Poliţia Română a elaborat un proiect, care va fi supus dezbaterii parlamentului, pentru înăsprirea pedepselor în cazul violenţelor, care merg până la închiderea unui local în care a avut loc un incident, a anunţat, ieri, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Modificările vizează, în special, instituirea unui regim sancţionator mai aspru în ceea ce priveşte deţinerea obiectelor înţepător-tăietoare, precum şi posibilitatea suspendării sau închiderii unui local public, de către instanţa de judecată, la propunerea agentului constatator.
Cadoul Mihaelei Radulescu de ziua ei
Pe data de 3 august Mihaela Radulescu a implinit frumoasa varsta de 44 de ani. Vedeta se simte foarte bine in propria-i piele si este chiar fericita. Dana Budeanu, o foarte buna prietena a Mihaelei i-a facut cadou o rochie, creatie proprie. Mihaela a fost atat de incantata de rochita, incat si-a pus cateva imagini pe facebook, alaturi de un mesaj de multumire.
„Se numeste Gypsie Flirtatious – are un nume asa pretios, dar o port de parca m-am nascut in ea. E rochia pe care Dana mi-a daruit-o de ziua mea – stie ca nu-mi plac cadourile, ci darurile, acelea in care pui iubire…. Ma simt frumoasa, tanara si iubita. Azi nu ma poate contrazice nimeni, incercati maine” a scris Mihaela pe reteaua de socializare.
Campionatele Mondiale de gimnastica de la Londra
Elita gimnasticii mondiale şi-a dat întâlnire la Londra, gazdă între 13 şi 18 octombrie a celei de-a 41-a ediţie a Campionatelor Mondiale, competiţie onorată de peste 400 de sportivi din 71 de ţări, inclusiv România, cu 4 fete şi 6 băieţi, ce vor lupta pentru cele 36 de medalii puse în joc.
România are ca obiectiv câştigarea a 1-2
medalii, dar accidentarea Sandrei Izbaşa face şi mai dificilă realizarea
lui. Marian Drăgulescu, Flavius Koczi, Daniel Popescu, Anamaria
Tămîrjan, cei mai experimentaţi şi multipli medaliaţi la marile
competiţii, pot urca pe podiumul mondialelor, dacă îşi vor executa cu
acurateţe şi precizie exerciţiile.
Şase gimnaşti ne vor reprezenta la Londra. Flavius Koczi la 3 aparate,
sol, cal cu mânere şi sărituri; Marian Drăgulescu – sol, sărituri şi
bară fixă; Cosmin Popescu – cal cu mânere, paralele; Daniel Popescu –
cal cu mânere (sărituri); Marius Berbecar – paralele (sărituri).
Antrenorul Nicuşor Pascu va decide după antrenamentul pe podium cine va
fi al 3-lea sportiv la sărituri, între Daniel Popescu şi Berbecar.
Robert Stănescu va concura numai la inele. Lotul băieţilor este similar
cu cel de la Europene, cu o singură excepţie, Alin Jivan a fost înlocuit
de Marian Drăgulescu.
La CM 2007, Daniel Popescu cucerea argintul la sărituri, în timp ce
Flavius Koczi s-a clasat al şaptelea la individual compus. La JO 2008,
Marian Drăgulescu, locul 4 la sărituri, a avut cea mai bună evoluţie, în
timp ce la CE 2009, Koczi a obţinut argintul la sărituri.
La fete, Anamria Tămîrjan şi Ana Porgras vor concura la individual
compus, Gabriela Drăgoi va intra la paralele şi bârnă, iar Diana Chelaru
la sărituri şi sol. În lotul feminin a apărut o singură modificare faţă
de Europene, Sandra Izbaşa, accidentată, a fost înlocuită de Ana
Porgras.
La CM 2007, Stelana Nistor a cucerit 2 medalii de argint la individual
compus şi la bârnă, plus medalia de bronz în concursul pe echipe. La
Beijing, la JO 2008, Sandra Izbaşa a cucerit aurul la sol, iar echipa a
câştigat bronzul. La CE 2009, fetele au obţinut o medalie de argint şi
una de bronz la bârnă, prin Anamaria Tămîrjan şi Gabriela Drăgoi.
Competiţia adună nume grele ale gimnasticii, în pofida unor retrageri
după JO 2008, precum chinezii Zou Kai, Cheng Yibing, He Kexin, care au
câştigat împreună 5 medalii de aur la Beijing, japonezul Kohei Ushimura,
germanul Fabian Hambuechen, brazilianul Diego Hypolito la masculin,
respectiv, rusoaicele Ksenia Semenova, Ksenia Afanesieva, chinezoaicele
Yang Yilin, He Kexin, Xiao Sha, americanca Bridget Sloan, britanica
Elizabeth Tweddle şi nord-coreeanca Hong Un Jong la feminin.
Competiţia debutează marţi 13 octombrie la arena O2 din Londra, bază
sportivă care la JO 2012 va fi gazda gimnasticii şi baschetului, cu
calificările din întrecerile masculine. Miercuri intră în scenă fetele,
cu faza calificărilor pe aparate. Joi este programată finala masculină
la individual compus (orele 20,30 – 23,25), iar vineri finala feminină
(orele 20,30-22,45). Sâmbătă au loc finale pe aparate la sol, cal cu
mânere şi inele la masculin şi respectiv sărituri şi paralele la feminin
(orele 15,00-19,00).
Duminică, în ultima zi, se desfăşoară finale la bară fixă, paralele şi
sărituri la masculin, respectiv, sol şi bârnă la feminin (orele
15,00-19,15).
Pruncii concepuţi după gratii ar putea creşte în închisori
În camerele conjugale din puşcării, deţinuţii beneficiază de 48 de ore de intimitate, iar partidele lor amoroase vor aduce pe lume o nouă categorie de bebeluşi în România. Şi asta pentru că măsurile contraceptive nu sunt obligatorii, cu toate că deţinuţii vor avea la dispoziţie prezervative şi alte mijloace de protejare. Copiii concepuţi după gratii ar putea creşte în detenţie, în condiţii speciale, alături de mamele lor. Conducerea penitenciarului de maximă siguranţă Drobeta-Turnu Severin se gândeşte serios la acest lucru. La nouă luni după darea în folosinţă a tuturor camerelor conjugale din penitenciare, populaţia României va înregistra o creştere însemnată faţă de perioada precedentă prin apariţia valului de prunci concepuţi după gratii. În noua lege se precizează clar că administraţia penitenciarului trebuie să ia măsuri ca persoana condamnată să îşi poată îngriji copilul până la vârsta de un an de zile. Dacă instanţa de judecată nu-i aprobă mămicii respective o întrerupere de pedeapsă, conducerile penitenciarelor vor fi nevoite să amenajeze condiţii speciale pentru creşterea unui bebeluş. În România, doar la Penitenciarul Jilava există o maternitate şi, odată cu înfiinţarea camerelor conjugale, este greu de crezut că aici se vor găsi suficiente locuri pentru toate mămicile încarcerate.
Şeful Penitenciarului de Maximă Siguranţă Drobeta-Turnu Severin, Constantin Bălă, ne-a spus că în camera conjugală din închisoare vor exista prezervative şi alte mijloace contraceptive, însă legea nu-i permite să-i oblige pe partenerii respectivi să le şi folosească. “Există posibilitatea reală ca multe deţinute să rămână însărcinate. Cred că vom fi nevoiţi să amenajăm în penitenciar condiţii în care mama-deţinut să-şi poată creşte copilul până la un an de zile dacă instanţa de judecată nu-i aprobă întrerupere de pedeapsă. În aceste condiţii, femeia cu pricina va fi transferată să nască la maternitatea din Jilava, singura din ţară, apoi va reveni cu bebeluşul. Va trebui să ne adaptăm şi să găsim soluţii pentru fiecare caz în parte. La noi, aici, va fi puţin mai simplu, că, din cei aproximativ 800 deţinuţi, doar 28 sunt femei. Din acestea cred că jumătate au trecut de perioada în care ar mai putea face un copil”, ne-a declarat directorul penitenciarului, Constantin Bălă.
În ţările din Uniunea Europeană se află, de mult, penitenciare în care există copii care s-au născut în detenţie şi care au crescut acolo, numai lângă mama lor. “La o întâlnire cu omologii din Spania, ce a avut loc la Amara, ni s-a arătat pe imagini cum sunt organizaţi în problema conjugală de după gratii. Copiii se duceau în afara închisorii doar la grădiniţă, iar transportul se făcea dus-întors cu o maşină a penitenciarului.
Se întorceau apoi la mamele deţinute, petreceau câteva ore împreună şi doar noaptea stăteau separaţi. Acolo creşteau aceşti copii de la naştere până la liberarea mamei. Ei nu vor fi niciodată stigmatizaţi şi nu va fi menţionat ca loc al naşterii penitenciarul, ci localitatea respectivă!”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Severin, Gheorghe Săvescu.
Trei Cocoşi – un “tun” imobiliar pe axa Băsescu – Cocoş
Firma „Trei Cocoşi” a cumpărat cu nici 100.000 de euro de la municipalitate, în Parcul Herăstrău, un teren cu active care azi valorează peste 4 milioane de euro. Rolul lui Traian Băsescu, primarul general de atunci, a fost să blocheze cererea de retrocedare a moştenitorilor legali până la perfectarea tranzacţiei.
Adevărul vă prezintă culisele unui „tun” imobiliar perfect, conceput, după primele indicii, pe axa Dorin Cocoş – Traian Băsescu. Afacera a constat în cumpărarea unui imobil şi ulterior a terenului aferent la un preţ de 10 ori mai mic decât cel al pieţei de atunci, în cea mai râvnită zonă a Capitalei: Parcul Herăstrău.
Afacerea, facilitată prin omisiune sau neglijenţă în serviciu a primarului Capitalei, Traian Băsescu, a implicat o investiţie de nici 100.000 de euro, care astăzi valorează peste 4 milioane de euro. Legalitatea afacerii este acoperită printr-o lege dată, cum spune primarul Andrei Chiliman, “pentru clientela politică”.
Faptul că familia Dorin Cocoş-Elena Udrea a fost un tandem răsfăţat al regimurilor politice postdecembriste nu mai este de mult o surpriză. Astfel de familii, care au dezvoltat sofisticate sisteme de afaceri în anturaje “avantajoase” din spectrul politic, au devenit o prezenţă aproape obişnuită pe fluxurile de ştiri. Adevărul dezvăluie, cu documente şi mărturii, lanţul afacerii “Trei Cocoşi în Herăstrău”.
Într-o primă fază, în 1999, Primăria Capitalei a închiriat spaţiul din Şoseaua Nordului 7-9 firmei conduse de Dorin Cocoş. Firmă la care, atunci, avea acţiuni şi generalul de justiţie Gabriel Oprea. Într-o a doua fază, după intrarea în vigoare a Legii 10/2002, imobilul “Trei Cocoşi” a fost revendicat de doamna Doina Iliescu, în calitate de moştenitor legal. Revendicarea a fost respinsă de primarul general de atunci, Traian Băsescu. Întâmplător sau nu, dispoziţia de respingere a ajuns cu întârziere la reclamantă.
Mai mult aceeaşi dispoziţie de respingere a ajuns cu un alt număr de înregistrare în contractul de vânzare-cumpărare dintre Primăria Capitalei, prin Primăria Sectorului 1 şi firma “Trei Cocoşi”. Acest act i-a permis firmei ‘Trei Cocoşi” să cumpere la un preţ de garsonieră (90.000 de euro) un imobil care făcea peste un milion de euro. Posibilul adevărat proprietar al imobilului, Doina Iliescu, care nu s-a putut opune vânzării pentru că primarul Traian Băsescu i-a comunicat post-factum decizia de respingere, se luptă şi astăzi, după trei ani, în justiţie să i se facă dreptate. În tot acest timp, potrivit preţul pieţii doamna Doina Iliescu ar fi putut obţine pe închirierea imobilului cel puţin un milion de dolari. Peste câteva săptămâni, mai precis pe 7 aprilie, legea îi va da dreptul firmei „Trei Cocoşi” să vândă imobilul. Vânzare care ar putea atinge peste 4 milioane de euro…
O afacere de milioane la preţ de garsonieră
După cum arată documentele aflate în posesia noastră, în urmă cu exact trei ani, respectiv în primăvara anului 2004, municipiul Bucureşti (reprezentat de fostul primar general Traian Băsescu), prin Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, reprezentat de primarul Vasile Gherasim şi de şeful Comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale, Marinela Adam a vândut către SC “Trei Cocoşi – Complex Internaţional” SRL, spaţiul comercial situat pe Şoseaua Nordului 7-9. Un spaţiu având o suprafaţă construită de 533,58 mp, din care parterul avea o suprafaţă de 267,44 mp, iar subsolul avea 147,94 mp. Preţul acceptat de părţi era de aproape 3.140.000.000 ROL (inclusiv TVA). Adică aproximativ 92.000 de euro, la cursul valutar de 34.000 ROL/euro. Adică preţul unei garsoniere într-o zonă mai acătării. Clădirea vândută se află în interiorul Parcului Herăstrău şi a fost ridicată într-o zonă construită-protejat conform PUZ-ZONE. Mai precis, casa “Trei Cocoşi” se află într-un mic paradis verde şi fiscal, oferit de Parcul Herăstrău.
Concesionare, la preţ simbolic, a terenului de la “Trei Cocoşi”
Cadorisirea “SC Trei Cocoşi – Complexul Internaţional” SRL de către primăria lui Vasile Gherasim nu s-a terminat odată cu contractul de vânzare-cumpărare intermediat de Anca Dinu. După încheierea tranzacţiei imobiliare, aceeaşi comisie condusă de acelaşi primar Gherasim a purces la concesionarea terenului aferent spaţiului comercial din Şoseaua Nordului, în suprafaţă totală de 771,85 mp. Contractul de concesiune s-a făcut pentru o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea ca ea să fie prelungită cu act adiţional, iar jenanta redevenţă stabilită de părţi a fost de 1.469 euro (plus TVA) pentru primii 48 de ani (inclusiv anul 2004), respectiv 1.488 euro (plus TVA) pentru ultimul an.
SC „Trei Cocoşi”, reprezentată în afacere de sora lui Dorin Cocoş
Firma “Trei Cocoşi”, deşi are în istoricul ei nume grele,
precum Dorin Cocoş (soţul fostei consilier prezidenţial Elena Udrea) şi
chiar generalul Gabriel Oprea (fost prefect al Capitalei şi fost numărul
2 în MAI), a fost reprezentată în tranzacţia din aprilie 2004 de o
anume Anca Dinu, o persoană aparent necunoscută şi străină de
controversatul brand “Cocoş”. Numai că doamna Anca Dinu este fiica
Ioanei şi lui Vicor Cocoş, nimeni alţii decât părinţii lui Dorin Cocoş.
Cu alte cuvinte, Anca Dinu este sora lui Dorin Cocoş. De altfel, chiar
la firma “Trei Cocoşi – Complexul Internaţional” SRL pot fi regăsite
personaje care i-au însoţit constant în ascensiunea lor economică şi
politică pe soţii Cocoş: Petre Ion sau Olimpia Ulrich, prezenţi şi în
acţionariatul de la firmele Centrul de Evaluare Medicală şi Testare a
Forţei de Muncă SA (care testa medical “căpşunarii” trimişi în Spania)
şi Elan Group SRL sau Cofigen SA – Geneva, o societate de investiţii
financiare din Elveţia, implicată într-un scandal de corupţie
transfrontalieră. Contractul de vânzare-cumpărare fusese încheiat în
baza unui contract de închiriere, nr. 838/ 08 fev. 2001, dintre firma
“Trei Cocoşi” şi proprietarul de atunci, Administraţia Parcurilor şi
Grădinilor – Consiliul General Bucureşti, şi avusese ca obiect chiar
spaţiul şi terenul aferent indiviz. Condiţiile păreau favorabile
tranzacţiei: Traian Băsescu avea o dublă funcţie – era foarte bun
prieten al Elenei Udrea, prieten al lui Dorin Cocoş şi primar general,
iar ca tartor la Administraţia Parcurilor se manifesta Virgil Cârstea,
cel identificat de curând de ziarişti că încă mai înnoptează într-un
imobil al lui
Băsescu.
Ştergerea urmelor: la “Trei Cocoşi”, o cârciumă libaneză
Prin procesul-verbal de negociere directă nr. 420, Comisia condusă de primarul Gherasim a cedat, deci, spaţiul comercial către “Trei cocoşi” pentru o sumă ridicolă, urmând ca suma să fie achitată până la data de 22 aprilie 2004 cu ordin de plată în contul vânzătorului. Este de menţionat că una dintre clauze prevede în clar interdicţia de înstrăinare a imobilului timp de 3 ani de la data dobândirii. În prezent, fostul spaţiu comercial “restaurant Trei Cocoşi” este administrat printr-o firmă a grecului Michel Boukhalil, care a deschis aici restaurantul cu specific libanez “El Bacha”. Boukhalil este proprietarul societăţilor El Bacha Investment SRL şi Fakhreldine Catering SRL, care operează în Bucureşti mai multe restaurante de lux, inclusiv la Marriott şi Phoenicia. Practicat asiduu de instituţiile edilitare din Bucureşti şi apărat de foştii şi actualii primari, sistemul de acordare directă a unor active ale statului producea un nou caz de notorietate. Un reprezentant al firmei El Bacha, respectiv Toni Beaini, ne-a declarat că, din câte ştie el, localul din Nordului 7-9 ar fi închiriat pe trei ani de la firma “Trei Cocoşi”.
Cer anularea Dispoziţiei nr. 2459/17 februarie 2004, emisă de
primarul general al Capitalei, dispoziţie de care am luat cunoştinţă
prin Internet la data de 16 iulie 2004, nefiindu-mi comunicată.
(din cererea către instanţă a Doinei Iliescu)
Analiştii pieţei imobiliare se crucesc
“Practic, toată afacerea aceasta s-a concentrat asupra terenului. În zona respectivă, ca în multe alte zone de lux din Bucureşti, terenul este mult mai valoros decât clădirea construită pe el”, ne spune Călin Clinciu, un expert în domeniul imobiliar de la Euroest Invest. Cu ajutorul acestuia am încercat să facem o analiză imobiliară a zonei Nordului 7-9 şi, în special, afacerea “Trei Cocoşi”, ca studiu de caz. “În general, în zonele foarte bune, în zonele de lux, se cumpără casele pentru terenul de sub ele şi din jurul lor. Pentru că pe acel teren pot fi ridicate clădiri P + 4, P+6, P= 8 şi aşa mai departe, cu diverse funcţionalităţi (locuinţe, birouri, spaţii comerciale). Practic, pe această suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, pe care o indicaţi dvs., ar putea fi construit un bloc P + 4, întrucât atât permite zona”, mai spune expertul. La preţul de acum al zonei, de 2.500-3.000 euro/metru pătrat, dacă ar fi vândută construcţia aşa cum arată, proprietarul ar putea încasa cel puţin 1,25-1,5 milioane de euro. Dacă ar construi un P+4 pe acel loc, preţul s-ar înmulţi cu 5, adică un P+4 ar costa 6,25-7,5 milioane de euro. Dacă din această sumă s-ar scădea suma de 3-3,5 milioane cât ar costa investiţia, vânzătorul ar rămâne cu aproximativ 3,5-4 milioane de euro. La fel de rentabilă, poate mult mai rentabilă, este închirierea spaţiului propriu-zis. Astfel, proprietarul imobilului (n.r. – care în actele de la tribunal este în continuare firma “Trei Cocoşi”) ar obţine, în anul 2007, 60 euro/mp x 500 metri pătraţi, adică 30.000 euro/lună. “Dacă acest imobil este sau a fost închiriat ca spaţiu comercial, proprietarul ar fi putut obţine între 40-80 euro/metru pătrat/lună. Ăsta este preţul la tot ce înseamnă zona de acolo: Scoala Herăstrău, Cartierul Francez. Cu cât ne apropiem de Primăverii, preţurile cresc cu 20 la sută. În ultimii trei ani, preţurile la închiriere în zonă au crescut cam cu 20 la sută”, ne spune acelaşi expert. În baza acestei informaţii, rezultă că proprietarul de la “Trei Cocoşi” ar fi putut obţine pe chirie 30.000 x 12, adică circa 360.000 de euro în perioada 2006-2007, circa 330.000 în perioada 2005-2006 şi circa 300.000 în perioada 2004-2005. În total, aproximativ un milion de euro. Pe un imobil făcut cadou de primărie la preţul de 90.000 de euro.
Foştii primarii Vasile Gherasim (foto dreapta) şi Traian Băsescu (foto stânga) i-au asigurat în solidar pe acţionarii de la „Trei Cocoşi – Complex Internaţional” SRL că investiţia lor nu este primejduită. Astfel, prin dispoziţii ale primarului general, în februarie 2004, respectiv septembrie 2003, notificările 863/2001 (dosar de revendicare nr. 3724) şi 837/2002 (dosar de revendicare 24539) au fost respinse. Direcţia Juridic Contencios şi Legislaţie a Primăriei Municipiului Bucureşti a putut să emită adresa 9114 din 6 aprilie 2004, prin care se constata că terenul şi imobilele din Şoseaua Nordului 7-9 nu se află sub litigiu.
Persoana care susţine, cu probe şi martori, că este moştenitoarea de drept şi, deci, potenţialul proprietar al imobilelor din Şoseaua Nordului 7-9, ce aparţin în prezent firmei “Trei Cocoşi”, se numeşte Doina Iliescu. O misterioasă doamnă care se ascunde, pentru că spune că se teme. Se teme de nişte oameni puternici, răi, care ar sta în spatele afacerii “Trei Cocoşi”. Doamna Iliescu susţine, cu acte şi martori, într-un dosar aflat la Tribunalul Bucureşti, că este moştenitoarea a peste 18.000 de metri pătraţi de teren în Parcul Herăstrău, teren aflat în aceeaşi zonă cu cele două imobile aparţinând firmei “Trei Cocoşi”.
Doina Iliescu a acceptat să discute, doar telefonic, cu redactorii Adevărului.
Cererea de retrocedare, ţinută temporar „la secret”
Aflăm că întreaga afacere a fost construită în jurul unei menţiuni a municipalităţii (Primăria Capitalei) către reprezentanţii legali ai tranzacţiei (primarul sectorului 1 şi oamenii săi). “Menţionăm că asupra imobilului ce face obiectul prezentului contract nu mai există notificări şi nu mai există solicitări în evidenţa Comisiei pentru Aplicarea Legii 10/2002, deoarece notificarea nr. 863/2001 ce a format obiectul dosarului nr. 3724 a fost respinsă prin dispoziţia primarului general nr.1533 din 19.09.2003 şi nu există litigii, conform adresei nr. 9114 din 06.04.20004, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Juridic Contencios şi Legislaţie”. Deci a existat o notificare pentru “Trei Cocoşi”. Deci există un posibil proprietar.
Diversiune edilitară pentru firma “Trei Cocoşi”
“Ingineria” edilitară este aplicată în dispoziţia nr. 1533, semnată de primarul general Traian Băsescu, prin care face referire la o societate cu sediul în acelaşi loc cu imobilul revendicat, respectiv YACHT CLUB BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, Şos. Nordului nr. 7-9, sector 1. Societate care nu are nicio legătură cu Trei Cocoşi şi căreia, de altfel, i s-a respins notificarea întrucât „nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a calităţii de moştenitor”. Surpriza şi mai mare a fost când am găsit o a doua dispoziţie care a respins o a doua notificare pentru Şoseaua Nordului 7-9. Dispoziţie semnată tot de primarul general. Dispoziţie care în mod inexplicabil şi probabil în afara şi/sau la limita legii (fiind vorba de o minciună prin omisiune) nu apare menţionată în contractul de vânzare. Asta în ciuda faptului că, după câte se va vedea, această a doua dispoziţie a primarului general are legătură directă cu dubioasa afacere “Trei Cocoşi”.
Posibilul proprietar, identificat la tribunal
Întrucât documentul ascuns al primarului general Băsescu spunea că “Prezenta dispoziţie poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare la Secţia Civilă a Tribunalului Bucureşti”, a fost nevoie de un “tur” la toate instanţele din Bucureşti pentru a vedea dacă există sau a existat pe rol un proces civil între Doina Iliescu şi Primăria Capitalei. Cum numele Doina Iliescu figurează pe opisul de şedinţe publice la mai multe instanţe bucureştene, respectiv Judecătoria Sectorului 1, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, am mers pe firul judiciar al cazului, din aproape în aproape. Adevăratul dosar “Trei Cocoşi” l-am găsit la Tribunalul Bucureşti, Secţia a lll-a Civilă. Un dosar destul de gros – peste 500 de pagini. Un dosar care, prin multitudinea documentelor, vorbeşte de la sine. Vorbeşte despre odiseea doamnei Iliescu, despre saga familiei Radu, a cărei unică moştenitoare este doamna Iliescu şi mai ales despre numeroase nedreptăţi. Unele – posibile neglijenţe, intenţionate sau nu, altele – adevărate abuzuri. Abuzuri în serviciu de care Parchetul ar trebui să se sesizeze din oficiu.
Justiţia confirmă proverbul: “Prinde orbul, scoate-i ochii”
Practic, obiectul dosarului “Trei Cocoşi” este un proces civil prin care doamna Doina Iliescu a chemat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general al Capitalei, Ministerul Finanţelor, Primăria Secorului 1 şi SC “Trei Cocoşi – Complex Internaţional” SRL. Conform actelor de la dosar, Doina Iliescu a mandatat, printr-o procură notarială, pe avocatul Lea Pardău să conteste şi să obţină în instanţă “anularea dispoziţiei nr. 2459/17.02.2004”, obligând pârâtul (n.r. – Primaria Capitalei) “să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului teren (18.733 mp) şi două clădiri situate în Şos. Nordului nr. 7-9”. De asemenea, Doina Iliescu, prin mandatarul său, a cerut instanţei, respectiv Tribunalui Bucureşti, “constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 753/7 aprilie 2004, prin care pârâtul nr.1 (n.r. – Primăria Capitalei, repezentată de primarul general Traian Băsescu) a vândut pârâtului nr. 4, SC 3 CI SRL (“Trei Cocoşi” – n.n.), prin Primăria Sectorului 1 (pârâtul nr. 3), imobilul numit generic “3 CI”. Aşa cum am spus, dosarul este plin de documente doveditoare ale presupusului proprietar Doina Iliescu. Documente arse de vreme sau obţinute în copie de la arhivele statului. Documente care dovedesc că înaintaşii familiei Iliescu, respectiv bunicii săi, au deţinut proprietatea încă de la 1911 când au şi construit acest imobil. Imobil în care s-a născut şi a locuit Doina Iliescu până în anii ‘60. Cu toate acestea, instanţa amână de la un termen la altul pronunţarea cauzei. De ce ? Un răspuns posibil ar fi că cineva doreşte cu tot dinadinsul să tragă de timp până la o dată anume. Mai precis, până pe 7 aprilie a.c. când contractul de vânzare-cumpărare îi dă voie societăţii „Trei Cocoşi” să vândă imobilul. Restul e vorba proverbului: „prinde orbul, scoate-i ochii!”.
Legea asta a vrut să creeze o clientelă politică. Legea spune că
poţi să cumperi prin negociere directă. Nu toţi sunt profitori, dar eu
cred că Legea 550/2002 a fost dată pentru aceşti profitori care
reprezintă 10-15 la sută.
Andrei Chiliman
Doina Iliescu: „Mi-e frică, pentru că sunt prea tari”
“Nu vreau să apar în presă. Mi-e frică pentru că sunt prea tari”. Mai mult nu spune, refuzând să facă orice comentariu până la sfârşitul procesului.
Vărul Doinei Iliescu acuză Primăria Capitalei
Un văr al Doinei Iliescu pledează şi el pentru vinovăţia Primăriei Capitalei, care nu a comunicat dispoziţia de respingere a notificării doamnei Iliescu în timp util. Totodată, vărul doamnei Iliescu pledează pentru buna-credinţă a SC “Trei Cocoşi” – cumpărător de bună-credinţă de la un vânzător de rea-credinţă.
Lea Pardău (avocatul Doinei Iliescu): „Acest Oprea a fost cel care, împreună cu Cocoş, a cumpărat acolo”
“În spatele afacerii stă generalul Gabriel Oprea. Aşa am auzit că acest Oprea ar fi fost cel care, împreună cu Cocoş, ar fi cumpărat acolo”. Andrei Chiliman (primar sector 1): „O lege pentru profitori, pentru clientela politică”
“Legea asta a vrut să creeze o clientelă politică. Legea spune că poţi să cumperi prin negociere directă. Nu toţi sunt profitori, dar eu cred că Legea 550/2002 a fost dată pentru aceşti profitori care reprezintă 10-15 la sută. Dacă vreţi, subiectul este foarte delicat pentru că, în 1999, primarul general Lis a inventat o metodă prin care a închiriat unor prieteni ai lui în baza unei fişe de calcul care este o înţelegere între părţi şi care ţine loc de contract de închiriere. Această procedură a continuat şi după Lis (n.r. – pe vremea lui Băsescu, deci) şi nu ştiu dacă nu mai continuă şi azi”.
Vasile Gherasim (ex-primar sector 1): “Acum aflu, de la dvs., că a fost revendicat”
“Era normal să apară semnătura mea pentru că, în perioada aceea, s-au vândut legal foarte multe imobile. Nu aveam de unde să ştiu că imobilul a fost revendicat. Aflu acum de la dumneavoastră”.
Gabriel Oprea (fost prefect al Bucureştilor): „Am făcut parte din societatea «Trei Cocoşi»”
“Confirm că în acel sediu era Fundaţia Colegiul de Apărare Naţională. Confirm şi că mergeam la Trattoria Il Calcio. Nu foarte des, dar mergeam. De când s-a făcut Quattro Stagione nu am fost niciodată. Eu cred că glumiţi când spuneţi că cineva zice că aş sta în spatele acestei afaceri. Eu vreau să vă spun altceva. În anul 1999 sau 2000, am făcut parte din acea societate «Trei Cocoşi», iar în anul 2000, dacă nu mă înşel, am cesionat cele 25 la sută din acţiuni lui Dorin Cocoş. Eu nu mă feresc să spun acum, că nu mai este la modă, că sunt prieten cu Dorin Cocoş. Eu am prieteni şi de la PNL, şi de la PD, şi de la PSD şi de peste tot. Faptul că sunt prieten cu Dorin Cocoş nu este o infracţiune”.
Dorin Cocoş: „Nu sunt eu proprietar – nu mai sunt de cinci ani în firmă”
“Eu nu mai sunt de vreo cinci ani în firmă. Nu sunt eu proprietar. Vă mulţumesc. La revedere”. Şi a închis telefonul.
Liber la vânzarea caselor naţionalizate
Locuinţele de protocol şi reşedinţele demnitarilor, casele naţionalizate achiziţionate de foştii chiriaşi pot fi vândute acum la preţuri uriaşe, deşi nu puţine au fost cazurile când acestea au fost cumpărate pentru sume de nimic. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 223 de voturi pentru şi doar 23 împotrivă, iniţiativa legislativă a deputatului PC Petru Călian, de modificare a Legii 112/1995, care interzicea vânzarea imobilelor pe o perioadă de 10 ani de la achiziţie.
Noua modificare permite şi vânzarea fostelor locuinţe de protocol şi reşedinţe ale demnitarilor, a celor declarate monumente istorice şi din patrimoniul naţional, până în prezent exceptate de tranzacţii.
Ca sa vezi unde stateau proprietarii caselor tip vila din diverse cartiere bucurestene sau de altundeva din tara asta! Sper doar ca cei care si-au revendicat proprietatile imobiliare sa se tina tari, deoarece un imobil nu poate fi vandut fara un certificat fiscal care sa ateste libertatea de sarcini; ori, un imobil contestat in instanta nu poate fi vandut. Dar, Romania, tara tuturor posibilitatilor…
In Romania un imobil poate fi vandut de cineva care nu e proprietarul acestuia, iar cumparatorul poate castiga procesul cu proprietarul de drept pentru ca a fost “de buna credinta” la efectuarea tranzactiei. Asa ca legea oricum nu face nici cat o ceapa degerata.
Angajaţii veniţi din UE, în concurenţă neloială cu românii
Imigranţii din Uniunea Europeană sunt o problemă pentru piaţa muncii din România, potrivit unui studiu de impact realizat în luna martie a acestui an de instituţiile specializate în activitatea cu străinii
Au salarii de trei ori mai mari ca muncitorii autohtoni, sunt angajaţi mai mult pe pile şi relaţii, nu cunosc limba română, creează probleme de integrare şi o atmosferă neplăcută la locul de muncă. Aproape jumătate dintre ei sunt şefi şi directori, cu salarii enorme.
Acestea sunt doar câteva dintre problemele semnalate despre angajaţii străini din România, în studiul de impact „Liberalizarea pieţei muncii în România. Oportunităţi şi riscuri”, realizat de Departamentul pentru Muncă în Străinătate (DMS), Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă (OMFM) şi Universitatea din Oradea.
Pile, cunoştinţe, relaţii, în varianta economiei de piaţă
Cetăţenii din UE care muncesc în România ocupă în general funcţii de conducere sau posturi cheie în organigrama societăţii comerciale în care funcţionează. Numai că ei beneficiază de contracte de muncă nu pe baza unei verificări sau a unei selecţii de aptitudini, ca în cazul angajaţilor români, ci în virtutea unui grad de rudenie sau de prietenie cu angajatorii, se afirmă în studiul menţionat. În plus, prin necunoaşterea limbii române, străinii creează tensiuni în rândul subalternilor, în condiţiile în care nu ocupă posturi cu calificare sub medie. Şi asta în timp ce instituţiile care recrutează forţă de muncă românească pentru export trebuie să-i verifice pe toţi românii care vor să lucreze afară, pentru a vedea dacă ei cunosc limba ţării de destinaţie. Studiul indică, în acest caz, că n-ar fi rău ca şi străinii care activează aici să fie cuprinşi într-un program obligatoriu de însuşire a unor cunoştinţe minime de limba română şi a unor date legate de România. Potrivit autorilor, cheltuielile legate de acest program ar trebui să revină angajatorilor, sprijiniţi de Ministerul Muncii şi de cel al Educaţiei.
Salariul minim, triplu faţă de cel al românilor
În timp ce salariaţii autohtoni primesc o leafă minimă de 370 lei, străinilor trebuie să li se asigure un salariu de minimum 1.077 lei. Ordonanţa de Urgenţă 194/2002, care le condiţionează dreptul de şedere în România, precizează clar că salariul înscris în contractul individual de muncă al unui străin este cel puţin la nivelul salariului mediu pe economie. Legat de această situaţie, studiul mai semnalează un aspect cel puţin anormal. Analiza salariilor şi a locurilor de muncă a cetăţenilor din UE veniţi aici indică şi alte motivaţii. Fie au salarii de 300 Eu pe lună, în condiţiile în care în ţara lor, valoarea ajutoarelor sociale este dublul a ceea ce primesc oficial, declarat în România, fie au salarii enorme – până la 23.000 Eu/lunar – cu care pot face mult mai multe aici decât acasă, dat fiind faptul că impozitele şi taxele sunt mult mai mici decât în ţara lor de origine.
Un alt motiv pentru care emigrează specialiştii noştri
Studiul mai arată că, în 2006, 1.806 străini din UE activau în România. Potrivit datelor de la OMFM, 43% din ei au ocupat funcţii de conducere la angajatori români. Faptul că străinii din UE ocupă posturi de conducere, bine plătite, îngustează posibilitatea tinerilor români cu calificări înalte în domeniile respective, aceştia fiind determinaţi să emigreze. Studiul realizat de DMS, OMFM şi Universitatea din Oradea mai arată că nu există argumente că cetăţenii UE care activează pe piaţa muncii din România „ar completa aptitudinile angajaţilor autohtoni”. Mai mult, transpare din ce în ce mai clar concluzia că există o competiţie neloială, românii care aleg să plece din ţară simţindu-se net dezavantajaţi faţă de străinii care vin să lucreze aici.
Dintre toate problemele semnalate în studiu, cea mai deranjantă mi se pare diferenţa salarială
Paul Păcuraru,
ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse
Ministrul muncii este îngrijorat de situaţie
Diferenţa de tratament dintre angajaţii străini şi cei autohtoni ridică multe întrebări şi pentru oficialii ministerului de resort. Paul Păcuraru , ministru al muncii, familiei şi egalităţii de şanse, se gândeşte serios să schimbe situaţia. „Trebuie neapărat să reevaluăm legislaţia în vigoare. Dintre toate problemele semnalate în studiu, cea mai deranjantă mi se pare diferenţa salarială”, a precizat Păcuraru. El consideră că este şi o dovadă că piaţa muncii merge. „Cu timpul, eu cred că se va ajunge la un echilibru în ce priveşte alegerea de angajaţi dintre străini şi români”, se arată optimist ministrul muncii.
Forţa de muncă nu întinereşte cu cei veniţi din Vest
Nici vârsta lor nu avantajează piaţa muncii din România, care este într-un proces rapid de îmbătrânire. Din cei 142 de cetăţeni din UE care activau acum în România, în primele două luni ale acestui an, 43,43% erau cu vârsta de peste 36 de ani, potrivit datelor existente la OMFM. În 2006, 68% din totalul celor aflaţi la muncă la noi, aveau peste 36 de ani, predominanţi fiind cei din grupa de vârstă cuprinsă între 45 şi 55 de ani. Mai mult de jumătate dintre ei aveau studii superioare de lungă şi scurtă durată. Din punctul de vedere al migraţiei ilegale, studiul precizează că există un număr semnificativ de cetăţeni din UE care au încălcat legislaţia privind permisele de muncă. În 2005 şi 2006, au fost depistaţi 97 de cetăţeni din UE care lucrau ilegal în România, mai ales britanici, portughezi, francezi, italieni şi belgieni, care au „produs” amenzi destul de mari pentru angajatorii lor români.
Românie, biată Românie
Ieri s-a mai prăbuşit un mit! Cel al iubirii fierbinţi dintre “popor” şi tătucul Traian Băsescu. Celor care au pus la cale agitaţia din Piaţa Universităţii le-a scăpat un lucru: participarea mai mult decât jalnică, din punct de vedere numeric, arată că românii au cu totul şi cu totul alte treburi decât să fie chibiţi în războiul dintre două tabere politice. Adunarea din Piaţa Universităţii s-a vrut o demonstraţie de forţă politică. Nu şi-a atins scopul. Că toată povestea de ieri a fost organizată de cineva e evident. A spus-o, în naivitatea sa proverbială, chiar Traian Boc. Mă scuzaţi, Emil Boc! “Acţiunile spontane care sunt organizate nu au nicio legătură cu Partidul Democrat”, a declarat, ieri, liderul PD. Păi dacă sunt “spontane”, cum să fie “organizate”?…
Cum a început manifestaţia de ieri s-a văzut: câteva zeci de clienţi ai instituţiilor geriatrice au dat tonul. Lor li s-au adăugat obişnuiţii gură-cască. Apoi, câteva sute de tineri entuziaşti. Şi, în cele din urmă, grosul: activiştii PD şi PLD. În sfârşit, la ora 19.00, ora de maximă audienţă aleasă strategic de preşedinte pentru a se adresa susţinătorilor, în Piaţa Universităţii vociferau între două şi trei mii de mitingişti. Cam puţin pentru o dragoste atât de fierbinte! Un meci de mijlocul clasamentului din Liga I adună 10.000 – 15.000 de microbişti la un loc…
Mitul mai are de trecut totuşi un hop: referendum sau noi alegeri prezidenţiale? Acolo se va vedea cu adevărat dacă relaţia “popor” – Băsescu are vreo bază. Dacă va ieşi iar sub 50% din electorat, atunci Traian Băsescu are o problemă. Dar de ce referendum sau alegeri? Pentru că nu ştim ce va fi. Pentru că declaraţia “îmi voi da demisia în cinci minute după votul parlamentului” a rămas o simplă promisiune neacoperită. Încă una din multele de acest gen. Deocamdată, până la întrunirea Curţii Constituţionale, avem un preşedinte în funcţie. Doar că el nu se mai numeşte Traian Băsescu, ci Traian Răzgândescu. Aşa cum, la Palatul Victoria, el are un adversar pe măsură: Călin Popescu Răzgândeanu. Răzgândescu a uitat de demisia promisă după suspendare. Răzgândeanu a uitat de demisia promisă pentru convocarea alegerilor anticipate. Asta am votat, asta merităm. Răzgândeanu şi-a motivat renunţarea la demisie prin “interesele României” aflată, atunci, la câteva luni de aderarea la UE. Ieri, Răzgândescu a spus că gesturile sale au ca argument suprem “interesele României”. Biată Românie!
Agitaţia de la Universitate s-a vrut o demonstraţie de forţă politică. Nu şi-a atins scopul. Românii au cu totul şi cu totul alte treburi.
Românie, biată Românie
Ieri s-a mai prăbuşit un mit! Cel al iubirii fierbinţi dintre “popor” şi tătucul Traian Băsescu. Celor care au pus la cale agitaţia din Piaţa Universităţii le-a scăpat un lucru: participarea mai mult decât jalnică, din punct de vedere numeric, arată că românii au cu totul şi cu totul alte treburi decât să fie chibiţi în războiul dintre două tabere politice. Adunarea din Piaţa Universităţii s-a vrut o demonstraţie de forţă politică. Nu şi-a atins scopul. Că toată povestea de ieri a fost organizată de cineva e evident. A spus-o, în naivitatea sa proverbială, chiar Traian Boc. Mă scuzaţi, Emil Boc! “Acţiunile spontane care sunt organizate nu au nicio legătură cu Partidul Democrat”, a declarat, ieri, liderul PD. Păi dacă sunt “spontane”, cum să fie “organizate”?…
Cum a început manifestaţia de ieri s-a văzut: câteva zeci de clienţi ai instituţiilor geriatrice au dat tonul. Lor li s-au adăugat obişnuiţii gură-cască. Apoi, câteva sute de tineri entuziaşti. Şi, în cele din urmă, grosul: activiştii PD şi PLD. În sfârşit, la ora 19.00, ora de maximă audienţă aleasă strategic de preşedinte pentru a se adresa susţinătorilor, în Piaţa Universităţii vociferau între două şi trei mii de mitingişti. Cam puţin pentru o dragoste atât de fierbinte! Un meci de mijlocul clasamentului din Liga I adună 10.000 – 15.000 de microbişti la un loc…
Mitul mai are de trecut totuşi un hop: referendum sau noi alegeri prezidenţiale? Acolo se va vedea cu adevărat dacă relaţia “popor” – Băsescu are vreo bază. Dacă va ieşi iar sub 50% din electorat, atunci Traian Băsescu are o problemă. Dar de ce referendum sau alegeri? Pentru că nu ştim ce va fi. Pentru că declaraţia “îmi voi da demisia în cinci minute după votul parlamentului” a rămas o simplă promisiune neacoperită. Încă una din multele de acest gen. Deocamdată, până la întrunirea Curţii Constituţionale, avem un preşedinte în funcţie. Doar că el nu se mai numeşte Traian Băsescu, ci Traian Răzgândescu. Aşa cum, la Palatul Victoria, el are un adversar pe măsură: Călin Popescu Răzgândeanu. Răzgândescu a uitat de demisia promisă după suspendare. Răzgândeanu a uitat de demisia promisă pentru convocarea alegerilor anticipate. Asta am votat, asta merităm. Răzgândeanu şi-a motivat renunţarea la demisie prin “interesele României” aflată, atunci, la câteva luni de aderarea la UE. Ieri, Răzgândescu a spus că gesturile sale au ca argument suprem “interesele României”. Biată Românie!
Agitaţia de la Universitate s-a vrut o demonstraţie de forţă politică. Nu şi-a atins scopul. Românii au cu totul şi cu totul alte treburi.
Creşteri spectaculoase pentru chiriile magazinelor de cartier
În acelaşi timp, specialiştii pieţei imobiliare spun că preţul metrului pătrat în malluri intră pe o pantă descendentă
Proprietarii de spaţii comerciale situate stradal în cartierele bucureştene au motive de mulţumire. Chiria pentru un astfel de imobil a înregistrat cea mai mare creştere de pe piaţa de profil, majorându-se cu până la 40% faţă de perioada similară a anului trecut. Asta în timp ce chiriile în malluri, spun specialiştii companiei Regatta, vor scădea datorită sporirii consistente a ofertei de acest tip.
Astfel, cu un preţ de până la 60 de euro pe metrul pătrat, magazinul de cartier pare una dintre cele mai rentabile investiţii imobiliare. Un calcul simplu arată că un spaţiu de 100 de metri pătraţi poate genera un venit anual de peste 70.000 de euro doar din închiriere. Şi, în general, aceasta este suprafaţa căutată de clienţi. Cine sunt aceştia? De regulă bănci sau alte instituţii finaciare, lanţuri de farmacii, cazinouri, reţelele de magazine IT sau showroomuri.
„Faţă de 2006 preţurile au crescut cu aproximativ 20% pe arterele din zona ultracentrală şi cu circa 30-40% în cartiere. Creşterea este mai mare în cartiere datorită extinderii reţelei bancare şi a magazinelor. După acoperirea zonei centrale, acestea s-au orientat spre marile aglomerări urbane. Pentru 2008 estimăm menţinerea trendului crescător, însă la o viteză mai lentă”, a declarat Carmen Godeanu, senior real estate broker în Departamentul spaţii industriale şi comerciale al Regatta.
Magheru şi Brătianu deschid topul celor mai scumpe locaţii
Cele mai mari chirii pentru spaţiile stradale din Bucureşti se înregistrează pe bulevardele Magheru şi Brătianu, unde închirierea unui metru pătrat costă circa 150 de euro pe lună. Pe alte artere din Capitală, precum Calea Victoriei sau Dorobanţi, chiria lunară este cuprinsă între 80 şi 100 de euro pe metru pătrat. Aceasta scade odată cu depărtarea de centru. Pe şoseaua Ştefan cel Mare, pe Calea Moşilor şi pe Mihai Bravu, nivelul ajunge la 50 de euro pe metru pătrat pe lună. „Preţurile variază în funcţie de locaţie şi de suprafaţă. În cazul acestui tip de proprietăţi intervine un nou factor, vadul comercial. Acesta este la fel de important, la fel ca locaţia şi suprafaţa în stabilirea preţului”, precizează Godeanu.
Tendinţe pe piaţa chiriilor spaţiilor comerciale
Estimările companiei CB Richard Ellis arată că, până la sfârşitul acestui an, vor intra pe piaţa spaţiilor comerciale aproximativ 150.000 de metri pătraţi. Totodată, aceştia spun că marii retaileri îşi vor îndrepta atenţia către zonele de sud şi est ale Bucureştiului. Această tendinţă este deja vizibilă în cazul preînchirierilor semnate de Cora, Mobexpert sau BauMax în cadrul proiectului Sun Plaza. În acelaşi timp, specialistul companiei Regatta apreciază că spaţiile stradale nu se vor extinde semnificativ ca număr şi ca suprafaţă. În marea majoritate, acestea sunt situate la parterul blocurilor vechi, iar noile dezvoltări nu au, în general, asemenea spaţii. Doar unele clădiri de birouri au proiectate spaţii comerciale, care sunt însă ocupate de bănci sau de unităţi de alimentaţie publică, respectiv cafenele sau restaurante. O altă caracteristică a pieţei semnalată de Godeanu este scăderea drastică a numărului de magazine de îmbrăcăminte şi încălţăminte situate în spaţiile comerciale stradale. Tot mai adesea, proprietarii de astfel de afaceri preferă mallurile şi galeriile comerciale.
