Guta este o boala care face parte din grupul artritelor (inflamatii ale articulatiilor) si se caracterizeaza prin hiperuricemie (cresterea concentratiei de acid uric din sange).
Cauza aparitiei gutei este hiperuricemia (acid uric crescut in sange). Cauzele aparitiei hiperuricemiei nu sunt foarte bine cunoscute, dar se considera ca factorii genetici sunt foarte importanti.
Factorii de risc asociati cu aparitia gutei sunt: obezitatea, consumul de alcool, ateroscleroza si hipertensiunea arteriala, hipertrigliceridemia – trigliceride crescute in sange, unele boli limfo – si mieloproliferative (tratate cu citostatice), psoriazisul, consumul anumitor medicamente (diureticele tiazidice, acetazolamida, pirazinamida, etambutolul, acidul nicotinic, aspirina), hipotiroidismul si hipoparatiroidismul.
Clinic evolutia gutei are patru stadii: hiperuricemie asimptomatica, artrita acuta gutoasa, perioada intercritica si guta cronica tofacee.
1. Hiperuricemia asimptomatica este stadiul initial al bolii si asa cum zice si numele este lipsita de aparitia simptomelor si este caracterizata doar de prezenta acidului uric crescut in sange. Primul atac de guta poate aparea si la 10 – 30 de ani de cand pacientul prezinta hiperuricemie asimptomatica.
2. Artirita acuta gutoasa este prima manifestare a gutei si apare cel mai frecvent la barbatul adult cu varsta cuprinsa intre 50 si 60 de ani. Este caracterizata de declansarea atacului gutos care de obicei apare in plina stare de sanatate, de obicei noaptea si este caracterizat de durere foarte intensa la nivelul unei articulatii care trezeste bolnavul din somn. Articulatia afectata se umfla, se inroseste, se incalzeste si se tumefiaza. Bolnavul poate avea febra. De cele mai multe ori, atacul de guta este precedat de: traumatisme, interventii chirurgicale, consum de medicamente, consum de alcool. De obicei este afectata o singura articulatie la inceput, dar este urmata de cele mai multe ori de afectarea mai multor articulatii. Cele mai frecvente articulatii afectate in ordinea descrescatoare a frecventei sunt: articulatia degetului mare de la picior (boala cunoscuta sub numele de podagra), glezna, calcai, genunchi, pumn, degetele mainii si cot. De cele mai multe ori dupa o evolutie de ore inflamatia si durerea articulara regreseaza si bolnavul se face bine.
3. Perioada intercritica este perioada dintre atacurile de guta, perioada in care bolnavul numai are simptome si este variabila ca timp. Unii bolnavi pot sa numai aiba niciodata un al doilea atac gutos.
4. Guta cronica tofacee este caracterizata de aparitia tofilor gutosi (depuneri in tesuturi de acid uric). De la primul atac gutos si pana la aparitia tofilor gutosi pot trece in medie 10-11 ani. Locurile unde apar cel mai frecvent tofii gutosi sunt: pavilionul urechii, degete, mana, genunchi, picioare, tendonul lui Ahile, antebrat. Pot aparea, dar mult mai rar si in: limba, epiglota, corzi vocale, inima.
In evolutia bolii poate aparea oricand nefropatia urica (afectarea rinichiului care poate duce la insuficienta renala) si litiaza urinara in care 85% din calcului sunt formati din acid uric.
Diagnosticul gutei se pune pe semnele clinice si paraclinice. Semnele clinice sunt: inflamarea brusca a unei articulatii (de cele mai multe ori a degetului mare de la picior) aparuta la un barbat de 50 -60 de ani sau femeie dupa menopauza, febra, tofi gutosi sau calculi renali, atacul fiind declansat de excesul alimentar, bauturi alcolice, stres, interventii chirurgicale.
Diagnosticul paraclinic consta in examenele de sange (de obicei acidul uric este crescut, dar 10% din pacienti pot avea primul atac de guta cu acid uric normal), examenul de urina care evidentiaza cristale de acid uric si frecvent proteine in cantitati reduse, examenul lichidului din articulatie si examenul radiologic.
Pentru tratamentul atacului gutos colchicina este medicamentul de electie. Acesta se administreaza la indicatia medicului. Alte medicamente folosite in tratamentul atacului gutos sunt antiinflamatoarele nesteroidiene (indometacin, fenilbutazona) si steroidiene.
Pentru tratamentul pe termen lung al pacientului cu hiperuricemie importante sunt masurile igieno-dietetice: oprirea consumului de alcool, reducerea consumului de proteine, controlul greutatii, al trigliceridelor si al tensiunii arteriale, evitarea diureticelor tiazidice.
Exista si medicamente care scad acidul uric, dar acestea se administreaza numai dupa indicatia medicului.
Evolutia bolii este variabila si important pentru a avea o evolutie buna este in primul rand controlul afectiunilor asociate, respectarea regimului igieno-dietetic si a tratamentului prescris.
