în orice situație.

Fecioară

Hermes, mesagerul zeilor, este olimpianul care vă guvernează zodia. Dorința de cunoaștere este cea care îi caractertizează pe nativii acestei zodii, care dau dovadă și de o mare empatie. Plin de înțelepciune, de multe ori veți fi sursa invidiei celorlalți, care nu vă vor înțelege prea bine mesajul pe care doriți să îl transmiteți.

Balanță

Persoanele născute în zodiac Balanței sunt ocrotite de Afrodita, cea care era zeița dragostei și a frumuseții la vechii greci.  Sunteți sursă de bucurie și lumină pentru mulți oameni, din păcate însă nu excelați la capitolul alegerea prietenilor. Din acest motiv, veți suferi destul de des.

Scorpion

Demetra, zeița recoltelor, este cea care îi face pe Scorpioni să fie foarte încrezători în forțele proprii, ambițioși, și mereu în căutarea dreptății. Atunci când toată lumea nu găsește cea mai bună soluție, dumneavoastră sunteți cel care veți veni cu o rezolvare perfectă a situației.

Săgetător

Dionysos este cel care are grijă de cei născuți în zodiac Săgetătorului, care toată viața se vor sacrifica pentru ca lumea din jur să fie un loc mai bun. Cei dragi ție au parte de multă iubire, și nu puțini sunt cei care vor recunoaște cu mândrie că se numără printre apropiații dumneavoastră.

Capricorn

Apollo este cel care vă guvernează zodia, iar acest lucru înseamnă că sunteți un om foarte muncitor. Respectat de ceilalți, știți să vă păstrați permanent o stare de bine. Din cauză că aveți șanse mari de reușită în ceea ce vă propuneți, multe persoane vă iau drept model.

Vărsător

Mărețul Poseidon este zeul care vă însoțește în această viață. și care vă poate face să păreți oarecum inabordabil. Spațiul personal este foarte important pentru dumneavoastră, dar cei din jur trebuie să știe că pot apela cu încredere la dumneavoastră. Atenție la impulsivitate.

Pești

Întunecatul Hades este cel care vă influențează personalitatea, iar acest lucru înseamnă vă veți fi destul de ascuns în fața celorlalți. Mulți vă vor percepe ca pe o inteligență diabolică, și probabil că nu vor exagera prea mult. Adorați mult liniștea pe care o primiți prin izolarea de ceilalți.

Ce spun Anda Adam si Catalin Botezatu despre sarutul lor

Anda Adam a surprins pe toata lumea la Romanian Music Awards. Aceasta si-a lansat noul single si nu numai atat! La sfarsitul melodiei, Catalin Botezatu, care a jucat rolul unui dansator, si-a dat casca jos si a sarutat-o cu foc.

Intrebat despre sarut, Catalin a declarat pentru ziarul Ring:

„A fost foarte tare să o sărut pe Anda Adam, însă nu este prima oară! E prima oară în fața întregii țări. Fiind un eveniment atât de important și că Anda lansa ultimul ei single, am avut și o coregrafie interesantă, iar sărutul a fost cireașa de pe tort. Nu este un artificiu de imagine. Totul e pe baza unei prietenii care durează de mai mult timp decât își închipuie lumea. Iar în momentul de față este rezultatul unei apropieri mai profunde”, a spus designerul.

Nici Anda Adam nu a scapat de intrebarile jurnalistilor, insa raspunsul ei a fost mult mai vag:

„A fost foarte bine. Prefer sa tin pentru mine” a spus solista reporterilor Kanal D.

Exercitii pentru tonifierea bustului

Sanii reprezinta feminitate! Indiferent de marimea lor, femeile de pretutindeni ar trebui sa acorde o atentie speciala decolteului. Si pentru ca musculatura sanilor este foarte greu de lucrat si de intretinut, adevarulonline.ro iti prezinta cateva exercitii pe care le poti face acasa, pentru tonifierea bustului. Nu uita nici de cremele si mastile speciale pentru aceasta zona, care au rolul de a-i oferi pielii tale un plus de colagen si elastina. Sa incepem exercitiile!

Exercitiul 1. Vom incepe cu un exercitiu mai usor, de stretching. Tine un prosop de capete, cu ambele maini. Vei ridica mainile deasupra capului si vei incerca sa le dai cat de in spate poti (mainile trebuie sa fie si ele cat mai apropiate, cu coatele perfect intinse). Vei alterna aceste miscari in care iti “tragi” mainile in spate cu miscari in care tragi mainile lateral. Repeti aceste balansari de 50 de ori.

Exercitiul 2. Stai in picioare, o mana o tii in sold, iar in cealalta tii o gantera de 1 kg pentru inceput (cu cat vei avansa, cu atat gantera trebuie sa fie mai grea). Mana in care tii gantera o treci deasupra capului si te apleci din mijloc cat de mult poti. Repeta de 20 de ori pentru fiecare brat.

Exercitiul 3. Pentru musculatura pectoralilor se recomanda urmatorul exercitiu. In fiecare mana tii o gantera de 1 kg, stand in picioare, cu calcaiele usor departate. Ridici mainile astfel incat coatele sa fie la nivelul umerilor (coatele sunt indoite, ganterele sunt usor in spatele capului). Din aceasta pozitie initiala ridici bratele, apoi le cobori incet, cu miscari controlate. Se fac 3 serii a cate 15 repetari.

Exercitiul 4. Tot de gantere vei avea nevoie si pentru acest exercitiu. Stai culcata pe spate, tinand in fiecare mana o gantera si formand o cruce din corp si brate. Din aceasta pozitie mainile se ridica, pana cand ganterele se ating, fara a indoi coatele, apoi se coboara incet, cu miscari controlate. 3 serii a cate 15 repetari sunt suficiente.

Exercitiul 5. Stai in picioare, cu gantere in maini. Ridica mainile deasupra capului, cu ganterele usor incrucisate. Coatele sunt indoite, iar ganterele “privesc” spre jos. Din aceasta pozitie vei ridica mainile, vei indrepta coatele, astfel incat ganterele sa “priveasca” in sus. Sunt necesare 2 serii a cate 20 de repetari.

Exercitiul 6. Acest exercitiu nu are nevoie de prea multe explicatii, deoarece este destul de simplu si de efect: flotarile. Flotarile ajuta la mentinerea unui bust frumos, la conturarea feselor, la reducerea grasimii de pe abdomen si la conturarea bratelor. Executa macar 10-15 flotari pe zi, toate in aceeasi serie, si vei observa rezultatele foarte repede.

Un fel de paralizie s-a instalat la Washington, în momentul în care lumea aştepta o soluţie

Confruntat cu criza financiară, sistemul politic american începe să se clatine. Un fel de paralizie s-a instalat la Washington, exact în momentul în care lumea aştepta o soluţie. Această incapacitate de a lua decizii a sporit deruta în restul lumii, care se teme acum că va plăti costurile contaminării, cum se întâmplă deja în  Europa.

Să sperăm că Statele Unite îşi vor reveni rapid, iar Congresul va aproba până la urmă planul de salvare propus de Administraţie. Fără această decizie, e greu de văzut cum va fi restabilită încrederea şi cum va putea fi stăvilit valul de falimente care ameninţă sectorul bancar.

În vremuri normale, Statele Unite n-ar fi ajuns aici. Să fie acum doar o coincidenţă? Criza a izbucnit exact în momentul în care sistemul politic american este mai fragilizat. La sfârşitul acestui mandat prezidenţial, care bate toate recordurile de nepopularitate, Casa Albă şi-a pierdut întreaga putere de mobilizare. Iar aleşii din Congres au ochii aţintiţi pe scrutinul din 4 noiembrie, când odată cu alegerile prezidenţiale vor avea loc şi cele pentru Camera Reprezentanţilor şi o parte din Senat.

La doar cinci săptămâni distanţă de un scrutin de care depinde supravieţuirea lor politică, două treimi din republicani au „dezertat“, alegând să sprijine planul de salvare, fie pentru că nu e popular, fie pentru că nu corespunde credo-ul lor ultraliberal.

Pentru George W. Bush, incapabil să-şi convingă propriul partid, la fel ca şi pentru Congres, devenit mai nepopular decât Executivul, lovitura e cât se poate de dură. Şi nu-i ocoleşte nici pe cei doi candidaţi la Preşedinţie, Barack Obama şi John McCain, care au sprijinit planul de salvare.

Episodul ilustrează de o manieră cât se poate de limpede criza politică care clocoteşte la foc mic în America de mai multe decenii. În această ţară în care visul american a transpus în realitate cele mai mari realizări, transgresând interesele categoriale, a devenit foarte dificil să se clădească un consens prin compromisuri ce ţin cont de interesul general.

Cum să ceri, în ajunul unor alegeri, sacrificii imediate, în numele unui câştig pe termen lung? Este întrebarea pusă şi repusă în toate democraţiile lumii. Şi e interesant de constatat că Europa, lipsită, totuşi, de mecanismele necesare, a ştiut cum să gestioneze această criză. Pesemne că  „bătrâna Europă“, mai liniştită, mai puţin obsedată de rezultate pe termen scurt, are la îndemână răspunsul pentru excesele capitalismului.

Cele mai nocive E-uri alimentare

Cu siguranta ai citit macar o data eticheta alimentelor pe care le achizitionezi din supermarket si ai observat ca, desi scrie “fara aditivi sau coloranti”, produsul contine E-uri. De fapt, E-urile sunt tot aditivi si coloranti alimentari meniti sa faca produsul sa arate mai bine, sa fie mai gustos, mai aromat si sa reziste pentru mai mult timp pe raft. Adevarulonline.ro iti spune de ce E-uri sa te feresti, care sunt cancerigene si care sunt bune pentru organismul tau.

E-uri cancerigene, de care ar trebui sa te feresti:

– E110, il regasesti in special in dulciuri, sucuri si prajituri;

– E123, interzis in SUA si Rusia, il gasesti in dulciuri jeleuri si branza topita;

– E127, care poate duce la cancer tiroidian, se regaseste in inghetata, alcool, bauturi racoritoare si bomboane;

– E211, interzis in SUA, posibil cancerigen pe care il regasim in bauturi racoritoare;

– E230, E231, E233, interzise in Australia;

– E320, E321 si E211 posibili cancerigeni, folositi drept conservant, se regasesc in cartofi deshidratati, uleiuri vegetale, guma de mestecat, supa concentrata;

– E95 si E954, posibili cancerigeni, ii gasim in guma de mestecat, produse zaharoase, bauturi racoritoare;

– E124, interzis in SUA, il regasim in mezeluri;

– E128, pe care il regasim in carnea de hamburgeri;

– E249, E251 (nitrat de sodiu) si E252 (nitrat de potasiu), posibili cancerigeni, ii regasim in mezeluri si in produsele conservate prin sarare;

– E102 (tratrazina), este un colorant galben pentru bauturi si mustar, care poate duce la aparitia tumorilor tiroidiene sau crize de astm bronsic;

– E155, nociv in special pentru astmatici, determina hiperactivitate si se regaseste in produse de cofetarie (colorant pentru ciocolata).

E-uri periculoase, care chiar daca nu sunt cancerigene, ti-ar putea afecta buna functionare a organismului:

– E228 si E220, provoaca alergii si le gasim in cartofi deshidratati, fructe confiate, bere, vin, otet de vin;

– E315, incetineste absorbtia vitaminei C, slabeste imunitatea organismului, este iritant pentru piele si ochi si il regasim in produsele congelate (carne si peste) si bauturi carbogazoase;

– E425, este toxic respirator;

– E385, antioxidant artificial care duce la tulburari gastrointestinale, la crampe musculare, determina tulburari de metabolism si incetineste coagularea sangelui. Se regaseste in carne de peste, dressing-uri, moluste, produse pe baza de oua;

– E621, provoaca efecte neurotoxice, migrene, greata, arsuri la stomac, boli precum Parkinson sau Alzeihmer si crampe si il regasim in condimente sau supe concentrate;

– E120, E127, E141 si E160 pot provoca alergii;

– E1520, este un indulcitor artificial obtinut din petrol, da depresie, probleme cardiace si poate cauza aparitia dermatitelor. Il gasim in cosmetice, produse de cofetarie, popcorn si inghetata;

– E127 (eritrozina) mai este folosit si drept colorant rosu pentru diferite bauturi, compoturi, alimente si poate provoca mutatii genetice;

– Acidul ascorbic de sinteza apare si sub denumirea de vitamina C, insa nu este acelasi lucru cu vitamina C naturala.

E-uri bune, de care nu ar trebui sa te feresti:

– E306, ajuta la regenerarea celulelor;

– E322, se mai numeste si lecitina si ajuta memoria;

– E300 sau vitamina B2;

– E140, colorant natural folosit in colorarea produselor de patiserie, a cosmeticelor sau a pastei de dinti;

– E407, care este emulsifiant natural;

– E440, acid ascorbic natural sau vitamina C naturala.

Adevarul despre moartea lui Ionut, copilul sfasiat de caini

Moartea copilului de 4 ani, care se spune ca ar fi fost ucis de 6 caini comunitari, este in plina ancheta. Saptamana trecuta, bunica lui Ionut, cea care avea grija de el in momentul in care s-a intamplat tragedia, a povestit in fata anchetatorilor ce s-a petrecut in acea zi.

„Bunica lui Ionuţ a povestit vineri la parchet totul: cu lux de amănunte. Ca o concluzie ar fi că a fost o întâmplare că i-a dus pe nepoţei acolo în parcul Lacul Tei. Au fost în Grozăveşti pentru a-şi face bunica analizele şi, la întoarcere, în Lizeanu, pentru că nu venea tramvaiul spre casă, au luat tramvaiul spre parc. Bunica a declarat că, de obicei, copiii erau aduşi la ea în fiecare dimineaţă până la 3 după amiaza, când ieşea tatăl de la serviciu. Vineri după amiaza, Ionuţ nu a mai vrut să plece de la bunici şi a rămas sâmbătă acolo. Sâmbătă, bunica l-a dus pe Ionuţ în Parcul Tei şi acestuia i-a plăcut. Apoi l-a dus pe copil acasă la părinţi. Luni, tatăl i-a adus bunicii pe cei doi micuţi, ca de obicei. Iar bunica a plecat cu copiii în Grozăveşti să-şi facă nişte analize. De acolo, au venit cu tramvaiul până la Lizeanu, unde au coborât urmând să schimbe tramvaiul spre Biserica Armenească, unde stă bunica. Aşteptând tramvaiul spre Armenească, a venit tramvaiul spre celălalt sens, spre Lacul Tei. I-a întrebat pe copii dacă vrea să-i ducă în parc şi ei au zis că vor. Pentru că lui Ionuţ îi plăcuse acolo. Şi, în parc, s-a întâmplat nenorocirea.

Un detaliu interesant este că bunica i-a spus procurorului că nepoţelul cel mare a venit, după vreo 40 de minute, cu o persoană, un tânăr, care i-a zis bunicii: «Aveţi grijă de el că l-am găsit la Bamboo!»

Când a fost adus de acel tânăr, băiatul i-a spus bunicii: «Ionuţ a murit. L-au mâncat câini». Şi, în secunda următoare, tânărul a dispărut. Fără ca măcar să-i pese că băieţelul spunea că fratele său a fost omorât de câini. Era şi un gardian de faţă când a zis cel mic: «Ionuţ este mort. L-au atacat câinii şi l-au mâncat». E ciudat că acel tânăr a dispărut când a auzit că l-au mâncat câinii pe Ionuţ.

Probabil că mâine sau poimâine vom discuta cu copilul, dar este posibil ca discuţia să nu aibă loc la Parchet. Ceea ce mi se pare mie suspect însă este că, la locul unde s-a găsit trupul neînsufleţit al micuţului Ionuţ, s-a găsit şi o minge. O minge care pare nouă, curată, care nu putea să fie de mult acolo. În condiţiile în care bunica spune că nepoţeii nu au avut nicio minge, ci doar două jucării cu apă. Este ciudat că, din anchetă, nu de la bunică, rezultă că în preajma copilului mort s-a găsit acea minge. Bunica nu ştia de faptul că s-a descoperit o minge
.

Nici eu nici procurorul nu bănuim nimic. În primul rând, procurorul, ca şi mine, ar trebui să înlăture orice fel de suspiciune în acest caz. IML a eliminat fără discuţie chestiunea asta pentru că, în certificatul medico-legal, scrie foarte clar: «Moartea s-a produs ca urmare a hemoragiei externe cauzate de plăgi muşcate canine» sau ceva de genul ăsta”, a spus avocatul familiei Anghel, Bogdan Barbuceanu, pentru ziarul Ring.

Primele analize ADN ale micutului nu dovedesc insa ca acesta a fost atacat de cei sase caini, deoarece probele prelevate din ranile lui Ionut nu contin ADN-ul acelor caini comunitari.

“Am susținut încă de la început că acel copil a fost ucis de un câine de luptă. Era imposibil ca niște câini comunitari să facă acele răni pe trupul copilului. Și era imposibil ca după acest atac, acei câini să stea liniștiți și să dea din coadă. Orice etolog a înțeles că acei câini nu erau vinovați.Poate că unul dintre ei a mirosit copilul și avea urme de sânge pe blană, dar așa cum s-a văzut și la televizor, erau rezultatul unei atingeri, nu erau produse de o mușcătură. A fost o campanie de dezinformare, de învrăjbire a populației. În acest moment, autoritățile sunt obligate să-l identifice pe proprietarul câinelui de luptă vinovat, care a târât corpul în locul în care a fost găsit”, a declarat Marius Marinescu, Președinte al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului.

Familia Anghel, care si-a pierdut in acest mod teribil baietelul, doreste sa ii dea in judecata atat pe Oana Zavoranu, cat si pe Corneliu Vadim Tudor pentru declaratiile facute de acestia.

„Mai nou, părinţii lui Ionuţ mi-au cerut să-i dăm în judecată pe Vadim şi pe Oana Zăvoranu. Mi-a zis şi bătrâna (n.r. – bunica lu Ionuţ) vineri, la Parchet, să-i dăm în judecată că ar fi spus că Ionuţ ar fi fost violat şi muşcat de câini de luptă Rottweiler. Îi aştept la mine la birou să vedem ce e de făcut.

Iau în calcul o eventuală răspundere pentru lansarea acestor ipoteze, dar eu nu i-am auzit pe niciunul (n.r. – nici pe Vadim Tudor, nici pe Oana Zăvoranu) declarând ceva despre acest caz. Şi chiar dacă i-aş fi văzut şi auzit, şi chiar dacă ar fi declarat-o, şi cred că au declarat-o, pentru că am auzit din mai multe surse, nu pot eu să-i dau în judecată pentru că nu este temei juridic. Nu există temei juridic, pentru că este greu de făcut legătura de cauzalitate. Şi care ar fi eventualul prejudiciu? Repet, nu cred că există temei de drept care să aibă reale şanse de succes în instanţă. Singurul temei de drept este cel prevăzut de codul civil cu privire la dreptul la imagine, la integritate, dar aici este ca şi în cazul Elodia, atâta vreme cât cazul este în dezbatere publică, nu cred că se aplică temeiul din codul civil. Mai mult, ei (n.r. -părinţii lui Ionuţ) nu-mi cer să dau în judecată instituţiile media care au preluat ce au zis cei doi, ci îmi cer să-i dau în judecată personal pe Vadim şi pe Oana Zăvoranu. Îi aştept mâine la mine la birou să vedem ce e de făcut„, a spus avocatul familiei, pentru ziarul Ring.

Topul celor mai populare jucării sexuale

Sexshop-urile sunt și vor rămâne un subiect controversat, dat fiind faptul că acestea pun la dispoziția doritorilor jucării sexuale și stimulente erotice cu care nu mulți sunt obișnuiți și prin care este depășită granița practicilor sexuale comune, aflate oarecum sub semnul pudorii.

Multe dintre cuplurile și persoanele celibatare, bărbați și femei deopotrivă, folosesc jucării sexuale pentru a experimenta trăiri și senzații noi, pentru a descoperi care sunt lucrurile și modalitățile prin care propriul apetit sexual, și după caz, al partenerului poate fi stimulat și calea către cele mai înalte culmi ale plăcerii.

În cazul cuplurilor vorbim de asemenea și de alungarea monotoniei din relație, de reîmprospătarea și reinventarea vieții de cuplu. Și pentru a te convinge cât de incitantă și interesantă poate fi vizitarea unui sexshop, te invit să faci asta online,  accesând Placereshop, acesta fiind locul în care găsești cele mai incitante jucării sexuale.

Propun ca în cele ce urmează să îți prezint câteva recomandări în materie de jucării sexuale astfel încât să poți experimenta clipe de neuitat, iar atunci când te hotărești să vizitezi un sexshop să ,,ai deja temele făcute”. 

Jucării sexuale pentru bărbați 

Momentele de singurătate pot deveni mai ușoare prin intermediul masturbatoarelor, care au aspecte și forme cât se poate de reale, potrivite dorințelor și necesităților tale de moment. În momentele în care partenera ta nu se află lângă tine și ți-ai dori să beneficiezi de o partidă de sex oral, ai putea apela la masturbatorul cu aspect de gură. Sunt de asemenea disponibile pe piață și masturbatoare cu formă și aspect de vagin, respectiv de anus. Tot în materie de jucării sexuale disponibile în sexshop-uri și destinate bărbaților sunt și inelele pentru penis, menite să prelungească erecția și să întârzie ejacularea în timpul actului sexual și pompele pentru penis ce au rolul de a îmbunătăți performanțele sexuale. 

Jucării sexuale pentru femei 

Femeile se pot distra cu bine cunoscutele vibratoare, care sunt disponibile în diverse forme, lungimi, grosimi și în același timp funcții și grade diferite de intensitate a vibrațiilor. Dacă vor să încerce ceva mai tradițional, reprezentanțele sexului frumos pot apela la un dildo, diferența dintre un vibrator  și un dildo constând în faptul că cel din urmă  nu dispune de baterii si se utilizează doar manual. O altă jucărie  sexual disponibilă în sexshop-uri și destinată femeilor sunt bilele vaginale, care pe lângă stimulare asigură și  tonifierea si  întărirea mușchilor pelvieni. 

Jucării sexuale pentru cupluri 

Cea  mai populară jucărie sexuală pentru cupluri pe care o găsiți în sexshop-uri este de departe vibratorul We-Vibe. Având forma literei C,  acesta este folosit de  o mulțime de cupluri în timpul preludiului, asigurând stimulare vaginală si  clitoridiană deopotrivă. Dacă vrei  să încingi atmosfera din  dormitor alături de iubitul sau iubita ta, o puteți face începând cu un masaj cu uleiuri stimulatoare sau folosind odorizante de cameră  cu feromoni, menite să accelereze si să intensifice apetitul sexual al  ambilor parteneri  și să amplifice senzațiile resimțite în  timpul partidei de sex. Tot pentru  a obtine senzatii de neuitat în doi puteți începe preludiul mâncând la propriu lenjeria intimă a  partenerului, lenjeria intimă comestibilă fiind o jucărie sexuală care se bucură  de mare  popularitate în rândul clienților secshop-urilor,  ca de altfel  și zarurile erotice fluorescente cu poziții sexuale , sau după caz,  cu porunci sexuale ce vor  alunga orice urmă de monotonie din viața de cuplu și  reîmprospătându-vă relația. 

Acestea fiind spuse, mai mult ca sigur că ti-am stârnit curiozitatea în materie de jucării sexuale, nemairămânând decât să le incerci pe cele care crezi  se potrivesc preferintelor tale și fanteziilor tale.