Ordonanta de Urgenta 50/2010, menita sa transpuna in legislatia romaneasca o directiva europeana, a generat un val de agitatie care separa in doua tabere aproape ostile bancile si clientii acestora. Nemultumirile initiale au provenit din faptul ca nu exista o interpretare univoca a actului normativ, iar bancile recurg la interpretari individuale care, in opinia consumatorilor-clienti, fenteaza legea si mentin costuri usturatoare pentru credite.
Ce prevedea Ordonanta 50/2010 privind creditele?
Prin OUG 50/2010, intrata in vigoare pe 21 iunie 2010, s-a stipulat ca modalitatea de calcul a dobanzii variabile la credit nevoi personale trebuie sa se faca dupa formula: Robor/Euribor (indicatori de referinta independenti) plus o anumita marja, fixata pe intreaga durata a contractului. Nu exista la acel moment decat o alternativa, si anume, oferta de creditare cu dobanda fixa stabilita pe toata perioada de rambursare.
Punctul nevralgic in aplicarea acestor prevederi a fost retroactivitatea. In ordonanta se prevedea aplicarea dispozitiilor sale si la creditele aflate in derulare, ceea ce inseamna un efort pe care bancile nu s-au aratat prea dispuse sa-l faca. Comunitatea bancara nu a incetat sa faca lobby pe langa autoritati pentru modificarea acestui act normativ in sensul limitarii lui la prevederile directivei europene (eliminarea retroactivitatii), insa nu au existat pana acum semnale clare ca se va intreprinde ceva in acest sens.
„Consideram ca, daca se va aplica si la creditele vechi, trebuie ca ordonanta sa fie clara si cu aplicabilitate fara echivoc, astfel incat sa se evite ceea ce se intampla in acest moment. Ati vazut clienti nemultumiti, oameni care merg si-si pierd timpul prin tribunale. Nu acesta era scopul”, declara Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor la acel moment.
Guvernul nu a elucidat problema nici dupa atatia ani, ci a sporit si mai mult confuzia, printr-un angajament de eliminare a retroactivitatii din actul normativ, asumat in scrisoare suplimentara de intentie catre FMI. Ulterior, oficialii nici nu au negat, nici nu au confirmat acest angajament.
In timp ce clientii cereau – inclusiv in instante, reduceri ale dobanzilor devenite sufocante de la un an la altul, bancile au facut tot posibilul sa le mentina la nivelul la care se aflau in iunie 2010, in momentul adoptarii ordonantei. Bancherii isi sustineau cauza, spunand ca vor trece la o formula de calcul transparenta, insa nu vor modifica dobanzile. Pentru a atinge acest obiectiv, bancile pot sa adauge in calculul lor un procent de ajustare a nivelului dobanzii de referinta, pe langa marja autorizata peste indicatorii Robor/Euribor.
Termenul limita de modificare a contractelor de credit aflate in derulare fusese prevazut pentru sfarsitul lunii septembrie 2010. Ce s-a intamplat de fapt?
Cum s-a aplicat ordonanta privind creditarea?
In cea mai mare parte – simplu. Bancile au trecut toate costurile de la diversele categorii contractuale in singurul comision acceptat de lege – cel de gestiune, pastrand procentele. In acelasi timp, au calculat marjele care nu ar incalca legea, marind costul, dar care s ale asigure un venit acceptabil indiferent de evolutia indicatorilor de referinta pentru dobanzi (Robor, Euribor, Libor).
Cu aceste calcule au fost chemati toti clientii creditori, carora li s-a dat sa semneze modificarea “de comun acord” a contractelor. Majoritatea clientilor au semnat.
Ce s-a intamplat cu clientii care nu au fost de acord? Multi au beneficiat de anumite forme de negociere (de pilda li s-a propus un contract cu cca 5 ani dobanda fixa, dupa care dobanda redevenea automat variabila. Aceste oferte duceau in prima faza la o scadere a costului total cu plata ratelor, deci iarasi foarte multi clienti au acceptat.
Restul? Restul s-au adresat fie Protectiei Consumatorilor – in general castigand doar pe criteriul modului de calcul al dobanzii (marja banci a ramas neschimbata, dar indicele intern al bancii a fost modificat in cel legal. Iar ceilalti au ajuns in justitie.
Ce clienti au fost cei mai castigati de pe urma OUG 50?
In mod oarecum paradoxal, cel mai mare castig l-au avut clientii Volksbank – cei mai napastuiti dintre toti, adica cei cu creditele faimoase in franci elvetieni, dar nu in urma negocierilor cu banca, sau a deciziilor autoritatilor, cu dupa achizitionarea bancii de catre Banca Transilvania.
Banca Transilvania le-a facut tuturor clientilor cu credite in CHF o oferta absolut fantastica: le-au rambursat (prin scaderea din sold) intreaga suma platita anterior pe post de comision de administrare, si a acordat o dobanda excelenta, adica o marja foarte mica asociata indicilor de referinta. Mai mult, clienti au avut de ales daca trec in lei sau in euro – conditile fiind in egala masura favorabile.
Cine nu a avut nimic de castigat de pe urma OUG 50
Simplu: creditele rapide. Creditele rapide, cum citim pe unul dintre cele mai renumite portaluri de educatie financiara – FondPro, sunt in genere denumite “credite instant doar cu buletinul” (vezi mai multe detalii in articolul citat prin link-ul de aici).
Aceste credite, in imensa lor majoritate, nu includeau (si nu includ) alte costuri in afara de dobanda, deci termenii OUG 50 referitori la comisioane nu au gasit arie de aplicare. De asemenea – si mai important, aceste credite au intotdeauna dobanda fixa – mai ales ca majoritatea erau acordate pe perioade foarte scurte, deci nici recalcularile DAE nu erau posibile.
