Campionatele Mondiale de gimnastica de la Londra

Elita gimnasticii mondiale şi-a dat întâlnire la Londra, gazdă între 13 şi 18 octombrie a celei de-a 41-a ediţie a Campionatelor Mondiale, competiţie onorată de peste 400 de sportivi din 71 de ţări, inclusiv România, cu 4 fete şi 6 băieţi, ce vor lupta pentru cele 36 de medalii puse în joc.

România are ca obiectiv câştigarea a 1-2 medalii, dar accidentarea Sandrei Izbaşa face şi mai dificilă realizarea lui. Marian Drăgulescu, Flavius Koczi, Daniel Popescu, Anamaria Tămîrjan, cei mai experimentaţi şi multipli medaliaţi la marile competiţii, pot urca pe podiumul mondialelor, dacă îşi vor executa cu acurateţe şi precizie exerciţiile.

Şase gimnaşti ne vor reprezenta la Londra. Flavius Koczi la 3 aparate, sol, cal cu mânere şi sărituri; Marian Drăgulescu – sol, sărituri şi bară fixă; Cosmin Popescu – cal cu mânere, paralele; Daniel Popescu – cal cu mânere (sărituri); Marius Berbecar – paralele (sărituri). Antrenorul Nicuşor Pascu va decide după antrenamentul pe podium cine va fi al 3-lea sportiv la sărituri, între Daniel Popescu şi Berbecar. Robert Stănescu va concura numai la inele. Lotul băieţilor este similar cu cel de la Europene, cu o singură excepţie, Alin Jivan a fost înlocuit de Marian Drăgulescu.

La CM 2007, Daniel Popescu cucerea argintul la sărituri, în timp ce Flavius Koczi s-a clasat al şaptelea la individual compus. La JO 2008, Marian Drăgulescu, locul 4 la sărituri, a avut cea mai bună evoluţie, în timp ce la CE 2009, Koczi a obţinut argintul la sărituri.
La fete, Anamria Tămîrjan şi Ana Porgras vor concura la individual compus, Gabriela Drăgoi va intra la paralele şi bârnă, iar Diana Chelaru la sărituri şi sol. În lotul feminin a apărut o singură modificare faţă de Europene, Sandra Izbaşa, accidentată, a fost înlocuită de Ana Porgras.

La CM 2007, Stelana Nistor a cucerit 2 medalii de argint la individual compus şi la bârnă, plus medalia de bronz în concursul pe echipe. La Beijing, la JO 2008, Sandra Izbaşa a cucerit aurul la sol, iar echipa a câştigat bronzul. La CE 2009, fetele au obţinut o medalie de argint şi una de bronz la bârnă, prin Anamaria Tămîrjan şi Gabriela Drăgoi.

Competiţia adună nume grele ale gimnasticii, în pofida unor retrageri după JO 2008, precum chinezii Zou Kai, Cheng Yibing, He Kexin, care au câştigat împreună 5 medalii de aur la Beijing, japonezul Kohei Ushimura, germanul Fabian Hambuechen, brazilianul Diego Hypolito la masculin, respectiv, rusoaicele Ksenia Semenova, Ksenia Afanesieva, chinezoaicele Yang Yilin, He Kexin, Xiao Sha, americanca Bridget Sloan, britanica Elizabeth Tweddle şi nord-coreeanca Hong Un Jong la feminin.

Competiţia debutează marţi 13 octombrie la arena O2 din Londra, bază sportivă care la JO 2012 va fi gazda gimnasticii şi baschetului, cu calificările din întrecerile masculine. Miercuri intră în scenă fetele, cu faza calificărilor pe aparate. Joi este programată finala masculină la individual compus (orele 20,30 – 23,25), iar vineri finala feminină (orele 20,30-22,45). Sâmbătă au loc finale pe aparate la sol, cal cu mânere şi inele la masculin şi respectiv sărituri şi paralele la feminin (orele 15,00-19,00).

Duminică, în ultima zi, se desfăşoară finale la bară fixă, paralele şi sărituri la masculin, respectiv, sol şi bârnă la feminin (orele 15,00-19,15).

Related Articles

Ultimele Articole