Katherina Husak a reusit sa ramana la Praga, dar a decis sa se intoarca in Ucraina. Husak, in varsta de 23 de ani, a petrecut mai bine de 10 ore in Przemysl, Polonia, duminica, asteptand sa se imbarce intr-un tren care sa o duca la Lviv, poarta ucraineana catre Europa, floarea Galitiei austro-ungare si martora la cele mai grave atrocitati din secolul al XX-lea.
De la Stalin la Hitler. Nu departe de Lviv se afla casa lui Husak; a vrut sa se intoarca „pentru a ajuta cat mai mult” pentru a face fata invaziei ruse. Cu castile isi petrecea timpul ascultand muzica. Tatal ei, mobilizat de guvern pentru a lupta cu inamicul, o astepta acasa.
Husak si-a parasit tara joia trecuta pentru a-si insoti fratele de 12 ani in Cehia, unde locuieste mama lui. Nu a stat, a preferat sa-si ajute tara, „daca era nevoie, cu armele”. Trenul care trebuia sa o duca pe ea si alte aproximativ 300 de persoane in Ucraina si-a intarziat plecarea fara a anticipa cand va incepe. Multi ucraineni precum Husak petreceau noaptea la gara, acoperindu-se de frig si zapada intermitenta cu paturile pe care zeci de voluntari le-au impartit printre ei. Intre armata poloneza si mai multe ONG-uri, acestia au distribuit si alimente si bauturi calde.
Trenurile care vin din Ucraina si sosesc in Przemysl pline de femei si copii sunt golite dribling de politia de frontiera poloneza. Autoritatile vor sa impiedice acest mic municipiu si celelalte puncte de frontiera sa devina o tabara de refugiati. 368.000 de oameni au parasit Ucraina de joia trecuta, potrivit ONU.
La coada pentru tren, verii Yevhen si Nikolai Hrytsenko au fraternizat cu Husak. Cei doi barbati de 43 de ani lucreaza in Germania si si-au luat concediu pentru a lupta. Ei isi au sotiile si copiii in Zaporizhia, un oras ucrainean de pe raul Nipru. „Este primul nostru razboi”, explica Yevhen, care recunoaste ca este speriat. Si dezvaluie, cu un strop de emotie, ca fiul sau de 22 de ani s-a inrolat deja: „Nu puteam sa-l las singur”.
Politia poloneza a anuntat dupa-amiaza tarziu ca trenul de la Przemysl la Lviv nu va pleca decat a doua zi si ca multe dintre vagoane vor fi incarcate cu material umanitar. Alternativa de intrare in Ucraina era sa luam autobuzele pe care autoritatile le-au inchiriat la gara pentru a-i aduce pe cei care au ales sa treaca granita pe jos, la 15 kilometri de Przemysl. De cealalta parte, dupa o plimbare de mai bine de cinci kilometri, asteptau soferi care transportau oameni la Lvov gratuit sau pe bani.
Exod de femei si copii
Eroismul celor care se pregatesc sa lupte pentru tara lor este paralel cu cel al mamelor care parasesc Ucraina pentru a-si asigura siguranta copiilor. Exodul ucrainean este alcatuit din femei si copii care au rude in Europa dispuse sa le dea adapost, sau activisti din toata Europa care ofera un acoperis, nu doar in Polonia, ci si in Cehia, Lituania, Germania sau Estonia.
Familia Leylei Prosvietova a reusit sa paraseasca Przemysl la Gdansk, in nordul Poloniei, deoarece patronul firmei de coafura in care lucreaza s-a oferit sa o insoteasca in duba lui pentru a le ridica. Tomasz Jachnicki si Prosvietova s-au alaturat surorii si fiicei lor in fata unui munte de sticle de apa si tavi cu mancare calda pregatite de asociatiile poloneze.
Un voluntar i-a oferit nepoatei de cinci ani a Prosvietovei un bloc de desen si pixuri. In timp ce a prezentat-o in premiera pentru a colora figuri de animale si flori, ea si Jachnicki au vrut sa sublinieze, cu voce scazuta, ca nu sunt de acord ca in trenurile care pleaca din Ucraina se aflau tineri africani. „Ei iau locuri departe de femeile si copiii ucraineni”, a criticat Prosvietova. Acesti cetateni africani fugeau si ei de un razboi in care intamplarea i-a facut victime. Tineri precum ivorianca Samira, care studia stiinte de afaceri la Kiev, sau nigerianul Oluwa Femi, care facea de doua luni un curs de limba slava in capitala Ucrainei: „Sa stai in oras este foarte periculos, am auzit bombele. si impuscaturi in orice moment.
Sora Judie, o calugarita poloneza din Congregatia Fiicele Franciscane ale Milei, alerga prin statie pregatindu-se pentru sosirea unui grup de studenti la medicina ecuadorieni. O manastire din Polonia le-ar gazdui pe toata durata razboiului. Judie parea sa nu simta frigul, in ciuda faptului ca purta doar un obicei, un pulover pe dedesubt si sandale fara sosete. In spaniola, o limba pe care o domina pentru ca mama lui locuieste la Madrid de 30 de ani, il intreaba pe acest jurnalist ce parere au spaniolii despre razboi. La fel i-a cerut Valery, un marinar in varsta de 58 de ani, care si-a demisionat saptamana trecuta la slujba din Egipt pentru a se intoarce alaturi de sotia sa la Odesa. In acest port de la Marea Neagra, asediat de rusi, Valery a asigurat ca, daca ar trebui sa moara, o va face multumit, regretand doar ca fiul sau nu i-a oferit inca un nepot.
