Cordul se gaseste intr-un sac cu rol de protectie numit pericard (invelisul extern al cordului). Pericaditele reprezinta afectiuni inflamatorii ale pericardului. Ele pot fi acute sau cronice si pot avea diverse cauze: infectii virale, bacteriene, boli parazitare, cancere care metastazeaza in pericard, boli ale sistemului imunitar, iradiere in vecinatatea cordului, postraumatice sau pot fi idiopatice (de cauza necunoscuta).
Cantitatea de lichid care se gaseste in mod normal in pericard este de 15-40 ml. In functie de prezenta lichidului in sacul pericardic exista pericardita acuta fibrinoasa (uscata, fara lichid) si pericardita exudativa (care se insoteste de revarsat inflamator in sacul pericardic).
Pericardita acuta fibrinoasa se manifesta prin dureri la nivelul cordului care se accentueaza in timpul inspiratiei sau cand se modifica pozitia corpului. Durera este localizata si nu este influentata de efor si poate dura ore, zile. Alte manifestari includ senzatia de lipsa de aer, febra, frisoane, uneori o tuse seaca. Diagnosticul este clinic, fiind sustinut de modificarile care apar pe eletrocardiograma. Probele din sange pot confirma existenta unei inflamatii in organism, dar sunt nespecifice. Ecocardiografia nu are un rol diagnostic in aceasta forma de pericardita.
Pericardita exudativa este caracterizata prin aparitia unui exudat pericardic, un lichid cu caracter inflamator care depaseste canitatea normala. Aceasta se poate prezenta sub doua forme: cu sau fara tamponada cardiaca. Tamponada cardiaca apare atunci cand acumularea de lichid in pericard este importanta si se produce rapid. Lichidul duce la compresia cordului si scade umplerea acestuia cu sange. Recunoasterea tamponadei este importanta intrucat in lipsa tratamentului poate duce la soc prin scaderea perfuziei tesuturilor si moartea bolnavului.
Pericardita exudativa fara tamponada cardiaca contine o cantitate variabila de lichid ( <1500 ml), acesta nefiind suficient sa produca tamponada. Daca acumularea de lichid este mica, simptomele pot lipsi. Acumularea rapdida a lichidului se poate insoti de senzatie de compresie toracica, sufocare, dificultate la inghitirea alimentelor, sughit, tuse, alterarea vocii. Diagnosticul se realizeaza in general prin ecocardiografie care evidentiaza cantitatea crescuta de lichid la nivelul pericardului. Tratamentul consta in primul rand in evacuarea lichidului din pericard, atunci cand pericardita este importanta. In pericarditele cu cantitate mica de lichid aceasta manevra nu este necesara intrucat lichidul dispare in timp prin tratarea cauzei sau administrarea de antiinflamatorii sistemice. Tratamentul cauzei vizeaza: cauza infectioasa (tratament antibiotic, antiviral, cu antiinflamatorii, cauza tumorala (cure citostatice), bolile autoimune (corticoterapie care urmareste o supresie temporara a sistemului imunitar).
Afectiunile pericardului sunt diverse si au un prognostic variat, de la forme benigne care se vindeca mai usor mergand pana la forme severe, care necesita interventie medicala prompta.
