Cum e posibil, veti spune, daca exista o singura credinta si un singur Dumnezeu, iar scopul este comun, adica mantuirea sufletului, sa existe doua biserici? Si cum s-a ajuns la acest lucru? Oare diferentele sunt cu adevarat importante sau este doar o chestiune de orgoliu din partea ambelor parti?
Cele doua biserici s-au format prin divizarea bisericii primare, avand la baza un motiv politic – primatul papal ce ofera episcopului de Roma suprematia intregii biserici. Partea greaca nu este de acord, prin urmare rezulta doua biserici nascute din aceeasi mama, deci surori. Cei care pastreaza traditia veche isi iau denumirea de Biserica Dreptei Credinte sau Ortodoxa, iar cei noi iau denumirea de Biserica Universala sau Romano-Catolica. Inainte de a vorbi despre diferentele dintre catolici si ortodocsi, sa rasfoim putin paginile istoriei si sa readucem in actualitate evenimentele care au dus la scindarea bisericii originare. S-a intamplat acum aproape o mie de ani…
Marea Schisma
Cea mai grava ruptura dintre cele doua biserici are loc la 16 iulie 1054, sub denumirea de Marea Schisma. Totusi, divergentele dintre cele doua culte crestine au fost si inainte si dupa aceasta data. Scanteia se aprinde in anul 858. Ca urmare a unor reprosuri primite de la patriarhul Ignatius privind viata particulara nu tocmai corecta, imparatul Constantinopolului il obliga pe acesta sa demisioneze si il exileaza. Il inlocuieste imediat cu cu un filosof laic, considerat “cel mai deosebit politician si diplomati al vremii sale. Numele lui este Photius. Dorind sa fie recunoscut de autoritatea religioasa de la Roma, noul patriarh trimite o scrisoare in acest sens Papei Nicolas I. Acesta insa cunoaste motivul exilarii lui Ignatius si, chiar daca oamenii lui decid ca numirea este legitima, el reconsidera cazul si respinge cererea lui Photius. Incepe conflictul.
Bizantinii ignora decizia papei si nu raspund scrisorii, considerand ca Nicolas isi depaseste atributiile intervenind personal in problemele altui patriarhat. Divergentele continua. Apogeul este atins in vara anului 1054, cand Patriarhul Mihail Cerularie inchide bisericile latine din Constantinopol alungand calugari si preoti. Intervine Papa Leo al lX-lea, care trimite o delegatie pentru impacare. Aceasta nu este acceptata. Ca urmare, cardinalul Humbert, insotit de alti trimisi ai Papei, intra in biserica Hagia Sofia din Constantinopol si chiar inaintea slujbei pune pe altar o bula papala, document ce-i excomunica pe patriarhul Cerularie si afiliatii lui. Acestia neaga, la randul lor, autoritatea papei. La vremea respectiva nimeni nu a putut evalua marea ruptura dintre cele doua parti. Ca dovada, chiar si dupa 1054, relatiile de prietenie au continuat. Parea o neintelegere care se putea rezolva cu tact pe cale diplomatica. Insa cruciadele au adancit prapastia atat de mult incat…
Moarte in numele iubirii
Cruciadelor li se mai spun si razboaie sfinte, pentru ca obiectivul principal il constituie eliberarea asa-numitelor locuri sfinte (Ierusalim) de sub dominatie musulmana. La aceste expeditii participa toate clasele sociale, fiecare avand propriile interese: taranii pentru ca sunt foarte saraci, dar solidari, orasenii spera in posibilitatea unei noi piete de desfacere, principii urmaresc dobandirea unor noi proprietati, prestigiu si… glorie. Initiate la apelurile diversilor papi, care voiau sa inlature efectele schismei si care doreau sa-si impuna suprematia asupra intregii lumi sub o ideologie crestina, cruciadele au degenerat in adevarate razboaie Declansate de ambitiile mai marilor vremii.
Astfel, in numele iubirii, au loc masacre, jafuri, oamenii sunt exploatati, executiile individuale sau in masa sunt la ordinea zilei. Nu sunt crutate nici femeile, batranii sau copiii nevinovati. Aceste razboaie, care-si pierd pe parcurs idealul, se intind pe o perioada de doua sute de ani si sunt enumerate dupa perioadele in care se desfasoara. Totusi, din aceasta nebunie rezulta un amestec, o alchimie care uneste Orientul cu Occidentul. Astfel, doua civilizatii, doua culturi diferite se influenteaza reciproc si are loc o infuzare de literatura, arhitectura, filosofie care nu fac decat sa imbogateasca si sa largeasca orizonturi pana atunci limitate.
Capul bisericii si infailibilitatea
In timp ce Biserica Ortodoxa afirma ca Iisus Hristos este capul bisericii si piatra de temelie pe care se sprijina aceasta, catolicii atribuie aceasta functie Papei, care este considerat urmas al Apostolului Petru. Ca sa-si sustina afirmatiile, ei folosesc vorbele Mantuitorului: “Si Eu iti zic tie ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. Si-ti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamant va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri. (Matei, cap. 16, vers. 17-18). Actualul papa este considerat al 267-lea urmas al lui Petru. Alta polemica, iscata in cele doua biserici, este legata de infailibilitatea papei cand decreteaza ex. cathedra (cu autoritate primita de la Dumnezeu prin puterea cheilor) in materie de credinta si de morala. El poate lua decizii singur si chiar stabili dogma. In timp ce la ortodocsi, in cazul luarii unor decizii importante, se fac sinoade, analizandu-se situatia data de catre mai multi episcopi si preoti, dupa care se stabileste dogma si autenticitatea ei.
Filioque: Purcederea Duhului Sfant si de la Fiul
Religia catolica modifica simbolul credintei, afirmand ca Duhul Sfant purcede atat de la Tatal, cat si de la Fiul. Si iata cum suna pasajul in cauza: “Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul care vine de la Tatal si de la Fiuli. La ortodocsi crezul apare in varianta originala fara niciun fel de modificare – “Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcedei. Raspunsul este in Evanghelia dupa Ioan: “Iar cand va veni Mangaietorul, pe care Eu il voi trimite voua de la tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Minei (Ioan, cap. 15, vers. 26). Ei considera ca adaugarea lui “filioquei ar fi gresita din punct de vedere teologic. Mai mult, Simbolul Credintei este considerat proprietate comuna a intregii biserici si orice modificare trebuie facuta intr-un conciliu ecumenic. Referitor la acest subiect, Patriarhul Constantinopolului, Photius, merge pana intr-acolo incat il considera pe Papa Nicolas “un eretic care face ravagii in via Domnuluii.
Purgatoriul
Un alt punct de divergenta intre cele doua culte este locul de tranzitie catre paradis – purgatoriul. In timp ce ortodocsii cred ca sunt doar doua alternative ale sufletului dupa moarte, adica rai si iad, catolicii sustin ca ar mai fi un loc intermediar, unde sufletul are nevoie de un timp pentru a-si curati imperfectiunile si haina de nunta care reprezinta sufletul. Altfel nu are acces in cerul lui Dumnezeu unde, dupa cum afirma scriptura, “nimic necurat nu va intrai. Purgatoriul este ca o sansa ce se da sufletelor celor care mor cu pacate usoare sau nu au ispasit suficient pe pamant. Ei exemplifica acest lucru cu ajutorul parabolei lui Iisus despre bogatul nemilos si saracul Lazar ca o prapastie intre locul de suferinta in care se afla bogatul si locul de fericire unde se afla Lazar – “Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noii (Luca, cap. 16,vers. 26).
Neprihanita zamislire
Si catolicii, si ortodocsii o cinstesc pe Fecioara Maria. Ea este cea din care s-a nascut Isus Hristos. Din punctul de vedere al ortodocsilor, este nascuta in chip firesc din Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii celor doi, si nu a fost scutita de pacatul stramosesc. Catolicii considera ca Sfanta Fecioara a fost neprihanit zamislita, scutita de pacatul stramosesc pentru ca din trupul ei avea sa se nasca insusi Fiul lui Dumnezeu. Daca ea ar fi fost conceputa prin pacatul stramosesc, afirma catolicii, nu ar fi fost cea plina de har. In plus, parintii Fecioarei erau in imposibilitatea de a avea copii si de aceea a fost zamislita in mod miraculos.
Euharistia si casatoria
Ortodocsii folosesc la liturghie paine dospita, catolicii – paine nedospita, argumentand ca aceasta s-a folosit la Cina cea de Taina. Pe de alta parte, la catolici, sfintirea darurilor nu se face prin rugaciuni de invocare a Sfantului Duh, cum fac ortodocsii la Sfanta Epicleza. Ei afirma ca darurile se sfintesc singure prin rostirea vorbelor – “Luati, mancati… etc.i. De asemenea, preotii catolici nu se casatoresc, in timp ce cei ortodocsi, da. Casatoriile laicilor sunt si ele diferite. In timp ce Biserica ortodoxa admite divortul (fiind permisa cununia de mai multe ori), catolicii nu admit divortul. Ei spun ca o casatorie trebuie sa fie indisolubila, adica nu se desface decat prin moartea unuia dintre soti. Ei argumenteaza cu raspunsul lui Iisus cand a fost intrebat daca ii este permis unui barbat sa-si lase sotia: “De aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa si se va lipi de nevasata sa si cei doi vor fi un singur trup. Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a unit Dumnezeu omul sa nu desparta. Eu va spun ca oricine isi lasa nevasta, afara de pricina de desfrau, si ia pe alta este adulter si cine ia de nevasta pe cea lasata de barbat este adulter (Matei 19, 3-9)i.
O lupta fara sens
Diferente sunt multe. Nimeni nu ne lamureste daca acestea sunt adevaratele piedici in procesul de reunificare. De exemplu, semnul crucii se face la ortodocsi de la dreapta la stanga pe cand la catolici, de la stanga la dreapta. Explicatia ar fi pusa pe seama efectului de oglinda. La catolici, botezul se face prin stropire, pe cand la ortodocsi – prin afundare in apa. Apoi, unii cinstesc icoanele, in timp ce ceilalti – statuile. Catolicii considera ca Maica Domnului nu a murit, ci a fost luata direct la cer, in timp ce ortodocsii cred ca mai intai a murit si apoi a fost ridicata la cer… Aceste diferente sunt de multe ori de neinteles pentru credinciosul de rand, care nu pricepe de ce nu se recurge la o conciliere si o reunificare a celor doua biserici surori. Apartenenta religioasa trebuie sa fie o fereastra deschisa spre oameni si cand exista scopuri comune… se vorbeste tot mai des despre ecumenism. O stradanie de a reface unitatea bisericii care suspina sub greutatea unei lupte fara sens.